Drepturile copiilor in anul 2020 | Respectarea drepturilor copiilor

drepturile copiilor

Vom parcurge drepturile copiilor din perspectiva celui mai important act normativ de la nivel international – Conventia ONU privind drepturile copilului ( legea nationala nr 18/1990), act ce recunoaste inclusiv drepturile copiilor la scoala si drepturile copiilor adoptati.

„Dată fiind lipsa sa de maturitate fizică şi intelectuală, copilul are nevoie de protecţie şi îngrijire specială, inclusiv de o protecţie juridică adecvată, atât înainte cât şi după naşterea sa.” Acest fragment preluat din Declaraţia Drepturilor Copilului potenţează fragilitatea şi imposibilitatea copiilor de a îşi purta singuri de grijă. Din acest motiv, statul s-a aflat în situaţia în care trebuia să găsească nişte mijloace juridice care să poată garanta ocrotirea acestora, iar fiecare stat din lume a venit cu propriile soluţii.

Problema principală este că aceştia nu îşi pot înţelege drepturile câtă vreme nu sunt explicate pe înţelesul lor, dar societatea este prea ocupată ca să se ocupe şi de acest aspect.

Societatea noastra cunoaşte o serie de drepturi care aparţin copiilor, prevăzute în Codul Civil, Constituţia României, Convenţia ONU care vorbeşte despre drepturile fundamentale ale acestora, care se regăsesc, la noi în ţară, în cuprinsul Legii nr. 272/2004.

drepturile copiilor

Înainte de a discuta despre drepturile copiilor, ar trebui stabilit ce înseamnă să fii copil.

Conform articolului 1 din Convenția cu privire la Drepturile Copilului, copil este orice ființă umană sub vârsta de 18 ani, cu excepția cazului în care unul dintre statele părți stabilește vârsta majoratului sub această vârstă.

În țara noastră, există o excepție de la această regulă, fiind considerați majori, cu drepturi depline, copiii căsătoriți între 16 și 18 ani.

Cum au ajuns drepturile celor mai mici dintre noi sa fie promovate si respectate

Probabil cel mai cunoscut este apelul la 112. Această variantă se folosește în cele mai grave situații, când există o urgență și, de obicei, este pusă în pericol chiar viața sau sănătatea cuiva. Dacă un copil sesizează o astfel de situație, ar putea, totuși, să roage un adult, dacă se află unul prin apropiere, să sune, dar, deoarece în astfel de situații orice secundă contează, și copilul trebuie să sune, dacă are un telefon la dispoziție.

Trebuie avută, însă, mare atenție când sunăm la 112, fiind o linie telefonică exclusiv pentru urgențe, sunând atunci când nu este imperios necesar, am putea încetini sau poate chiar face imposibilă salvarea altcuiva, având cu adevărat nevoie de ajutor.

Un alt număr de telefon la care copiii trebuie să știe că pot apela este Telefonul Copilului:116 111. Este un număr ușor de ținut minte și, de asemenea, poate fi găsit pe coperțile multor manuale școlare.

În ce situații putem suna la Telefonul Copilului atunci cand sunt incalcate flagrant si grav drepturile copiilor?

Acest număr trebuie apelat pentru a raporta un abuz asupra unui copil sau dacă un copil se află într-o situație de risc, indiferent de locul unde se întâmplă acest lucru (familie, la şcoală, în centrul de plasament, pe stradă sau în orice alt mediu în care ei se află). De asemenea, poate fi apelat, pentru orice probelmă vă preocupă.

Trebuie știut faptul că, de îndată ce a fost semnalată problema, o echipă specializată va fi obligată să investigheze cazul. Persoana care a făcut apelul poate rămâne anonimă.

Pentru mai multe informații despre cum funcționează acest serviciu, puteți accesa site-ul: http://www.telefonulcopilului.ro/ .

Direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului din fiecare localitate reprezintă o altă variantă la care se poate apela pentru a raporta un abuz sau existența unui copil într-o situație de risc.

Fiecare direcție generală de asistență socială și protecția copilului are site-ul ei, unde pot fi găsite cu ușurință datele acesteia de contact.

De asemenea, puteți apela la Avocatul Copilului, o structură relativ nouă și nu foarte cunoscută din cadrul Avocatului Poporului ce se ocupă cu apărarea, protecția și promovarea drepturilor copilului. Acesta funcționează în București, dar are și birouri teritoriale în Alba-Iulia, Cluj, Constanța, Iași, Suceava, Brașov, Timișoara și Galați.

Din cauza situației epidemiologice actuale, petițiile pot fi trimise exclusiv prin mail, pe adresa petitii@avp.rp, prin poștă, la adresa str. George Vraca nr. 8, Sector 1, București, sau prin fax, la numărul  021/3124921. În această perioadă, audiențele sunt suspendate, atât la sediul central, cât și la birourile teritoriale.

Datele de contact ale Birourilor teritoriale pot fi gasite aici: https://avp.ro/index.php/birouri-teritoriale-ale-institutiei-avocatul-poporului/

Este foarte important ca fiecare copil să știe că poate apela cu încredere la instituțiile mai sus menționate în cazul în care îi este încălcat un drept sau cunoaște pe cineva într-o astfel de situație.

Deși, de cele mai multe ori este greu să vorbească despre situațiile dificile, trebuie înțeles că le va fi respectat întotdeauna anonimatul, iar semnalând încălcarea drepturilor lor, unui adult profesionist, va ajuta victimele să treacă peste momentele dificile, acordându-le sprijinul necesar, uneori, chiar salvând vieți.

Urmează să analizăm unele dintre cele mai importante drepturi ale copilului, în ordinea în care sunt reglementate în Convenția ONU pentru Drepturile Copilului Legea 18/1990, o Convenție atât de importantă, încât există și o zi în care îi este sărbătorită existența, 20 noiembrie, ziua în care aceasta a luat naștere.

Cine trebuie să asigure drepturile copiilor? – articolele 4 și 5 din Conventie

Aici, am putea spune că sunt două categorii: familia și instituțiile statului.

În familie, în primul rând, părinții asigură protecția și îngrijirea necesare în vederea asigurării bunăstării copilului. În lipsa părinților, aceste atribuții revin reprezentanților legali ai copilului sau altor persoane cărora le-a fost încredințat în mod legal și, în acest scop vor lua toate măsurile legislative și administrative necesare.

Articolul 5 din Convenție menționează că statele părţi vor respecta responsabilităţile, drepturile şi îndatoririle ce revin părinţilor naturali ai copilului sau, după caz şi conform tradiţiei locale, membrilor familiei lărgite sau comunităţii, tutorilor sau altor persoane care au, prin lege, copii în îngrijire, de a asigura, de o manieră corespunzătoare capacităţilor în continuă dezvoltare ale copilului, îndrumarea şi orientarea necesare în exercitarea de către copil a drepturilor recunoscute în prezenta convenţie.

Ambii părinți au responsabilitatea să asigure o bună creștere și dezvoltare a copilului. Interesul superior al copilului este principiul care călăuzește părinții în acest demers, iar statul are obligația de a sprijini și asista părinții în îndeplinirea responsabilităților față de copil.

Din punctul meu de vedere, familia este cea mai importantă pentru un copil, deoarece acesta are nevoie să fie ghidat de nişte oameni care sunt preocupaţi de viitorul acestuia.

Să crească într-o familie, unde poate să strige pe cineva „mamă” şi pe cineva „tată” reprezintă o etapă necesară pentru o dezvoltare morală sănătoasă, conferindu-i încredere că acesta nu este singur pe lume şi că există oameni care sunt cu adevărat interesaţi de el (şi că îi şi cunoaşte).

Şi Constituţia României prevede acest aspect important în art. 48, unde sunt menţionate câteva dintre îndatoririle pe care părinţii le au faţă de copiii lor. Titlul IV din Cartea I despre persoane  din Codul Civil vorbeşte despre autoritatea părintească.

Ca să existe o armonie în relaţiile dintre aceştia, trebuie să existe o înţelegere şi, mai ales, copilului trebuie să îi fie respectată viaţa intimă.

În legătură cu statele membre, acestea vor veghea ca instituțiile, serviciile și așezămintele care răspund de protecția copilului și îngrijirea acestuia să respecte standardele stabilite de autoritățile competente, în special cele referitoare la securitate și sănătate, la numărul și calificarea personalului din aceste instituții, precum și la asigurarea unei supravegheri competente.

De asemenea, articolul 4 din Convenție prevede că statele părţi se angajează să ia toate măsurile legislative, administrative şi de orice altă natură necesare în vederea punerii în aplicare a drepturilor recunoscute în prezenta convenţie. În cazul drepturilor economice, sociale şi culturale statele părţi se obligă să adopte aceste măsuri, fără a precupeţi resursele de care dispun şi, dacă este cazul, în cadrul cooperării internaţionale.

Drepturile copiilor vs Nediscriminarea- articolul 2

Una dintre cele mai importante reglementări este legată de faptul că toți copiii au aceleași drepturi și nu trebuie să fie victimele vreunei discriminări.

Statele s-au angajat să respecte și să garanteze toate drepturile stabilite în Convenție tuturor copiilor, indiferent de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau altă opinie, de naționalitate, apartenență etnică sau origine socială, de situația materială, incapacitatea fizică, de statutul la naștere sau statutul dobândit al copilului ori al părinților sau al reprezentanților legali.

Statele nu trebuie doar să respecte aceste drepturi, ci să ia toate măsurile pentru protejarea copilului împotriva oricărei forme de discriminare

Drepturile copiilor vs Interesul superior al copilului- articolul 3

La baza tuturor reglementărilor privind drepturile și protecția copilului se află interesul superior al acestuia.

Ce înseamnă interesul superior al copilului? Acest principiu arată că interesele copilului mereu vor prevala. Astfel, când statele membre vor crea norme în acest domeniu, dar și în toate acțiunile care privesc copiii, întreprinse de instituțiile de asistență socială publice sau private, de instanțele judecătorești, de autoritățile administrative sau de organele legislative, interesele copilului vor prevala, lăsând la o parte orice alte considerente.

Drepturile copiilor la viață, supraviețuire și dezvoltare- articolele 6 și 7

Orice copil are dreptul la viață, iar statul este obligat să facă tot ceea ce este posibil pentru a asigura supraviețuirea și dezvoltarea copilului.

Conform art. 7 alin 1 din Convenţie, copilul se înregistrează imediat după naşterea sa şi are, prin naştere, dreptul la un nume, dreptul de a dobândi o cetăţenie şi, în măsura posibiliului, dreptul de a-şi cunoaşte părinţii şi de a fi îngrijit de aceştia, din momentul în care se naşte, copilul are dreptul să îi fie recunoscută existenţa, adică să primească un nume şi să ştie cine sunt părinţii săi.

Drepturile copiilor la identitate- articolul 8

Articolul 8 prevede că statele părţi se obligă să respecte dreptul copilului de a-şi păstra identitatea, inclusiv cetăţenia, numele şi relaţiile familiale, astfel cum sunt recunoscute de lege, fără nici o imixtiune ilegală. În cazul în care un copil este lipsit în mod ilegal de toate sau de o parte din elementele constitutive ale identităţii sale, statele părţi vor asigura asistenţa şi protecţia corespunzătoare pentru ca identitatea acestuia să fie restabilită cât mai repede posibil.

Drepturile copiilor vs Separarea de părinți- articolele 9 și 10

Statele părţi vor veghea ca nici un copil să nu fie separat de părinţii săi împotriva voinţei acestora, excepând situaţia în care autorităţile competente decid, sub rezerva revizuirii judiciare şi cu respectarea legilor şi a procedurilor aplicabile, că această separare este în interesul suprem al copilului. O astfel de decizie poate deveni necesară în cazuri particulare cum ar fi, de exemplu, în cazul copiilor maltrataţi sau neglijaţi de părinţi sau în cazul în care părinţii trăiesc separat şi se impune luarea unei hotărâri cu privire la locul de reşedinţă a copilului.

Cu alte cuvinte, orice copil are dreptul de a-și cunoaște ambii părinți și de a crește într-un mediu familial sigur. Copilul care nu trăiește cu ambii părinți are dreptul de a-i vedea în mod regulat. Numai în cazuri excepționale, și atunci pentru a asigura interesul superior al copilului, autoritățile pot separa copilul de părinții săi.

Din articolul 10, reiese că statele vor sprijini reunificarea familiilor, prin acordarea de facilități pentru a părăsi  sau a intra în propria țară. De asemenea, statele trebuie să ia măsuri pentru a combate și preveni cazurile de transferare sau reținere ilegală a copiilor în străinătate.

Drepturile copiilor la opinie- articolul 12

Orice copil are dreptul de a-și exprima liber opinia în orice problemă sau procedură care îl privește, iar opinia lui trebuie luată în considerare, în funcție de vârsta și gradul său de maturitate. Astfel, această prevedere nu trebuie înțeleasă în sensul în care totul ar trebui făcut conform opiniei copilului, dar aceasta trebuie mereu ascultată, iar în cazul în care nu corespunde realității, ar trebui să îi fie explicat, cu răbdare, de ce ar trebui luate alte decizii, mai potrivite pentru el.

Când tribunalele și autoritățile se ocupă cu cazuri în care sunt implicați copii, aceștia își for exprima opinia, iar interesul superior al copilului trebuie luat în considerare cu prioritate.

Legat de procedura judiciară, vârsta minima la care un copil trebuie ascultat, în România, este de 10 ani.

Dreptul la liberă exprimare- articolul 13

Dreptul la libera exprimare arată că orice copil are dreptul de a căuta, de a primi informații și de a-și exprima ideile și opiniile sub orice formă, atât timp cât acest fapt nu încalcă drepturile altora.

În legislația națională, acest principiu se regăsește în articolul 28 din Legea 272/2004 privind promovarea și protecția drepturilor copilului:

Articolul 28

(1) Copilul are dreptul la libertate de exprimare.

(2) Libertatea copilului de a căuta, de a primi și de a difuza informații de orice natură, care vizează promovarea bunăstării sale sociale, spirituale și morale, sănătatea sa fizică și mentală, sub orice formă și prin orice mijloace la alegerea sa, este inviolabilă.

(3) Părinții sau, după caz, alți reprezentanți legali ai copilului, persoanele care au în plasament copii, precum și persoanele care, prin natura funcției, promovează și asigură respectarea drepturilor copiilor au obligația de a le asigura informații, explicații și sfaturi, în funcție de vârsta și de gradul de înțelegere al acestora, precum și de a le permite să își exprime punctul de vedere, ideile și opiniile.

(4) Părinții nu pot limita dreptul copilului minor la libertatea de exprimare decât în cazurile prevăzute expres de lege.

Drepturile copiilor la libertatea de gândire, de conștiință și religie- articolul 14

Orice copil are dreptul de a gândi liber, de a avea propria conștiință și religie, sub îndrumarea părinților și respectând legile în vigoare. Părinții sau reprezentanții legali trebuie să îndrume copilul în exercitarea drepturilor deja menționate, de o manieră care să corespundă capacităților în formare ale acestuia.

Fiind un drept de maximă importanţă, în opinia mea, trebuie explicat concret măi pe înţelesul copiilor cum funcţionează.

Deoarece copilul nu are încă o perspectivă clară asupra lucrurilor şi nici nu dispune de discernământ, părinţii sau reprezentanţii legali ai acestuia au obligaţia să îi furnizeze toate informaţiile care l-ar putea ajuta pe copil să îşi contureze propriile idei şi păreri.

 Informaţiile primite ar trebui să îi fie prezentate într-un mod realist şi obiectiv, deoarece, dacă cei responsabili cu creşterea sa le-ar prezenta cu o notă de subiectivism, atunci, din start, dreptul acestuia să aibă propriile idei este deja încălcat, deoarece, datorită vârstei fragede, acesta va fi influenţat.

Copilul are libertatea să îşi exprime punctul de vedere.

Aşa cum am spus şi mai sus, modul în care copilul înţelege viaţa şi anumite subiecte care o conturează este foarte important.

Potrivit Art. 491 din Codul Civil, în atribuţiile părinţilor sau ocrotitorului legal intră şi îndrumarea copilului spre o anumită religie, care trebuie să fie în conformitate cu propriile gândiri, dar ţinându-se cont de vârsta şi de nivelul de maturitatea al acestuia.

Cu alte cuvinte, în masura în care acesta este capabil să înţeleagă o religie, părinţii nu trebuie să forţeze şi să îl îndrume spre ceva ce el nu înţelege şi în care nu se regăseşte, spre exemplu, copilul şi-ar dori să fie creştin, dar părinţii vor să-l îndrume spre budism.

Mai mult decât atât, după vârsta de 14 ani, copilul are dreptul să îşi aleagă singur religia în care crede.

Libertatea de asociere și dreptul la viață privată- articolele 15 și 16

Orice copil are dreptul de a se întâlni cu alți copii, de a participa la întruniri și de a crea grupuri, asociații, cu condiția ca acestea să nu încalce drepturile celorlalți.

Eşti copil şi vrei să ai un secret, care nu reprezintă vreun pericol pentru tine şi pentru cei din jur şi nu ştii dacă este corect să îl ai?

 Este normal şi ai tot dreptul să păstrezi nişte lucruri pentru tine, repet, în măsura în care acestea sunt nişte preocupări specifice vârstei şi nu reprezintă vreun pericol.

Este interzisă orice acţiune de natură să afecteze imaginea publică a copilului sau dreptul acestuia la viaţa intimă, privată şi familială.

Fiind un drept recunoscut şi de către Constituţie, viaţa intimă este foarte importantă pentru orice persoană fizica, inclusiv pentru un copil. Aceasta trebuie respectată, deoarece acest lucru îi va oferi mai multă încredere în sine.

 Imaginea pe care acesta o are atunci când intră într-un colectiv este ca o carte de vizită pentru acesta, deoarece, copiii din jurul său îl vor percepe în modul în care acesta se prezintă în societate.

Bineînţeles că, adulţii au o altfel de mentalitate, însă aici ne axăm pe modul în care un copil este privit de către ceilalţi copii, deoarece aceste posibile frustrări care ar putea apărea mai târziu din cauza că acesta nu a fost acceptat într-un colectiv trebuie să fie eliminate.

Toți copiii au dreptul la viață privată, la protejarea familiei, a domiciliului, și corespondenței, la protecția împotriva oricărui atac ilegitim la onoarea și reputația sa.

Un aspect important este prezentat în art. 500 din Codul Civil, care spune că părinţii nu au niciun drept asupra lucrurilor copilului, iar acest lucru este valabil şi invers.

În legislația română, acest principiu mai este prevăzut în articolul 27, Legea 272/2004 :

(1) Copilul are dreptul la protejarea imaginii sale publice și a vieții sale intime, private și familiale.

(2) Este interzisă orice acțiune de natură să afecteze imaginea publică a copilului sau dreptul acestuia la viață intimă, privată și familială.

(3) Participarea copilului în vârstă de până la 14 ani la dezbateri publice în cadrul unor programe audiovizuale se poate face numai cu consimțământul scris al acestuia și al părinților sau, după caz, al altui reprezentant legal.

(4) Copiii nu pot fi folosiți sau expuși de către părinți, reprezentanți legali, alte persoane responsabile de creșterea și îngrijirea lor, organisme private acreditate ca furnizori de servicii sociale, instituții publice sau private, în scopul de a obține avantaje personale/instituționale sau de a influența deciziile autorităților publice.

(5) Consiliul Național al Audiovizualului monitorizează modul de derulare a programelor audiovizuale, astfel încât să se asigure protecția și garantarea dreptului copilului prevăzut la alin. (1).

Dreptul copiilor la informare corespunzătoare- articolul 17

Orice copil are dreptul la informații care contribuie la dezvoltarea sa socială, spirituală și morală, la sănătatea lui fizică și mentală. Statul trebuie să încurajeze difuzarea acestora și să ia măsuri pentru a proteja copiii împotriva informațiilor care dăunează bunăstării acestora.

Acest drept conferă copilului contextul favorabil de a cunoaşte lucruri despre societatea în care acesta trăieşte.

Este un drept foarte important, care va contura gândirea acestuia şi perspectivele pe care acesta le va avea despre viaţă şi despre modul în care trebuie trăită aceasta.

Pentru ca acesta să fie capabil să îşi formeze propriile sale opinii, este necesar un bagaj de cunoştinţe, care pot fi preluate din anumite surse de informare.

Dreptul la protecție împotriva oricărei forme de violență- articolul 19

Copilul trebuie protejat împotriva tuturor formelor de abuz și violență. Trebuie prevenite astfel de cazuri prin dezvoltarea de programe care să sprijine copilul și persoanele care au în îngrijire copilul, precum și programe de reabilitare a copiilor victime.

Ca şi copil, ai dreptul să fii protejat, iar părinţii, în primul rând, trebuie să se ocupe de acest aspect.

Art 489 din Codul Civil vorbeşte despre faptul că părinţii nu au voie să fie violenţi sau să constrângă copilul cu ceva.

O palmă poate fi fatală, cu ghilimelele de rigoare, pentru un copil de 7 ani, deoarece îl poate afecta psihic foarte mult şi acesta poate considera că nu este bun de nimic, iar de aici viitorul eşec în viaţa profesională şi socială.

Dreptul copiilor la Protecție in cazul celor lipsiți de mediul familial- articolul 20

Orice copil care este separat de părinți temporar sau definitiv are dreptul la îngrijire specială din partea statului, care poate decide, după caz, plasarea copilului într-o familie sau adopția, în ambele cazuri fiind obligatorie o strictă supraveghere. În cazul adopției, se va încerca întâi o soluție în țara în care se află copilul, iar dacă se hotărăște plasamentul copilului în străinătate, vor fi luate în considerare acordurile internaționale. Adopția se va face numai în interesul superior al copilului, autoritățile fiind obligate să asigure toate garanțiile necesare dezvoltării armonioase a unui copil. Adopția internațională va fi luată în considerare doar ca soluție ultimă.

În cazul copiilor dați în plasament în vedere îngrijirii, protecției sau tratamentului, autoritățile trebuie să asigure o evaluare periodică a acestei măsuri.

Te poate interesa si urmatorul articol:

Un copil refugiat are dreptul la protecție specială și sprijin care să îi faciliteze respectarea tuturor drepturilor prevăzute  în convenție.

În România, ne intâlnim des cu situaţii familiale care nu reprezintă un mediu favorabil pentru creşterea şi educarea unui copil. Aceste cazuri se găsesc, în mare parte, în mediul rural, deoarece acolo nivelul de informare este unul destul de slab, iar educaţia este pe măsură.

Din cauza acestor factori, mulţi copii cad victima abuzurilor în familie, exploatării şi violenţei şi nimeni nu face nimic în această privinţă.

Ce este important de reţinut la acest drept este că, dacă eşti un copil care te confrunţi cu o situaţie similară acasă, legea îţi recunoaşte dreptul să ai parte de protecţie şi statul se va asigura că vei fi luat din acel mediu, deoarece legea va apăra întotdeauna interesele tale.

Această protecţie poate consta în plasamentul familial, likafalah din dreptul islamic, adopţia sau, în caz de necesitate, plasarea în instituţii corespunzătoare de îngrijire a copiilor.

Drepturile copiilor adoptati – articolul 21

drepturile copiilor adoptati
drepturile copiilor adoptati

Legea nr.273 din 21 iunie 2004 este cea care reglementează Drepturile copiilor adoptati, împreună cu Codul Civil şi cu alte acte normative.

Deşi este un scenariu trist, mulţi copii sunt abandonaţi la naştere şi li se răpeşte, practic, dreptul de a face parte dintr-o familie, de aceea drepturile copiilor adoptati sunt undele din cele mai importante.

Legea a venit în sprijinul acestora cu Drepturile copiilor adoptati, care reprezintă procesul prin care o familie poate înfia legal un copil, sau mai mulţi, după caz, din centrele de plasament ale statului.

Aşa cum am spus şi mai devreme, consider că această metodă oferă o garanţie că Drepturile copiilor adoptati se respectă, prin prisma faptului că, deşi au avut o familie care a renunţat la ei, li se oferă o nouă şansă de a creşte şi de a se dezvolta într-un mediu favorabil şi prielnic pentru o educaţie bună.

Daca te intereseaza Drepturile copiilor adoptati, te poate interesa si urmatorul articol:

Drepturile copiilor cu dizabilități- articolul 23

Un copil cu dizabilități are dreptul la o viață decentă și deplină. El are dreptul la îngrijire, educație, asistență medicală și instruire specială, menite să îi ofere maximum de autonomie posibilă, un trai activ în societate.

Ordonanţa de urgenţă 102/1999 ne vorbeşte despre anumite drepturi de care beneficiază copiii care prezintă un hanicap, urmărindu-se ca aceştia să se poată integra cu şanse aproape egale în societate, alături de copiii care nu prezintă un handicap.

Aceştia au dreptul şi accesul la orice insituţie de învăţământ obişnuit, dar au dreptul şi la pregătire la domiciliu, pe toată durata învăţământului obligatoriu.

Aceştia se bucură de alocaţia de la stat, care este majorată cu 100%, în conformitate cu legea.

Există dreptul la un asistent personal pentru copiii cu handicap grav, care va avea în permanenţă grijă de acesta.

Legislaţia care se ocupă cu drepturile copiilor cu handicap trebuie încurajată să se dezvolte pentru că, in caz contrar, o ţară care ar lăsa loc de discriminare pentru copiii care nu sunt sănătoşi, ar fi o ţară care funcţionează după nişte principii eronate.

Dreptul la sănătate- articolul 24

Orice copil are dreptul la asistență medicală, în special la serviciile de asistență primară. Toate țările trebuie să ia măsuri pentru a diminua mortalitatea infantilă și pentru a lupta împotriva bolilor și malnutriției. Femeile însărcinate și mamele au dreptul la asistență medicală și șa acces la informații cu privire la sănătatea copilului. De asemenea, copiii au dreptul de a beneficia de programe de educație în domeniul sanitar.

Drepturile copiilor la scoala- articolul 28

drepturile copiilor la scoala
Drepturile copiilor la scoala

Daca vorbim de drepturile copiilor la scoala, subliniem ca învățământul primar este obligatoriu și gratuit.

Educația trebuie să pregătească copilul pentru viață, să-i dezvolte respectul pentru drepturile omului, valorile culturale și naționale ale copilului și să-l formeze în spiritul înțelegerii, păcii și toleranței.

Administrarea disciplinei școlare trebuie să respecte demnitatea umană a copilului.

Educația trebuie să fie orientată în sensul dezvoltării personalității și talentelor copilului, pregătindu-l pentru o viață activă ca adult.

Copiii minorităților sau altor populații indigene au dreptul de a avea și a-și păstra propria cultură, de a practica propria religie și de a vorbi propria limbă.   

Art. 134 din Codul Civil confirmă existenţa drepturile copiilor la scoala, respectiv la educație fizică,

Norma juridica spune, de fapt, că persoana care este responsabilă cu îngrijirea copilului are obligaţia de a îi asigura acestuia şi o educaţie fizică benefică pentru sănătate şi dezvoltare.

Se subînţelege că părinţii sau tutorele legal vor avea obligaţia să suporte cheltuielile necesare pentru întreprinderea acestor activităţi, deoarece copilul nu are vreun venit, iar sporturile necesită echipamente speciale. Drepturile copiilor scoala implica si educatia fizica si sporturile, baza dezvoltarii fizice si psihice

Mai mult decât atât, acelaşi articol spune şi despre obligaţia părintelui sau tutorelui de a îi furniza copilului condiţiile prielnice pentru o educaţie şi o pregărire profesională mai bune – esenta drepturilor copiilor la scoala.

Copilul are dreptul de a primi o educaţie care să îi permită dezvoltarea, în condiţii nediscriminatorii, a aptitudinilor şi personalităţii sale, altfel drepturile copiilor la scoala raman iluzorii si doar in forma scriptica.

Dreptul la odihnă și vacanță- articolul 31

Copilul are dreptul la timp liber, joc și participare la activități culturale și artistice potrivite vârstei sale. Statul are obligația de a încuraja și pune la dispoziție mijloacele adecvate acestui scop.

Copilul trebuie să beneficieze de timp suficient pentru odihnă şi vacanţă, să participe în mod liber la activităţi recreative proprii vârstei sale şi la activităţile culturale, artistice şi sportive ale comunităţii.

Autorităţile publice au obligaţia să contribuie, potrivit atribuţiilor ce le revin, la asigurarea condiţiilor exercitării în condiţii de egalitate a acestui drept.

De asemena, acest drept este reglementat în Legea 272/2004, art.53 :

(1) Copilul are dreptul la odihnă și vacanță.

(2) Copilul trebuie să beneficieze de timp suficient pentru odihnă și vacanță, să participe în mod liber la activități recreative proprii vârstei sale și la activitățile culturale, artistice și sportive ale comunității. Autoritățile publice au obligația să contribuie, potrivit atribuțiilor ce le revin, la asigurarea condițiilor exercitării în condiții de egalitate a acestui drept.

(3) Autoritățile publice au obligația să asigure, potrivit atribuțiilor care le revin, locuri de joacă suficiente și adecvate pentru copii, în mod special în situația zonelor intens populate.

Din aceste fragemente de lege, reiese în mod evident dreptul copilului la odihnă.

Legiuitorul a oferit importanţă şi faptului că, pentru un copil este necesar să simtă că are timpul său liber, pe care şi-l va petrece cum doreşte acesta, în limitele siguranţei sale.

Vacanţele de la şcoală sunt extrem de importante, deoarece, dacă acesta ar simţi că nu mai are timp liber pentru activităţile preferate de el, acest lucru şi-ar pune amprenta în gândirea sa şi consecinţele se vor resimţi în eventualele decizii pe care acesta le va lua, referitor la viaţa profesională.

Drepturile copiilor la protecție împotriva muncii- articolul 32

Copiii trebuie protejați de angajarea în vreo muncă care constituie un pericol pentru sănătatea, educația sau dezvoltarea lui. Trebuie să existe vârste minime de angajare și condiții specifice. În România, vârsta minimă de angajare este de 16 ani și este necesar consimțământul părinților pentru aceasta.

Dreptul la protecție împotriva abuzului de droguri- articolul 33

Orice copil trebuie protejat împotriva folosirii drogurilor și narcoticelor. Copilul nu trebuie implicat în producerea și distribuția acestora și trebuie luate măsuri pentru prevenirea acestor fapte.

Drepturile copiilor la protecție împotriva exploatării sexuale- articolul 34

Copilul are dreptul la protecție împotriva oricărei forme de abuz și exploatare sexuală, inclusiv împotriva implicării lui în activități de prostituție și pornografie.

Prevenirea vânzării, răpirii și traficului de copii sau altor forme de exploatare- articolul 35

Trebuie luate toate măsurile necesare pentru a fi împiedicate aceste fapte.

Acest drept este prevăzut și în secțiunea a 6 a, din Legea nr. 272/ 2004:

Articolul 110

(1) Copilul are dreptul la protecție împotriva oricărei forme de exploatare.

(2) Instituțiile și autoritățile publice, potrivit atribuțiilor lor, adoptă reglementări specifice și aplică măsuri corespunzătoare pentru prevenirea, între altele:

a) transferului ilicit și a nereturnării copilului;

b) încheierii adopțiilor, naționale ori internaționale, în alte scopuri decât interesul superior al copilului;

c) exploatării sexuale și a violenței sexuale;

d) răpirii și traficării de copii în orice scop și sub orice formă;

e) implicării copiilor în conflicte armate;

f) dezvoltării forțate a talentelor copiilor în dauna dezvoltării lor armonioase, fizice și mentale;

g) exploatării copilului de către mass-media;

h) exploatării copilului în cadrul unor cercetări ori experimente științifice.

De asemenea, art.89, din legea mai sus menționată reglementează dreptul copilului la protecție:

(1) Copilul are dreptul de a fi protejat împotriva abuzului, neglijării, exploatării, traficului, migrației ilegale, răpirii, violenței, pornografiei prin internet, precum și a oricăror forme de violență, indiferent de mediul în care acesta se află: familie, instituții de învățământ, medicale, de protecție, medii de cercetare a infracțiunilor și de reabilitare/detenție, internet, mass-media, locuri de muncă, medii sportive, comunitate etc.

(2) Orice persoană fizică sau juridică, precum și copilul pot sesiza direcția generală de asistență socială și protecția copilului din județul/sectorul de domiciliu să ia măsurile corespunzătoare pentru a-l proteja împotriva oricăror forme de violență, inclusiv violență sexuală, vătămare sau de abuz fizic sau mental, de rele tratamente sau de exploatare, de abandon sau neglijență.

(3) Angajații instituțiilor publice sau private care, prin natura profesiei, intră în contact cu copilul și au suspiciuni asupra unui posibil caz de abuz, neglijare sau rele tratamente au obligația de a sesiza de urgență direcția generală de asistență socială și protecția copilului.

Acest drept este foarte important şi ar trebui să devină cât mai auzit pentru că, din pacate, mulţi copii din ţara noastră sunt abuzaţi şi nu ştiu cui să ceară ajutorul sau nu cunosc nici măcar că au posibilitatea să îl ceară.

Acest drept de protecţie faţă de violenţe, răpiri, abuzuri este recunoscut în toate spaţiile în care acesta s-ar afla, fie că este vorba de familie, sau de şcoală.

Ce este important de reţinut pentru copii este faptul că până şi ei, chiar dacă nu sunt majori, au dreptul să facă sesizări la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din aria în care acesta locuieşte.

Copilul are dreptul să depună singur plângeri referitoare la încălcarea drepturilor sale fundamentale; Copilul este informat asupra drepturilor sale precum şi asupra modalităţilor de exercitare a acestora.

Drepturile copiilor la protecție împotriva torturii, tratamentelor degradante și lipsirii de libertate- articolul 37

Niciun copil nu trebuie supus torturii sau altor tratamente crude sau degradante. Copilul nu poate fi supus detenției pe viață sau pedepsei cu moartea. Orice copil aflat în detenție va fi separat de adulți și va avea dreptul de a păstra contactul cu familia și de a avea acces la asistență juridică sau de altă natură.

În cazul în care s-a dovedit că un copil a comis o infracțiune, se recomandă, ca, ori de câte ori este posibil, să se folosească măsuri alternative privării de libertate, precum orientarea și supravegherea, includerea în programe educaționale sau profesionale etc.

Protecția copiilor afectați de conflicte armate- articolul 38

Niciun copul sub vârsta de 15 ani nu poate participa direct la conflicte armate și nu poate fi înrolat în armată. Legile internaționale umanitare referitoare la copiii implicați în conflicte trebuie respectate.

Orice copil afectat de un conflict armat are dreptul să beneficieze de protecție și îngrijire adecvate.

Reabilitarea copiilor victime- articolul 39

Statul are obligația de a asigura un tratament corespunzător pentru refacerea și integrarea în societate a copiilor victime ale conflictelor armate, torturii, neglijării, maltratării sau exploatării.

Drepturile copiilor aparţinând unei minorităţi etnice, religioase sau lingvistice

Copilul aparținând unei minorități etnice, religioase sau lingvistice are dreptul la viaţă culturală proprie, la declararea apartenenţei sale religioase, la practicarea propriei sale religii, precum şi dreptul de a folosi limba proprie în comun cu alţi membrii ai comunităţii din care face parte.

Adică, prin acest lucru se subînțelege faptul că se urmărește ca, indiferent de proveniență sau religie, niciun copil nu trebuie să se simtă discriminat.

Este foarte important pentru un copil să simtă că este acceptat în țara în care acesta trăiește, chiar dacă este o țară cu obiceiuri și principii diferite față de ce știe de acasă.

Dreptul copilului de a beneficia de asistenţă socială- Legea 292/2011

Statul este obligat ca, dacă se află în situaţia în care un copil provine dintr-o familie defavorizată care nu are venituri considerabile, să ofere indemnizaţii, burse sociale etc, cu scopul ca acestea să acopere măcar o parte din costurile necesare pentru o educaţie mai bună.

Obligații corelative pentru drepturile copiilor

De asemenea, copiii trebuie să înţeleagă că, odată cu drepturile de care aceştia dispun, au şi o serie de obligaţii pe care trebuie să le respecte.

Spre exemplu, legea pleacă de la ipoteza că părinţii ştiu ce este cel mai bine pentru copilul lor, pentru că până la vârsta majoratului, ei sunt cei care iau decizii în numele lor şi ei îi reprezintă legal.

În aceste condiţii, copilul nu trebuie să refuze atunci când părinţii vor să îi ofere o educaţie, să meargă la şcoală, să îl înscrie la nişte cursuri sau la un sport, ci acesta trebuie să fie conştient că i se oferă nişte şanse, şanse de care mulţi copii din continente sărace nu se pot bucura.

Este normal ca acesta să prefere să se joace cu prietenii toată ziua în loc să înveţe alfabetul sau tabla înmulţirii, tocmai de aceea rolul familiei este important, deoarece aceştia se vor asigura că, pe lângă distracţiile specifice vârstei, copilul se va ocupa şi de educaţia sa. 

În încheiere aş vrea să spun că, luat fiecare în parte, fiecare drept al copilului este relevant pentru aceştia.

Din punctul meu de vedere, orice stat care funcţionează normal trebuie să le respecte cu maximă atenţie, dar şi să le facă cunoscute, așa cum este prevăzut și în articolul 42 din Convenție, ce menționează că statele se angajează să facă larg cunoscute atât adulților, cât și copiilor principiile și dispozițiile Convenției privind Drepturile Copilului, prin mijloace active și adecvate.

Dacă un copil citeşte un paragraf din legile care reglementează drepturile sale oricum nu va înţelege nimic, sunt foarte mulţi oameni de vârste mijlocii care nu ar înţelege, ce pretenţii putem să avem de la un copil de 10 ani, spre exemplu.

Ar trebui să se creeze nişte mijloace oficiale prin care statul să se asigure că toţi copiii din ţară, fie din mediul urban, fie din cel rural, au acces la informaţii pe înţelesul lor şi îşi cunosc drepturile. 

Cabinet de Avocatura Daniel Velicu & Asociatii

0729108050

avocat@velicu.eu

  • Prezentul articol face parte dintr-un blog juridic, fiind destinat informarii publice. Informatiile expuse aici, cat si in restul site-ului, sunt efectul exprimarii exclusive a dreptului la opinie profesionala, fiind importanta departajarea de orice forma de publicitate. Orice terta persoana va putea folosi informatiile expuse aici prin asumarea propriei sale raspunderi.