Cauzele justificative din Codul penal condamna sau elibereaza inculpatul

cauzele justificative

Ce reprezintă o cauză justificativă?

     Pornind de la definiția infracțiunii pe care o regăsim în articolul 15 din Codul penal putem deduce trăsăturile esențiale ale acesteia (săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o), printre care distingem caracterul nejustificat al faptei prevăzute de legea penală.

     În lipsa unuia din elementele esențiale ale infracțiunii nu ne putem referi la o infracțiune și o eventuală tragere la răspundere a făptuitorului.

Articolul 18 alineatul (1) din Codul penal: „Nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă există vreuna dintre cauzele justificative prevăzute de lege”, lămurește acest aspect și cu toate că fapta săvârșită este prevăzută de legea penală, însăși legea prevede strict anumite situații în care fapta respectivă este îngăduită.

    O cauză justificativă este deci circumstanța, regăsită în legea penală română, care dă posibilitatea făptuitorului de a fi ocrotit de aceasta, prezența unor astfel de cauze reprezentând o înlăturare a antijuridicității, ca trăsătura esențială a infracțiunii.

    Care sunt cauzele justificative?

     Dacă ne raportăm la Capitolul II din Titlul II din Codul penal la „Partea generală” în care sunt prezentate cauzele justificative, cunoscute drept cauze justificative generale, deoarece se aplică la modul general, tuturor infracțiunilor prevăzute de legea penală.

Legitima apărare – prima din cauzele justificative

     Fapta prevăzută de legea penală, săvârșită pentru a împiedica un atac material, direct, imediat și injust care pune în pericol persoana făptuitorului sau a altuia, drepturile acestora sau un interes general, apărarea fiind proporțională cu gravitatea atacului, se consideră de legea penală a fi săvârșită în legitimă apărare.

Reglementată în articolul 19 Cod penal, această cauză justificativă prezită anumite caracteristici și anume:

  • existența unui atac care să fie material, adică împotriva unei valori sociale protejate de norma penală (viaţa, sănătatea şi integritatea corporală a persoanei etc.), în mod concret; atacul să fie direct, fără a exista un obstacol între atacator și victima atacului;
  • atacul să fie imediat, iminent adică pe cale să se producă sau să fie în curs de desfășurare; să fie injust, nepermis de lege; deasemenea, atacul să pună în pericol persoana atacată, alte persoane, drepturile acestora sau un inters general; apoi, de cealaltă parte;
  • existența unei apărări prin săvărșirea de către cel ce se află în legitimă apărare a unei fapte prevăzute de legea penală, apărare care trebuie să fie necesară, susceptibilă să înlăture respectivul atac și în cele din urmă, unul dintre cele mai esențiale aspecte, mai precis existența unei proporționalități între apărare și gravitatea atacului, astfel gravitatea apărării să fie mai puțin sau cel puțin apropiată de gravitatea atacului, raportul de forțe dintre cel atacat și cel ce atacă să fie proporțional.

Infractiune vs legitima aparare

     Dacă lipsesc aceste cerințe nu ne putem referi la legitima apărare, ci la o posibilă infracțiune.

De exemplu, dacă atacul încetează iar cel aflat în legitimă apărare continuă să săvârșească fapta prin care se proteja, apărarea sa devine un atac în sine.

Prin urmare, odată înlăturată una dintre cerințele menționate se înlătură și starea de legitimă apărare.

     La alineatul (2) al articolului 19 din Codul penal, legiuitorul alege să reglementeze o prezumție de legitimă apărare în situația în care o persoană săvărșește o faptă prevăzută de legea penală, care îndeplinește cerințele legitimei apărări, pentru a respinge pătrunderea unei persoane într-o locuință, încăpere, dependința sau loc împrejmuit ținând de aceasta, fără drept, prin violență, viclenie, efracție sau alte asemenea modalități nelegale ori în timpul nopții.

Până la proba contrarie cel ce respinge acțiunile menționate, se prezumă a se afla în legitimă aparare pentru a se apăra.

     Principalele efecte ale legitimei apărări sunt înlăturarea caracterului penal al faptei săvârșită în legitimă apărare, astfel făptuitorul nu mai este tras la răspundere pentru fapta sa.

Efectele legitimei apărări se produc, ca în cazul tuturor cauzelor justificative, in rem, extinzându-se și asupra participanților la fapta săvârșită.

Cu trimitere la art. 1360 C.civ. care instituie că „Nu datorează despăgubire cel care, fiind în legitimă apărare, a cauzat agresorului un prejudiciu” deducem faptul că legitima apărare înlătură răspunderea civilă delictuală a faptuitorului, cu excepția situației în care se săvârșește o infracțiune prin depășirea limitelor legitimei apărări.

   Starea de necesitate – un alt exemplu din cauzele justificative

     O a doua cauză justificativă este reprezentată de starea de necesitate ce presupune săvârșirea unei fapte pentru a salva de la un pericol imediat și care nu putea fi înlăturat altfel viața, integritatea corporală sau sănătatea sa ori a altei persoane sau un bun important al său ori al altei persoane sau un interes general, dacă urmările faptei nu sunt vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce în cazul în care pericolul nu era înlăturat [art. 20 alin. (2) C.pen].

Cu alte cuvinte, pentru ca o persoană să se afle în stare de necesitate este cerută de lege atât existența unei stari de pericol îndreptate împotriva unei valori sociale protejate de legea penală, după cum am amintit, care ar fi viața, integritatea corporală sau sănătatea făptuitorului ori a altei persoane sau un bun important al său ori al altei persoane sau un interes general, acest pericol trebuie să fie imediat, iminent sau în desfășurare, cât și existența unei acțiuni de salvare din partea celui ce se află în această stare prin săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, cu condițiile suplimentare ca recurgerea la acestă faptă să fie singurul mod de înlăturare a pericolului și urmările faptei săvârșite să fie mai puțin grave decât cele care ar fi urmat să se producă dacă nu ar fi existat acțiunea de salvare.

   Cauzale justificative continua cu Exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei obligații

     Exercitarea unui drept prevăzut de lege sau îndeplinirea unei obligații impuse de lege sunt ambele cauze justificative prevăzute la alineatul (1) al articolul 21 din Codul penal.

Este necesar ca exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei obligații prevăzute de lege să se realizeze cu respectarea și limitele impuse de aceasta.

     De asemenea, este justificată fapta prevăzută de legea penală care constă în îndeplinirea unei obligații impuse de autoritatea competentă, în forma prevăzută de lege, dacă aceasta nu este în mod vădit ilegală ( art. 21 alin. (2) C.pen.).

Cauzele justificative si Consimțământul persoanei vătămate

     Este, de asemenea, justificată fapta prevăzută de legea penală săvârșită cu consimțământul persoanei vătămate, dacă aceasta putea să dispună în mod legal de valoarea socială lezată sau pusă în pericol, potrivit art. 22 alin. (2) C.pen.

Cu toate acestea, dacă ne referim la infracțiuni contra vieții sau alte situații în care legea exclude efectul justificativ al faptei (exp. infracțiunea de trafic de persoane de la art. 210 C.pen.), consimțământul victimei nu poate fi luat în considerare, deci nu poate constitui cauză justificativă iar făptuitorul poate fi tras la răspundere penală pentru fapta sa.

Condițiile necesare pentru existența acestei cauze justificative: existența unui consimțământ valabil exprimat al persoanei vătămate cu privire la săvârșirea unei fapte prevăzută de legea penală adică să fie serios, liber și exprimat în cunoștință de cauză, să fie lipsit de vicii (eroare, dol, violență), să provină de la o persoană cu discernământ.

Consimțământul să privească valori sociale protejate de norma penală care să aparțină acestuia și de care poate dispune și ca acesta să preceadă săvârșirii faptei.

      Chiar dacă nu ne referim la caracterul penal al faptei și răspundere pe latura penală, ne referim la art. 1355 alin. (1) C.civ. „Nu se poate exclude sau limita, prin convenţii sau acte unilaterale, răspunderea pentru prejudiciul material cauzat altuia printr-o faptă săvârşită cu intenţie sau din culpă gravă”, astfel, dacă făptuitorul prin săvârșirea cu intenție sau culpă a faptei, chiar cu consimțământul persoanei vătămate, produce prejudicii materiale pentru care v-a răspunde. Însă alineatul următor al aceluiași articol dă posibilitatea ca, prin existența consimțământului persoanei vătămate în cazul săvârșirii unei fapte printr-o simplă neglijență, să se excludă răspunderea civilă a făptuitorului pentru prejudiciul cauzat.

   Cauze justificative speciale

     Cu toate acestea, cu trimitere la partea specială a Codului penal, în legătură cu anumite infracțiuni, există cauze justificative speciale reglementate de legiuitorul român.

     O cauză justificativă care nu se încadrează în cele menționate anterior, o regăsim la alineatul (6) al articolului 201 Cod penal și presupune săvârșirea de către un medic de specialitate obstetrică-ginecologie (subiect calificat) a întreruperii de sarcină într-un scop terapeutiv, alternativ până la vârsta sarcinii de 24 de săptămâni sau ulterior acestei perioade, dacă este în interesul mamei sau al fătului.

Însă dacă nu sunt îndeplinite cumulativ toate aceste cerințe, ne putem referi la infracțiunea de întrerupere a sarcinii.

Angajarea la biroul parlamentar a persoanelor cu care senatorii sau deputații s-au aflat în raporturi de muncă în ultimii 5 ani

      Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, la articolul 38 alineatul (121) prevede următoarele: „Prin derogare de la art. 301 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, nu constituie conflict de interese angajarea la biroul parlamentar a persoanelor cu care senatorii sau deputații s-au aflat în raporturi de muncă în ultimii 5 ani”.

Așadar, în virtutea principiului specialia generalibus derogant, legea specială derogă în această situație de la norma generală, care este Codul penal, mai precis de la art. 301 și înlătură caracterul penal al faptei de angajare la biroul parlamentar a unor persoane care au fost în ultimii 5 ani în relații de muncă cu senatorii sau deputații.

   Aspecte procesuale privitoare la cauzele justificative

     Dacă se constată existența unei cauze justificative, făptuitorul regăsindu-se în situațiile analizate anterior, facem trimitere la art. 16 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală care presupun că incidența unei cauze justificative împiedică punerea în mișcare, sau dacă a fost pusă în mișcare, împiedică exercitarea acțiunii penale. În funcție de momentul la care este constată, adică în cursul urmăririi penale, organul de urmărire penală dispune clasarea (art. 17 alin. (1) C.pr.pen.), iar în cursul judecății, instanța dispune achitarea (art. 17 alin. (2) C.pr.pen.).

Te pot interesa si urmatoarele articole:

Cabinet de Avocatura Daniel Velicu & Asociatii

0729108050

avocat@velicu.eu

  • Prezentul articol – cauzele justificative – face parte dintr-un blog juridic, fiind destinat informarii publice. Informatiile expuse aici, cat si in restul site-ului, sunt efectul exprimarii exclusive a dreptului la opinie profesionala, fiind importanta departajarea de orice forma de publicitate. Orice terta persoana va putea folosi informatiile expuse aici prin asumarea propriei sale raspunderi.