Interdictie judecatoreasca inseamna o Procedura legala complexa. Interdicţia judecătorească reprezinta o instituţie juridica prin care se realizează ocrotirea persoanelor cu tulburări psihice., adică cei alienaţi sau debili mintali.
Articolul 211 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil, prevede că expresiile: alienaţie ori debilitate mintală presupun “o boală psihică ori un handicap psihic ce determină incompetenţa psihică a persoanei de a acţiona critic şi predictiv privind consecinţele social-juridice care pot decurge din exercitarea drepturilor şi a obligaţiilor civile.“[1]
Definitie si Trasaturi Interdictie judecatoreasca
Interdicţia judecătorească reprezintă o măsură de ocrotire care poate fi dispusă doar de către instanţa de judecată în situaţia în care persoana fizică nu are discernământul necesar pentru îngrijirea intereselor sale, din cauza alienaţiei ori debilităţii mintale, şi constă în lipsire de capacitate de exerciţiu şi instituirea tutelei.
Interdicţia judecătorească constituie un mijloc de protecţie a persoanei care este lipsită de discernământ din cauza alienaţiei ori debilităţii mintale, împotriva abuzurilor din partea terţilor, si de asemenea împotriva propriei nepriceperi. Interdicţia judecătorească este în acelaşi timp, un mijloc de protecţie al terţilor care pot să încheie acte juridice cu persoane fără discernământ, supuse anulării.[2]
Din definiţie doctrina a extras trăsăturile caracteristice interdicţiei:
- este o măsură de ocrotire de drept civil;
- este o măsură luată pe cale judecătorească, adică doar instanţa de judecată este competantă să hotărască punerea alienatului sau debilului mintal sub interdictie judecatoreasca;
- se aplică în mod absolut strict doar la persoanele fizice care sunt care sunt lipsite de discernământ din cauza alienaţiei sau debilităţii mintale;
- are ca efect lipsirea persoanei fizice de capacitate de exerciţiu şi instituirea tutelei.[3]
DELIMITAREA INTERDICŢIEI JUDECĂTOREŞTI DE ALTE INSITUŢII
Dreptul românesc cuprinde de asemenea şi o reglementare consacrată ocrotirii persoanelor cu tulburări psihice, însă care nu trebuie confundată cu interdicţia judecătorească. Această reglementare dedicată ocrotirii persoanelor cu tulburări psihice face distincţie între persoanele fizice cu tulburări psihice şi persoanele fizice cu tulburări psihice grave, reglementând procedura internării voluntare şi a internării nevoluntare a persoanelor respective, cea a alcătuirii şi aplicării unui program terapeutic, şi bineînţeles drepturile acestor persoane.
Potrivit Legii nr. 487/2002, măsurile care se dispun pentru protecţia persoanelor care suferă de tulburări psihice sunt instituirea tratamentului medical şi internarea medicală într-o unitate psihiatrică, iar regula este aceea că trebuie să se obţină consimţământul prealabil al pacientului. Instituirea tratamentului în lipsa consimţământului pacientului şi internarea sa nevoluntară nu se pot efectua decât în condiţiile limitativ prevăzute de lege.
Interdicţia judecătorească, după cum îi spune şi numele nu poate fi instituită decât de către instanţă, însă spre deosebire de aceasta, instituirea tratamentului în lipsa consimţământului pacientului şi internarea nevoluntară a acestuia sunt hotărâte de către autoritatea medicală pe cale administrativă, instanţa având numai rolul soluţionării eventualelor plangeri formulare împotriva măsurilor astfel dispuse. Şi efectele de asemenea, sunt distincte: punerea sub interdictie judecatoreasca are ca urmare lipsirea de capacitate deexerciţiu a celui protejat, iar instituirea tratamentului în lipsa consimţământului pacientului şi internarea sa nevoluntară nu au nicio consecinţă asupra acestei capacităţi.[4]
În literatura juridică s-a arătat că punerea sub interdicţie nu trebuie să se confunde cu îngrădirile capacităţii de folosinţă a persoanei fizice, indiferent dacă acestea sunt măsuri de ocrotire sau măsuri luate sub formă de sancţiuni. Îngrădirile acestea privesc conţinutul capacităţii de folosinţă a persoanei fizice şi doar în mod indirect se răsfrâng şi asupra conţinutului capacităţii de exerciţiu a persoanei fizice. Interdicţia judecătorească în schimb, priveşte priveşte exclusiv capacitatea de exerciţiu, fără să aibă vreun efect asupra capacităţii de exerciţiu.[5]
Această delimitare nu constituie însă un scop în sine, ci se impune a fi realizată doar în situaţia în care poate apărea riscul unei confuzii. Între interdicţia judecătorească şi îngrădirile ce pot fi aplicate capacităţii de folosinţă a persoanei fizice nu poate să apară niciun risc de confuzie şi astfel, este inutilă orice delimitare a celor două instituţii juridice cu scopuri, condiţii şi efecte cu totul distincte. Unicul punct de legătură ce există între ele îl reprezintă faptul că îngrădirile aplicate capacităţii de folosinţă a persoanei fizice se răsfrâng într-un mod indirect şi asupra capacităţii de exerciţiu a acesteia, ceea ce se consideră a fi insuficient pentru a justifica un asemenea efort.[6]
INTERDICTIA JUDECATOREASCA POARTA DENUMIREA DE TUTELA SPECIALA IN CODUL CIVIL
Conform dispoziţiilor art. 164 alin. (1) C. Civ.:
Articolul 164Condiții
(1) Majorul care nu se poate îngriji singur de interesele sale din cauza unei deteriorări a facultăților mintale, temporare sau permanente, parțiale sau totale, stabilite în urma evaluării medicale și psihosociale, și care are nevoie de sprijin în formarea sau exprimarea voinței sale poate beneficia de consiliere judiciară sau tutelă specială, dacă luarea acestei măsuri este necesară pentru exercitarea capacității sale civile, în condiții de egalitate cu celelalte persoane.
(2) O persoană poate beneficia de consiliere judiciară dacă deteriorarea facultăților sale mintale este parțială și este necesar să fie consiliată în mod continuu în exercitarea drepturilor și libertăților ei.
(3) Instituirea consilierii judiciare se poate face numai dacă nu poate fi asigurată o protecție adecvată a persoanei ocrotite prin instituirea asistenței pentru încheierea actelor juridice.
(4) O persoană poate beneficia de tutelă specială dacă deteriorarea facultăților sale mintale este totală și, după caz, permanentă și este necesar să fie reprezentată în mod continuu în exercitarea drepturilor și libertăților ei.
(5) Instituirea tutelei speciale se poate face numai dacă nu poate fi asigurată o protecție adecvată a persoanei ocrotite prin instituirea asistenței pentru încheierea actelor juridice sau a consilierii judiciare.
(6) Pot beneficia de tutelă specială și minorii cu capacitate de exercițiu restrânsă. Cu toate acestea, atunci când instanța de tutelă apreciază că ocrotirea persoanei se poate realiza prin instituirea curatelei sau prin punerea sa sub consiliere judiciară, această măsură se poate dispune cu un an înainte de data împlinirii vârstei de 18 ani și începe să producă efecte de la această dată.
PERSOANELE CARE POT FI PUSE SUB INTERDICTIE JUDECATOREASCA
Luarea acestei măsuri de ocrotire, adică punerea sub interdicţie judecătorească, este justificată tocmai prin faptul că persoana respectivă este inaptă de a se îngriji de interesele sale proprii în cadrul circuitului civil, din cauza lipsei discernământului.
Noţiunile de alienaţie şi debilitate mintală nu erau definite în legislaţie până la intrarea în vigoare a Noului Cod civil; acest aspect era lăsat în seama ştiinţei medicale.
Definiţia dată de Legea nr. 71/2011 nu concordă cu noţiunile de alienaţie şi debilitate mintală care reies din Legea nr. 487/2002 a sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice. În art. 5 lit. a) al acestei legi se arată că persoană cu tulburări psihice prespune „persoana cu dezechilibru psihic sau insuficient dezvoltată psihic ori dependent de substanţe psihoaczive, ale cărei manifestări se încadrează în criteriile de diagnostic în vigoare pentru practica psihiatrică”, iar la lit. i) din acelaţi articol este prevăzut faptul că prin handicap psihic se înţelege “incapacitatea persoanei cu tulburări psihice de a face faţă vieţii în societate, situaţia decurgând direct din prezenţa tulburării psihice”. Aşadar boala psihică nu constituie acelaşi lucru ca şi handicapul psihic. Aceste noţiuni nu sunt sinonime, handicapul psihic fiind o consecinţă a bolii psihice.
Astfel, între alienaţie mintală şi debilitate mintală sau între boală psihică şi handicap psihic nu se poate pune semnul egalităţii. Mai mult decât atât, alienaţia mintală apare în cursul vieţii, se dobândeşte, în schimb, debilitatea mintală există la naştere, este nativă.[7]
Caracter procedura Interdictie judecatoreasca
Punerea sub interdicţie judecătorească are un caracter limitativ, acest lucru însemnând faptul că doar lipsa discernământului în ceea ce priveşte îngrijirea propriilor interese, poate conduce la punerea sub intrerdicţie, doar dacă aceasta se datorează alienaţiei sau debilităţii mintale. Însă, dacă, o persoană fizică datorită bolii ori a unei infirmităţi fizice, deşi este capabilă, adică are discernământ, nu este capabilă personal să-şi protejeze interesele în condiţii normale, mulţumitoare, este posibil să i se numească un curator, în condiţiile legii. Ca şi condiţie de punere sub interdicţie, boala psihică avută în vedere, trebuie să aibă un caracter permanent, trebuie să fie durabilă, starea de debilititate mintală ori de alienaţie care provoacă tulburări comportamentale grave trebuie să fie permanent, condiţie ce nu va fi considerată ca fiind îndeplinită în cazul unor simple crize accidentale, cum sunt crizele de epilepsie, de pildă. Deci chiar dacă bolnavul are cu intermitenţe momente de luciditate, el tot va trebui să fie pus sub interdicţie. De asemenea, nu are relevanţă dacă s-a născut cu aceste maladii psihice sau le-a dobândit pe parcursul vieţii. Aşadar, bătrâneţea, inifirmitatea fizică, beţia, surdo-mutitatea sau a duce un trai dezordonat ori a fi risipitor, nu reprezintă ele singure un motiv pentru care persoana să fie pusă sub intrerdicţie. Însă, în această situaţie fiind vorba de o altă specialitate decât cea a dreptului, boala va fi stabilită de către o comisie legală de specialitate, pe baza unei expertize medicale.[8]
Potrivit art. 164 alin. (2) C. civ., pot fi puşi sub interdictie judecatoreasca de asemenea, şi minorii care au capacitate de exerciţiu restrânsă. Raţiunea acestei prevederi, având în vedere că minorii care nu au vârsta de 14 ani oricum nu se bucură de capacitate de exerciţiu şi se află sub autoritatea părintească ori a tutorelui, este faptul că lor le este permis să încheie singuri acte juridice, însă cu încuviinţarea ocrotitorului lor legal, iar unele acte, chiar şi în lipsa unor asemenea încuviinţări; or dacă un astfel de minor este alienat sau debil mintal, este nevoie ca el să fie pus sub interdicţie judecătorească.[9]
CONDIŢIILE PUNERII SUB INTERDICTIE JUDECATOREASCA
Ca urmare a interpretării dispoziţiilor art. 164 alin (1) C. civ. rezultă că pentru a se putea dispune punerea sub interdicţie judecătorească a unei persoane fizice sunt necesare şi suficiente următoarele condiţii de fond cumulative:
- persoana fizică care urmează a fi pusă sub interdictie judecatoreasca să fie lipsită de discernământ;
- lipsa discernământului să se datoreze alienaţiei sau debilităţii mintale;
- lipsa discernământului să nu îi permită persoanei să se îngrijească singură de propriile sale interese.
Condiţiile acestea sunt de strictă interpretare şi aplicare.[10]
Legea nr. 487/2002 a sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice defineşte discernământul în art. 5 lit. k), ca fiind un element al capacităţii psihice referitoare la o faptă anume şi din care reiese posibilitatea persoanei fizice respective să aprecieze conţinutul şi consecinţele acestei fapte. La lit. h) a art. 5 din aceeaşi lege se arată că „prin capacitate psihică se înţelege atributul stării psihice de a fi compatibilă, la un moment dat, cu exercitarea drepturilor şi libertăţilor.”
Nu trebuie să se creeze o confuzie între discernământ şi capacitate civilă. Capacitatea civilă reprezintă o stare de drept (status iuris), ce îi este recunoscută de lege oricarei persoane, iar discernământul (status facit), reprezintă o stare de fapt, a cărei existenţă este aprecciată în funcţie de împrejurări, de la caz la caz. Este prezumat faptul că persoanele capabile au discernământ.
Pentru declanşarea procedurii de punere sub interdicţie, este nevoie ca persoana alienată ori debilă mintal să nu fie capabilă să se îngrijească de interesele sale. Dacă este necesar, până când va fi soluţionată cererea de punere sub interdicţie judecătorească, instanţa de tutelă are posibilitatea de a numi un curator special pentru a îngriji şi a reprezenta pe cel a cărui interdicţie a fost solicitată, precum şi pentru administrarea bunurilor sale.[11]
Procedura judiciara punere sub interdictie judecatoreasca
Potrivit reglementărilor art. 168 C. civ, soluţionarea cererii de punere sub interdicţie judecătorească se efectueză cu respectarea urmatoarelor detalii:
Procedura. Durata măsurii(1) Soluționarea cererii de instituire a unei măsuri de ocrotire se face potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă.(2) Instituirea consilierii judiciare este dispusă pentru o perioadă care nu poate depăși 3 ani.(3) Instituirea tutelei speciale este dispusă pentru o perioadă care nu poate depăși 5 ani. Cu toate acestea, în cazul în care deteriorarea facultăților mintale ale persoanei ocrotite este permanentă, instanța poate dispune prelungirea măsurii tutelei speciale pentru o durată mai mare, care nu poate să depășească 15 ani.(4) Prin hotărârea prin care a fost instituită consilierea judiciară sau tutela specială, instanța de tutelă stabilește, în funcție de gradul de autonomie al persoanei ocrotite și de nevoile sale specifice, categoriile de acte pentru care este necesară încuviințarea actelor sale sau, după caz, reprezentarea ei. Instanța poate dispune ca măsura de ocrotire să privească chiar și numai o categorie de acte. De asemenea, instanța poate dispune ca măsura de ocrotire să se refere numai la persoana celui ocrotit sau numai la bunurile sale.(5) În cazul în care instanța de tutelă procedează potrivit alin. (4), dispunerea măsurii de ocrotire nu aduce nicio atingere capacității celui ocrotit de a încheia actele juridice pentru care instanța a stabilit că nu este necesară încuviințarea ocrotitorului sau, după caz, reprezentarea sa.(6) Ocrotitorul sau reprezentantul persoanei ocrotite este dator să sesizeze instanța de tutelă ori de câte ori constată că există date și circumstanțe care justifică reevaluarea măsurii, precum și cu cel puțin 6 luni înainte de expirarea duratei pentru care aceasta a fost dispusă, în vederea reevaluării ei. Autoritatea tutelară verifică îndeplinirea acestei îndatoriri, iar în lipsa îndeplinirii sale sesizează ea însăși instanța de tutelă. Instanța poate dispune, urmând aceeași procedură, prelungirea, înlocuirea sau ridicarea măsurii.
Conform Noului Cod de procedură civilă, procedura de punere sub interdicţie se aseamănă cu cea prevăzută în reglementarea anterioară a Decretului nr 32/1954.
Conform art. 924 NCPC, punerea sub interdictie judecatoreasca este de competenţa tribunalului în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul persoana care urmează a fi pusă sub interdicţie.[12]
Persoanele care pot solicita punerea sub interdictie judecatoreasca a unei persoane fizice sunt următoarele:
- minorul care a împlinit vârsta de 14 ani;
- consiliul de familie sau oricare membru din cadrul acestuia;
- persoanele care sunt apropiate minorului şi de asemenea, administratorii şi locatarii casei în care locuieşte minorul;
- serviciul de stare civilă, cu ocazia înregistrării decesului unei persoane, precum şi notarul public, cu ocazia deschiderii unei procedure succesorale;
- instanţele de judecată, cu prilejul condamnării la pedeapsa penală a interzicerii drepturilor părinteşti;
- organele de administraţie publică locală, instituţiile de ocrotire, precum şi oricare altă persoană.[13]
Rolul Ministerului Public in procedura de punere sub Interdictie judecatoreasca
Alături de aceste categorii de persoane se adaugă şi Ministetul Public, întrucât legea îi recunoaşte o legitimare activă specială, cu caracter general ce se întemeiază pe art. 92 NCPC. O atare soluţie se poate deduce şi ca urmare a interpretării per a contrario a art. 938 alin. (1) CPC, unde este prevăzut faptul că acestuia nu i se face comunicarea atunci când cererea a fost introdusă de el.
Aşadar, o sferă largă de persoane are o legitimare procesual activă întrucât este vorba de un interes general, public pentru ocrotirea unei persoane care nu este aptă să se îngrijească singura de propriile sale interese.[14]
Din moment ce legea face referire la orice persoană care are posibilitatea de a solicita interdicţia, se apreciază că şi cel în cauză de asemenea, poate să formuleze o astfel de cerere, după cum şi instanţa de tutelă s-ar putea sesiza din oficiu.
Pe lângă elementele necesare oricărei cereri, aceasta trebuie să conţină şi fapte din care rezultă alienaţia mintală ori debilitatea mintală a persoanei respective şi de asemenea, dovezile propuse.[15]
Procedura punerii sub interdictie judecatoreasca cuprinde două faze, şi anume: o fază necontradictorie şi o fază contradictorie.
Faza necontradictorie – Procedura judiciara punere sub interdictie judecatoreasca
Este consacrată luării anumitor măsuri necesare desfăşurării celei de-a doua faze. Aceasta nu este publică.
Ulterior primirii cererii, preşidentele completului de judecată va dispune să i se comunice copii de pe cerere şi de pe înscrisurile anexate celui a cărui interdicţie judecătorească a fost solicitată. Aceeaşi comunicare trebuie făcută şi procurorului, în cazul în care cererea nu a fost introdusă de către acesta. Procurorul, în mod direct ori prin organele de poliţie, va efectua cercetările necesare, va lua avizul unei comisii a unor medici specialişti, iar dacă cel a cărui punere sub interdicţie judecătorească se solicită se află internat într-o unitate medicală, va trebui să ia şi avizul acesteia.
CURATORUL SPECIAL IN PROCEDURA DE INTERDICTIE JUDECATOREASCA
Dacă este cazul, preşedintele completului de judecată va sesiza instanţa de tutelă în a cărei rază teritorială are domiciliul persoana a cărei punere sub interdicţie se solicită pentru a numi un curator special în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 167 C. civ.
Numirea unui curator specialÎn caz de nevoie și până la soluționarea cererii de instituire a consilierii judiciare sau a tutelei speciale, instanța de tutelă poate numi un curator special pentru îngrijirea și reprezentarea celui a cărui ocrotire a fost cerută, precum și pentru administrarea bunurilor acestuia.
În situaţia în care, potrivit avizului comisiei medicilor specialişti şi, atunci când este cazul al unităţii medicale, este necesare o observare pe un termen mai îndelungat a starii mintale a persoanei a cărei punere sub interdicţie judecătorească se cere şi observarea nu se poate realiza într-o altă modalitate, instanţa, solicitând şi concluziile procurorului, poate să dispună internarea provizorie într-o unitate sanitară de specialitate pentru cel mult 6 săptămâni.
Ulterior primirii rezultatului cercetărilor şi a avizului comisiei medicilor specialişti, şi de asemenea, avizul instituţiei sanitare, dacă este cazul, preşedintele completului de judecată va fixa termenul pentru judecarea cererii. În acest caz, preşedintele dispune citarea părţilor şi comunicarea cererii şi a tuturor înscrisurilor anexate persoanei a cărei punere sub interdicţie s-a cerut.[16]
Faza contradictorie – Procedura judiciara punere sub interdictie judecatoreasca
Aceasta se realizează conform procedurii dreptului comun în materie civilă. Persoana a cărei punere sub interdicţie se solicită va avea calitatea de pârât.
Procedura aceasta are şi anumite particularităţi, şi anume: o particularitate constituie faptul că la judecată trebuie să participle în mod obligatoriu şi procurorul. O a doua particularitate constă în faptul că instanţa are obligaţia să îl asculte pe cel a cărei interdicţie judecătorească se cere şi să îi adreseze întrebări pentru a constata starea mintală a acestuia. În situaţia în care pârâtul se află în imposibilitate de a se înfăţişa în instanţă, el va fi ascultat în prezenţa procurorului în locul unde se află.[17]
Este important ca persoana să fie ascultată pentru ca instanţa să perceapă în mod nemijlocit starea mintală a acesteia. Împreună cu avizele medicale necesare pentru punerea sa sub interdicţie judecătorească, vor forma convingerea instanţei asupra soluţiei pe care o va pronunţa.
În doctrina recentă s-a arătat că ascultarea persoanei a cărei punere sub interdicţie se solicită în sensul art. 940 CPC nu trebuie să se confunde cu interogatoriul din oficiul al persoanei, chiar dacă între aceste două mijloace de probă există asemănări. S-a apreciat că ascultarea aceasta a persoanei în cauză reprezintă o particularitate a judecării cererii de punere sub interdicţie în care judecătorul constată în mod nemijlocit dacă persoana respectivă are sau nu capacitate de înţelegere. Chiar cu această nuanţare, este obligatorie prezenţa persoanei ce urmează a fi pusă sub interdictie judecatoreasca, ea neputând fi doar reprezentată de către avocat.
Ce se intampla imediat dupa hotararea e punere sub Interdictie judecatoreasca
Ulterior rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii de punere sub interdicţie judecătorească, instanţa care a pronunţat-o o va comunica în copie legalizată, în vedere îndeplinirii formalităţilor de publicitatea următoarelor organe:
- serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor la care naşterea persoanei pusă sub interdicţie judecătorească este înregistrată, cu scopul de a se face menţiune pe marginea actului de naştere;
- serviciului sanitar competent, pentru ca aceasta să instituie asupra persoanei pusă sub interdicţie judecătorească o supraveghere permanentă, potrivit legii;
- biroului de cadastru şi publicitate imobiliară competent, pentru notarea în cartea funciară, atunci când este cazul;
- registrului comerţului, dacă cel pus sub interdicţie judecătorească este profesionist;
- instanţei de tutelă din raza teritorială unde are domiciliul persoana pusă sub interdicţie judecătorească, în vederea numirii unui tutore.
Aşadar, doar de la data îndeplinirii formalităţilor de publicitate există prezumţia irefragabilă că terţii au sau pot avea cunoştinţă, începând cu acest moment, de măsura care s-a dispus privitoare la lipsirea de capacitate de exerciţiu a personei respective.
În situaţia în care a fost respinsă cererea de punere sub interdicţie judecătorească, curatela care s-a instituit pe durata procesului va înceta de drept.[21]
Exemplu din jurisprudenta – punere sub interdictie judecatoreasca
În practica judiciară, pe rolul unei instanţe din judeţul Bistriţa s-a înregistrat o cerere la data de 07.09.2012 prin care petenta S.M. a solicitat instituirea interdicţiei asupra intimatei I.M., mama acesteia, deoarece aceasta din urmă suferă de demenţă senilă, într-o formă severă, diagnostic ce a fost stabilit de medicul specialist şi în baza căruia a fost încadrată în grad de handicap grav de către Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, la data de 21.06.2012.
Aşadar, potrivit raportului de expertiză medico-legală psihiatrică, s-a concluzionat faptul că intimata I.M. suferă de demenţă în boala Alzheimer cu debut tardiv, într-o formă severă, având discernământul abolit în ceea ce priveşte conţinutul şi consecinţele faptelor sale, deci este lipsită în totalitate de capacitate de exerciţiu.
Ca urmare a reţinerii celor arătate mai sus, instanţa, în baza art. 164 şi urm. C. civ. şi art. 30-34 din Decretul nr. 32/1954, a admis cererea şi a dispus punerea sub interdicţie a intimatei.
Conform art. 170 C. civ., “prin hotărârea de punere sub interdicţie, instanţa de tutelă numeşte de îndată un tutore pentru ocrotirea celui pus sub interdicţie”. În temeiul art. 118 C. civ., petenta S.M. va fi numită în calitate de tutore al intimatei, pentru a se îngriji de persoana şi bunurile acesteia, întrucât aceasta prezintă garanţiile morale pentru îndeplinirea acestei sarcini.[22]
EFECTELE PUNERII SUB INTERDICŢIE JUDECĂTOREASCĂ
Din momentul rămânerii ei definitive, hotărârea judecătorească de punere sub interdicţie judecătorească produce două efecte, şi anume: instituirea tutelei interzisului şi lipsirea totală a persoanei interzisului de capacitate de exerciţiu.
NUMIREA TUTORELUI in Interdicţia judecătorească
Tutela interzisului judecătoresc reprezintă mijlocul juridic prin care se realizează ocrotirea sa şi asigurarea participării acestuia în circuitul civil. Numirea tutorelui constituie o consecinţă firească şi indispensabilă a rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de punere sub interdicţie.[23]
Realizându-se o asimilare cu procedura desemnării tutorelui minorului, orice persoană care se bucură de capacitate de exerciţiu deplină are posibilitatea de a desemna printr-un act unilateral sau printr-un contract de mandat, încheiate în formă autentică, persoana care urmează a fi numită în calitate de tutore pentru a se îngriji de persoana şi bunurile acesteia, în situaţia în care ar fi pusă sub interdicţie judecătorească. Persoana care urmează a fi pusă sub interdicţie judecătorească poate oricând să revoce desemnarea efectuată, chiar şi printr-un înscris sub semnătură privată. Înscrisul prin care se revocă persoana desemnată pentru a fi numită în calitate de tutore trebuie înscris în Registrul naţional notarial ce se ţine în format electronic. După caz, notarul public ori instanţa de tutelă sunt obligaţi să verifice în Registru naţional notarial dacă persoana care a fost desemnată pentru a a fi numită în calitate de tutore nu a fost revocată.
Au aplicabilitate dispoziţiile privitoare la tutela minorului, şi anume, cele referitoare la situaţiile în care au fost desemnate ca tutore mai multe persoane; cele care se referă la garanţiile reale ori personale la care tutorele poate fi obligat potrivit intereselor interzisului; cele referitoare la numirea tutorelui şi de asemenea la procedura de numire a acestuia.[24]
Pentru ocrotirea persoanei puse sub interdicţie, instanţa de tutelă va numi un tutore, chiar prin hotărârea pronunţată pentru punerea sub interdicţie judecătorească. Aceasta va aplica în acest scop, în mod corespunzător dispoziţiile prevuzute de lege care reglementează numirea tutorelui pentru minorul care este lipsit de îngrijire părintească.
cazul Minorului care se afla sub ocrotirea parintilor – interdictie judecatoreasca
Minorul care se afla sub ocrotirea părinţilor săi la data punerii sub interdicţie, va rămâne sub acesată ocrotire până la data când va deveni major, fără să i se numească un tutore. Acestei persoane îi va fi numit un tutore doar dacă la data când devine majoră încă se află sub interdicţie judecătorească. În cazul în care minorul se află pus sub tutelă la data punerii sub interdicţie judecătorească, instanţa de tutelă va hotărî dacă sarcina tutelei va fi păstrată de către fostul tutore al minorului sau dacă va trebui să se numească un nou tutore.[25]
După cum rezultă din însuşi textul de lege, rolul curatorului special încetează odată cu soluţionarea cererii de punere sub interdicţie. Aşadar dacă, se prevalează de dispoziţiile Noului Cod de procedură civilă care stipulează că numirea tutorelui se efectuează după ce hotărârea de punere sub interdicţie a rămas definitivă, cel pus sub interdicţie rămâne fără ocrotire, întrucât rolul curatorului a încetat, iar tutorele este numit numai peste 30 de zile, atunci când hotărârea rămâne definitivă prin neatacare.
LIPSA CAPACITĂŢII DE EXERCIŢIU A CELUI PUS SUB INTERDICŢIE JUDECĂTOREASCĂ
Conform art. 169 C. civ., Opozabilitatea față de terți (1) Măsura de ocrotire își produce efectele de la data când hotărârea judecătorească a rămas definitivă.(2) Cu toate acestea, lipsa de capacitate de exercițiu a celui ocrotit nu poate fi opusă unei terțe persoane decât de la data îndeplinirii formalităților de publicitate prevăzute de Codul de procedură civilă, afară numai dacă cel de-al treilea a cunoscut instituirea măsurii de ocrotire pe altă cale.
Această instituţie a punerii sub interdicţie este supusă procedurii de notare în cartea funciară. Astefel, conform art. 902 alin (2) pct. 1 C. civ., în scopul opozabilităţii faţă de terţi, interdicţia judecătorească precum şi ridicarea acestei măsuri sunt supuse notării în cartea funciară.[27]
Referitor la lipsirea persoanei de capacitatea de exerciţiu ca urmare a punerii acesteia sub interdicţie judecătorească, se impune efectuarea unei distingeri a acestui efect în funcţie de capacitatea pe care o avea persoana fizică respectivă în momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.
Dacă persoana pusă sub interdicţie este un minor sub vârsta de 14 ani, hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă de punere sub interdicţie nu îşi va produce efectul de la data rămânerii ei definitive şi irevocabile- acest minor fiind lipsit, oricum, de capacitate de exerciţiu-, ci de la data la care minorul respectiv va împlini vârsta de 14 ani.
În cazul în care persoana pusă sub interdicţie este un minor care a împlinit vârsta de 14 ani, deci este o persoana cu capacitate de exerciţiu restrânsă, hotărârea judecătorească de punere sub interdicţie va avea, de la data rămânerii ei definitive şi irevocabile, ca şi efect, pierderea de către minorul a capacitţii restânse de exerciţiu, urmând să rămână în continuare lipsit în totalitate de capacitate de exerciţiu.
În situaţia în care, persoana pusă sub interdicţie este una majoră, deci care se bucură de capacitate de exerciţiu deplină, de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti ea îşi va pierde acesată capacitate fiind lipsită în totalitate de capacitate de exerciţiu.
CONŢINUTUL OCROTIRII PERSOANEI PUSE SUB INTERDICŢIE JUDECĂTOREASCĂ
Acesta este reglementat de articolul 174 din Codul civil.
OBLIGAŢIILE TUTORELUI in Interdicţia judecătorească
Obligațiile tutorelui(1) Tutorele este dator să îngrijească de cel ocrotit, spre a-i grăbi vindecarea, a-i restaura autonomia, a-i îmbunătăți condițiile de viață și a-i asigura bunăstarea morală și materială, luând în considerare starea lui, abilitățile sale, gradul de incapacitate al acestuia, dar și celelalte circumstanțe în care se găsește. În acest scop se vor putea întrebuința veniturile și, dacă este necesar, toate bunurile persoanei ocrotite. Cu toate acestea, amintirile de familie, obiectele personale, precum și bunurile indispensabile persoanei ocrotite sau destinate îngrijirii sale sunt păstrate la dispoziția acesteia, prin grija reprezentantului sau ocrotitorului legal și, dacă este cazul, a instituției în care este îngrijit.(2) În îndeplinirea sarcinii sale, tutorele este dator:a) să ia în considerare, cu prioritate, voința, preferințele și nevoile persoanei ocrotite, să îi acorde sprijinul necesar în formarea și exprimarea voinței sale și să o încurajeze să își exercite drepturile și să își îndeplinească singură obligațiile;b) să coopereze cu persoana ocrotită și să îi respecte viața privată și demnitatea;c) să asigure și să permită, atunci când este posibil, informarea și lămurirea persoanei ocrotite, în modalități adaptate stării acesteia, despre toate actele și faptele care ar putea să o afecteze, despre utilitatea și gradul lor de urgență, precum și despre consecințele unui refuz din partea persoanei ocrotite de a le încheia;d) să ia toate măsurile necesare pentru protejarea și realizarea drepturilor persoanei ocrotite;e) să coopereze cu persoanele fizice și persoanele juridice cu îndatoriri în îngrijirea persoanei ocrotite;f) să mențină, în măsura posibilului, o relație personală cu persoana ocrotită;g) în cazurile prevăzute de lege, să întreprindă demersurile necesare pentru întocmirea rapoartelor de evaluare medicală și psihologică a persoanei ocrotite și sesizarea instanței de tutelă.(3) Instanța de tutelă, după ascultarea persoanei ocrotite, luând avizul consiliului de familie și consultând rapoartele de evaluare medicală, psihologică și de anchetă socială, va hotărî dacă cel ocrotit va fi îngrijit la locuința lui, într-un serviciu social sau într-o altă instituție, în condițiile legii. Schimbarea locului îngrijirii celui ocrotit se face cu autorizarea instanței de tutelă, la cererea celui ocrotit, a ocrotitorului său, a serviciului social ori a instituției în care este îngrijit sau a altei persoane abilitate potrivit legii.(4) Atunci când îngrijirea celui ocrotit nu se face la locuința sa, aceasta și mobilierul sunt păstrate la dispoziția sa. Puterea de administrare cu privire la aceste bunuri permite numai încheierea unor contracte de închiriere, care încetează de plin drept, prin derogare de la alte dispoziții legale, la întoarcerea persoanei ocrotite în locuința sa.(5) În cazul în care devine necesar și este în interesul persoanei ocrotite să se dispună de mobilier sau de drepturile cu privire la locuința sa, actul este supus autorizării instanței de tutelă.(6) Când cel ocrotit este căsătorit, va fi ascultat și soțul acestuia.(7) Tutorele nu are dreptul să împiedice corespondența, relațiile sociale sau alegerea profesiei persoanei ocrotite. Neînțelegerile se soluționează de către instanța de tutelă, cu ascultarea persoanei ocrotite.
ÎNLOCUIREA TUTORELUI in Interdicţia judecătorească
Tutela interzisului este guvernată de aceleaşă reguli, la fel ca şi tutela minorului care nu a împlinit vârsta de 14 ani, în măsura în care prin lege nu se dispune altfel.
Art. 173 alin. (1) C. civ. prevede :
Înlocuirea tutorelui(1) Tutorele persoanei ocrotite este în drept să ceară înlocuirea sa după 3 ani de la numire.
Conform alin. (2) al articolului 173 C. civ., tutorele are posibilitatea de a cere instanţei de tutelă substituirea sa, chiar şi anterior împlinirii termenului de 3 ani, însă în acest caz, cu deosebire faţă de situaţia prevăzută de alin. (1), tutorele trebuie să facă dovada existenţei unor motive întemeiate care îl împiedică să îşi îndeplinească sarcinile tutelei. Temeinicia motivelor invocate va fi apreciată de către instanţa de tutelă, în funcţie de particularităţile fiecărei cauze.
Chiar dacă în lege este prevăzut faptul că regulile referitoare la tutela minorului sub vârsta de 14 ani au aplicabilitate şi în cazul tutelei interzisului, pe lângă asemănări, între aceste două tipuri de tutelă, există şi anumite deosebiri.[30]
În ceea ce priveşte asemănările, de remarcat este faptul că în cazul ambelor tutele. Interesul ocrotit constituie criteriul decisiv. Ambii tutori sunt reprezentanţi ai persoanei incapabile ocrotite având aceleaşi atribuţii în materie patrimonială, iar reprezentarea prin tutore în aceeaşi sferă de acte este interzisă. La fel ca şi minorul, şi interzisul are domiciliul la tutorele său. În principiu, ambele tutele sunt gratuite. Numirea se efectuează de către instanţa de tutelă căreia îi pot fi recomandate persoanele cele mai indicate. De asemenea, cauzele de incapacitate şi de refuz a tutelei, obligaţiile de realizare a inventarului şi de prezentare a socotelilor tutelei precum şi regulile cu privire la controlul activităţii desfăşurate de către tutore şi răsăpunderea acestuia sunt aceleaşi în ambele cazuri.
În privinţa deosebirilor, acestea pot fi evidenţiate sub mai multe aspecte, astfel:
- în timp ce tutela minorului are ca scop principal creşterea, educarea şi de asemenea, pregătirea profesională a minorlui, în situaţia intezisului, principala atribuţie a tutorelui este aceea de a se îngriji de persoana pusă sub interdicţie, pentru a-i spori vindecarea şi de a-i îmbunătăţi condiţiile de viaţă;
- în ceea ce priveşte durata tutelei, în situaţia minorului aceasta este instituită pe o perioadă determinată, ea finalizându-se, în mod firesc, odată cu împlinirea vârstei de 18 ani sau şi mai devreme în cazul căsătoriei ori a dobândirii capacităţii depline cu titlu anticipat, în timp ce tutela persoanei puse sub interdicţie dacă dispar cauzele care au generat instituirea sa, se va sfârşi numai în momentul ridicării interdicţiei, dar în principiu, ea este nedeterminată în timp;
- tutorele interzisului judecătoresc are posibilitatea de a solicita înlocuirea sa după trecerea unui termen de 3 ani de la numire ori chiar şi înainte de a se împlini acest interval de timp, potrivit dispoziţiilor art. 173 alin. (1)-(2) C. Civ., acest aspect găsindu-şi explicabilitatea în dificultatea şi caracterul nedeterminat în timp al tutelei persoanei puse sub interdicţie şi de asemenea, din cauza situaţiei medicale deosebite a acestuia;
- spre deosebire de tutorele minorului, tutorele interzisului are prerogative mult mai largi. El are posibilitatea de a participa în anumite acţiuni de stare civilă privitoare la persoana ce se află sub ocrotirea sa, cum ar fi pornirea acţiunii în vederea stabilirii filiaţiei faţă de mamă ori de tată sau pornirea acţiuniiîn tăgada paternităţii ş.a.m.d. De asemenea, chiar dacă tutorele nu se bucură de abilitatea de a introduce o acţiune de divorţ în numele acestuia, el are însă posibilitatea să participe la procesul de divorţ având calitatea de repezentant legal al soţului aflat sub interdicţie, în cazul în care acesta din urmă în acţiunea introdusă de către celălalt soţ are calitatea de pârât;
- distinct de tutela minorului care încetează de drept la împlinirea vârstei majoratului de către minor sau prin căsătorie încheiată anterior împlinirii vârstei de 18 ani sau prin dobândirea capacităţii depline de exerciţiu cu titlu anticipat, tutela persoanei puse sub interdicţie judecătorească încetează numai în momentul în care hotărârea judecătorească de ridicarea a interdicţiei a rămas definitivă.[32]
ACTELE JURIDICE ALE INTERZISULUI
Persoanele care sunt puse sub interdictie judecatoreasca au posibilitatea de a încheia personal aceleaşi acte juridice patrimoniale pe care este apt să le încheie minorul sub vârsta de 14 ani, atât minorul cu vârsta mai mică de 14 ani, cât şi persoana pusă sub interdictie judecatoreasca fiind incapabili în mod absolut. Aşadar, şi sancţiunea aplicabilă în cazul în care nu se respectă regulile privitoare la incapacitate este aceeaşi.
Conform art. 172 C. Civ., Actele încheiate de cel care beneficiază de consiliere judiciară sau tutelă specială(1) Actele juridice încheiate de persoana care beneficiază de măsura consilierii judiciare sau a tutelei speciale, altele decât cele prevăzute la art. 41 alin. (3) și la art. 43 alin. (3), precum și cele autorizate de instanța de tutelă, sunt anulabile sau prestațiile care decurg din acestea pot fi reduse, chiar fără dovedirea unui prejudiciu și chiar dacă la data încheierii lor aceasta ar fi avut discernământ.(2) Actele juridice încheiate înaintea instituirii consilierii judiciare sau tutelei speciale pot fi anulate sau prestațiile care decurg din acestea pot fi reduse numai dacă la data când au fost încheiate lipsa discernământului era notorie sau cunoscută de cealaltă parte.(3) Dispozițiile testamentare făcute de persoana ocrotită după instituirea consilierii judiciare sunt valabile, dacă sunt autorizate sau confirmate de către instanța de tutelă, ținând seama de natura acestora și circumstanțele în care au fost făcute.
Potrivit art. 1205 alin. (2) C. Civ. , contractul încheiat de către o persoană pusă ulterior sub interdicţie judecătorească poate fi anulat, în situaţia în care cauzele punerii sub interdicţie judecătorească existau şi erau îndeobşte cunoscute la momentul la care actul a fost făcut. Or, atât timp cât nu este pusă sub interdicţie judecătorească, o persoană care este capabilă se prezumă că are discernământ. Conform textului de mai sus, de pildă, în cazul în care o persoană alienată mintal- care se află într-o stare de alienaţie mintală îndeobşte cunoscută- încheie un act juridic şi ulterior este pusă sub interdicţie judecătorească, actul juridic respectiv este anulabil. Îndeplinirea celor trei condiţii pe care legiutorul le stabileşte duce la concluzia faptului că persoana în cauză nu avea discernământ Deci, în loc să se facă proba lipsei discernămîntului la momentul încheierii actului juridic, se face proba îndeplinirii celor trei condiţii: persoana nu avea discernământul necesar pentru a fi capabil să se îngrijească de propriile interese din cauza alienaţiei ori debilităţii mintale la momentul încheierii actului juridic; situaţia aceasta era îndeobşte cunoscută; a fost pusă sub interdicţie ulterior încheierii contractului.
La încheierea actelor juridice, interzisul judecătoresc este reprezentat de către tutore întocmai ca şi minorul sub vârsta de 14 ani. Au aplicabilitate dispoziţiile privitoare la actele juridice pe care tutorele le poate încheia, analizate la tutela minorului.
Cu deosebire faţă de tutorele minorului care nu este abilitat să efectueze donaţii în numele minorului şi nici acte de dispoziţie privitoare la bunurile minorului, în lipsa încuviinţărilor necesare, tutorele persoanei puse sub interdicţie judectorească, are posibilitatea cu avizul consiliului de familie şi cu aturizarea dată de instanţa de tutelă, să gratifice ori să îi înzestreze pe descendenţii interzisului, din bunurile acestuia, însă fără să se poată da scutire de raport.
Actul juridic care este încheiat de către persoana pusă sub interdicţie şi un terţ de bună-credinţă după rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, dar înainte de realizarea procedurilor de publicitate a hotărârii de punere sub interdictie judecatoreasca nu poate fi anulat pentru motivul lipsei capacităţii de exerciţiu, decât dacă se dovedeşte lipsa discernământului în momentul încheierii lui.
Actul juridic care este încheiat de către tutore în numele interzisului judecătoresc cu un terţ de bună-credinţă, ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de ridicare a interdicţiei, dar înainte de a fi îndeplinite formalităţile de publicitate este valabil şi îşi produce efectele; dacă este cazul se poate angaja răspunderea civilă delictuală a tutorelui faţă de fostul interzis.[33]
RIDICAREA INTERDICŢIEI JUDECĂTOREŞTI
Interdicţia judecătorească fiind o măsură de ocrotire a persoanei fizice dispusă în considerarea existenţei anumitor cauze prevăzute expres şi limitativ de lege, în mod necesar aceasta va fi ridicată doar dacă instanţa de judecată constată prin hotărâre judecătorească definităvă şi irevocabilă că aceste cauze au încetat.
- CAZURI DE RIDICARE A INTERDICŢIEI
Încetarea interdicţiei judecătoreşti are loc prin:
- moartea fizică constatată a persoanei care este pusă sub interdicţie la data înscrisă în actul medical, precum şi înregistrată în registrul de decese;
- declararea judecătorească a morţii a persoanei puse sub interdicţie la data la care este stabilită în hotărârea declarativă de moarte ca fiind data decesului;
- însănătoşirea persoanei respective, adică persoana pusă sub interdicţie judecătorească şi-a redobândit discernământul fiind capabilă să se îngrijească de interesele sale, acest lucru fiind constatat prin hotărâre judecătorească definitvă.
Cabinet de Avocatura Velicu & Asociatii
- Prezentul articol face parte dintr-un blog juridic, fiind destinat informarii publice. Informatiile expuse aici, cat si in restul site-ului, sunt efectul exprimarii opiniei profesionale personale in legatura cu notiuni si institutii juridice, ce prezinta un real interes public. Orice terta persoana va putea folosi informatiile expuse aici prin asumarea propriei sale raspunderi.