
InvestCapital LTD (o firma infiintata drept SRL in Statul Malta) continua sa incalce o duzina de legi in Romania, inclusiv si mai ales prin executarile silite, demarate / continuate abuziv si nelegal.
Pentru cine nu stie, INVESTCAPITAL LTD cumpara contractele de credit (mai nou si contractele de prestari servicii telefonie, cablu etc.), pe preturi derizorii, intre 2 % si 9 % din valoarea nominala, de la toate institutiile financiare imprumutatoare din Romania si ulterior actioneaza abuziv.
ATENTIE! Incepand cu ianuarie 2024, INVESTCAPITAL LTD a declarat la Registrul Comertului din Malta ca se prezinta drept un “ vehicul de investitii “ – “ Securitisation vehicle ”, nu doar o societate in raspundere limitata.

Vom vedea mai jos ce efecte are acest fapt asupra sutelor de mii de executari silite demarate ?
Cine sunt eu si de ce contest activitatea firmei InvestCapital Ltd
Imi doresc ca Romania sa devina o tara sigura, fara teama de abuzuri, fara acele executari civile ilegale demarate de firme obscure precum InvestCapital LTD, ce folosesc abuziv forta coercitiva a Statului.
Sunt primul avocat ce a cercetat activitatea abuziva a firmei INVESTCAPITAL LTD in Romania, ulterior alti avocati mi-au copiat ideile.
Sunt avocat specializat in tot ce inseamna executarea silita ilegala, prin poprire, executare silita imobiliara, Suspendarea executarii, Reechilibrarea contractului de credit & Dare in plata s.a. astfel de proceduri ce implica sau poate implica forta coercitiva a Statului.
Am devenit renumit la nivel national, pentru lupta contra Bancilor & firmelor de recuperare a creantelor bancare, castigand contra acestora peste 500 de procese, in ciuda piedicilor de tot felul, unele piedici amintite aici.
Articolele mele, expuse aici, sunt folosite, atat de avocati, cat si de justitiabili, pentru anularea executarilor si a datoriilor, sau pentru simpla si completa informare.
Prefer sa exercit diligentele profesionale in vederea anularii executarilor silite la un nivel de excelenta, acolo unde nici cu gandul nu ajung altii.
De aceea, prefer sa destructurez de fiecare data firma InvestCapital LTD in procesele castigate cu maiestrie, in favoarea clientilor executati / hartuiti de aceasta firma.
INVESTCAPITAL LTD s-a declarat oficial un “ vehicul de investitii “ – “ Securitisation vehicle ”
Ce efecte are acest fapt asupra sutelor de mii de executari silite demarate ?
In primul rand, InvestCapital ltd si-a piedut capacitatea de functionare, intrucat nu a parcurs formalitatile din Romania, ulterior schimbarii statutului juridic in Malta din ian 2024.

Aceasta noua forma juridica – Vehicul de Investitii – inseamna altceva decat este in prezent in Romania.
Conform Legii in Malta, InvestCapital LTD poate acorda inclusiv imprumuturi, in acest sens a se vedea Legea malteza – chapter 484 SECURITISATION ACT part II.:
“When a securitisation vehicle is established under this Act: (a) the objects and purposes of such vehicle shall belimited to such matters which are necessary to carryout all or any transactions intended or required toimplement or participate in a securitisation transactionand all related and ancillary acts including, withoutlimitation, the acquisition, management and collectionof credits and other receivables or other securitisationassets, the assumption of risks, the granting of securedloans, the issue of financial instruments or theborrowing of funds to finance the acquisition of assetsor assumption of risks, the engagement of serviceproviders to administer or support its activities and theentering into derivative instruments; and (b) its constitutive document shall state expressly that it isa vehicle established subject to the provisions of this Act.”
Scurt istoric al firmei de investitii infiintate in Malta

INVESTCAPITAL LTD a fost infiintata in statul Malta, in anul 2013, drept o societate in raspundere limitata, conform actului constitutiv.
InvestCapital LTD a fost infiintata ca o simpla societate in raspundere limitata – precum SRL-ul romanesc – in anul 2013, in Statul Malta, stat membru al Uniunii Europene.
Ulterior, aceasta entitate a fost folosita de grupul de firme KRUK (infiintat in Polonia), in ce priveste executarea silita ilegala si abuziva a creantelor izvorate din Contractele de credit, avand ca scop initial recuperarea creantelor cumparate cu preturi modice (2 % – 9 % din valoarea nominala).
Pe parcursul timpului, aceasta firma a fost folosita special pentru Romania drept un paravan pentru firma KRUK din Polonia, pentru a ocoli sistemul de impozitare din Polonia si din Romania, in urma investitiei in creante bancare si creantele izvorate din contractele de telefonie mobila, furnizare internet s.a.
Practicile INVESTCAPITAL LTD sunt inselatoare si abuzive, dovada sunt sutele de procese castigate de mine pentru clienti, din care doar o mica parte sunt publicate pe acest blog.
Mai nou, din Ianuarie 2024, InvestCapital LTD actioneaza nelegal, intrucat se declara vehicul de investitii, adica o entitate ce trebuie sa parcurga o serie de obligatii, inca neindeplinite in Romania.
Am fi onorati sa putem demara procedurile judiciare de anulare a datoriei si a executarii silite si in cazul tau!
Sunt genul de avocat care nu renunta la o lupta, cat timp interesul public reclama actiuni in aceasta directie.
Noua forma juridica a firmei de recuperare a creantelor bancare afecteaza legalitatea tuturor executarilor silite
INVESTCAPITAL LTD si-a schimbat integral actul constitutiv, in Ianuarie 2024, declarand, oficial si lipsit de orice dubiu, ca se prezinta ca un vehicul de investitii = firma de investitii (in special in creante bancare).
O firma tip Vehicul de investitii este pe larg definita in urmatoarele acte normative la nivel European:
– Directiva 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 privind piețele instrumentelor financiare și de modificare a Directivei 2002/92/CE și a Directivei 2011/61/UE;
– Regulamentul delegat (UE) 2017/565 al Comisiei din 25 aprilie 2016 de completare a Directivei 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește cerințele organizatorice și condițiile de funcționare aplicabile firmelor de investiții și termenii definiți în sensul directivei menționate.
Atat in legislatia din Malta cat si in legislatia din Romania, INVESTCAPITAL LTD are acelasi statut, insa actioneaza ilegal si abuziv in prezent.
Sa vedem cum defineste legislatia nationala aceasta firma INVESTCAPITAL LTD, ce s-a declarat oficial drept vehicul de investitii?
Conform art. 2 al. 1) pct. 10. Din Legea nr 24/20017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață Republicata in anul 2021: firmă de investiții – orice persoană juridică astfel cum este definită la art. 3 alin. (1) pct. 26 din Legea nr. 126/2018 privind piețele de instrumente financiare, cu modificările și completările ulterioare.
Cea din urma Lege este actul normativ cadru pentru firmele de investitii infiintate in alte State (inclusiv pentru INVESTCAPITAL LTD infiintata in Statul Malta) si a transpus urmatoarele actele normative de la nivelul Uniunii Europene.
InvestCapital ltd si-a pierdut capacitatea de a functiona in Romania dat fiind schimbarea din Malta
Legea nr 126/2018 se aplică societăților de servicii de investiții financiare, denumite în continuare S.S.I.F., operatorilor de piață, depozitarilor centrali, contrapărților centrale, firmelor de investiții din alte state membre care operează pe teritoriul României în temeiul libertății de a presta servicii sau prin înființarea unei sucursale, precum și societăților din țări terțe care furnizează servicii de investiții sau desfășoară activități de investiții în România prin înființarea unei sucursale.
Prin urmare, Autoritatea de Supraveghere Financiară, denumită în continuare A.S.F., este autoritatea competentă care aplică prevederile prezentei legi si care supravegheaza INVESTCAPITAL LTD.
Pe de alta parte, INVESTCAPITAL nu a expediat nicio notificare catre ASF
In prezent. A.S.F. nu a emis nicio autorizatie / acord acestei firme, dovada fiind site-ul oficial https://asfromania.ro/en/a/19/alerte-investitori—informari/
art. 3 alin. (1) pct. 26 din Legea nr. 126/2018 privind piețele de instrumente financiare defineste INVESTCAPITAL LTD astfel: firmă de investiții – orice persoană juridică a cărei ocupație sau activitate obișnuită constă în furnizarea unuia sau mai multor servicii de investiții în beneficiul unor terțe părți și/sau în desfășurarea uneia sau mai multor activități de investiții cu titlu profesional.
De ce InvestCapital actioneaza ilegal in Romania, ulterior schimbarilor sale din Malta
INVESTCAPITAL LTD desfasoara in Romania o activitate complexa, detinand peste 100.000 de afaceri in Romania.
Fiecare afacere inseamna achizitia unui drept de creanta de la o institutie bancara ori nebancara (I.F.N.), pe un pret ce echivaleaza cu 2% – 9% din valoarea nominala a creantei.
Insa, INVESTCAPITAL LTD a preluat si efectul clauzelor abuzive din contractele de credit, astfel cat timp dreptul de creanta se bazeaza pe acele clauze abuzive, activitatea firmei de investitii se desfasoara in aceiasi parametrii „abuzivi”.
INVESTCAPITAL LTD a esuat in a respecta legislatia din Romania
Romania reprezinta stat membru gazdă, adica statul membru al Uniunii Europene, altul decât statul membru de origine, în care firma de investiții ar trebui sa dețina o sucursală . (a se vedea art. 3 pct. 76 din Legea nr 126 / 2018)
INVESTCAPITAL LTD nu are o sucursala in Romania, adica un loc de desfășurare a activității, altul decât sediul principal, care face parte dintr-o firmă de investiții, care nu are personalitate juridică și care desfășoară activități de investiții și care poate, de asemenea, furniza servicii auxiliare pentru care firma de investiții a obținut o autorizație. (a se vedea art. 3 pct. 78 din Legea nr 126 / 2018).
Conform art. 63 al. 3 din Legea nr 126 / 2018, o firmă de investiții din alt stat membru care desfășoară activități de tranzacționare algoritmică în calitate de membru sau participant la un loc de tranzacționare din România are obligația de a notifica acest fapt A.S.F.
Art. 109 din Legea nr 129/2018 impune ca INVESTCAPITAL LTD sa respecte o procedura de autorizare in Romania: „ Firmele de investiții și instituțiile de credit prevăzute la alin. (1) se înscriu în Registrul A.S.F., ulterior transmiterii către A.S.F. a unei notificări însoțite de informații similare celor prevăzute la art. 110 alin. (3)-(5) de către autoritatea competentă din statul membru de origine al firmei de investiții sau al instituției de credit.”
INVESTCAPITAL LTD nu se afla in niciunul din Registrele ASF
https://asfromania.ro/app.php/ro/a/1544/registre-entit%C4%83%C8%9Bi-autorizate
Astfel toate executarile silite, ce implica forta coercitiva a Statului Roman, sunt lovite de nulitate absoluta, din cauza lipsei de capacitate functionala a cestei entitati – INVESTCAPITAL LTD.
Actul constitutiv al firmei INVESTCAPITAL LTD nu aminteste de nicio sucursala sau agent delegat stabilit in Romania
Art. 109 din Legea nr 126 stabileste clar ca doar „Ulterior îndeplinirii procedurii de notificare, firmele de investiții și instituțiile de credit prevăzute la alin. (1) și la art. 113 alin. (1) își pot promova serviciile prin toate mijloacele de comunicare disponibile în România, cu respectarea regulilor de publicitate stabilite de A.S.F., inclusiv își pot efectua publicitate prin intermediul unor site-uri web aflate în proprietatea unei alte persoane și care permit redirecționarea potențialului client către site-ul propriu.”
In prezent, firma KRUK plateste publicitate canalelor media din Romania, si actioneaza in mod ilegal.
Art. 116 din Legea nr 126 impune ca Sucursala unei firme de investiții sau a unei instituții de credit dintr-un stat membru trebuie să respecte obligațiile prevăzute la art. 60, 81-89 și 91-96 din prezenta lege și la art. 14-26 din Regulamentul (UE) nr. 600/2014, precum și măsurile adoptate în conformitate cu aceste dispoziții de către A.S.F.
A.S.F. se asigură că sucursala respectivă își îndeplinește aceste obligații.
A.S.F. este abilitată să examineze măsurile instituite de sucursală și să solicite modificarea lor, dacă o asemenea modificare este strict necesară pentru a permite A.S.F. să verifice respectarea de către sucursala din România a unei firme de investiții sau a unei instituții de credit dintr-un stat membru a obligațiilor prevăzute la alin. (1) în ceea ce privește serviciile furnizate și/sau activitățile desfășurate pe teritoriul României.
Daca va exista o asemenea sucursala, noi vom cere aplicarea art. 117 al. 1) din Legea nr 126/2018, „ În cazul în care o firmă de investiții autorizată într-un alt stat membru și-a înființat o sucursală pe teritoriul României, ulterior notificării către A.S.F., autoritatea competentă a statului membru de origine a acestei firme de investiții poate proceda, în exercitarea responsabilităților sale, la verificări la fața locului la această sucursală.”
Verificarile mele au vizat atat Registrul Comertului din Malta cat si O.N.R.C., intrucat Oficiul Național al Registrului Comerțului este institutia unde sucursala de pe teritoriul României a unei firme de investiții va fi inmatriculata.
Ce trebuie sa criticati prin contestatia la executare, pentru a opri executarea demarata de KRUK
Recomand tuturor celor executati silit sa fie vigilenti, intrucat toate aceste aspecte prezentate mai sus le ofera posibilitatea de a anula eventuala executare silita demarata de InvestCapital, prin Kruk.
Sa invoce, prin contestatia la executare ,prevederile aplicabile firmei InvestCapital ltd, ulterior modificarilor din Ianuarie 2024, adica lipsa autorizatiei de activitate a firmei (1^2) O societate de servicii de investiții financiare este o firmă de investiții, persoană juridică română, în sensul prevăzut la art. 4 alin. (1) pct. (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.
“întreprindere de investiții” înseamnă orice persoană juridică a cărei ocupație sau activitate obișnuită constă în furnizarea unuia sau mai multor servicii de investiții terților și în exercitarea uneia sau mai multor activități de investiții cu titlu profesional.
Firma InvestCapital ltd a intrat in aria noii institutii a „firmelor de investiții”, intrucat s-a declarat vehicul de investitie prin insuri actul constitutiv inregistrat la Registrul Comertului din Statul Malta in Ianuarie 2024.
Este necesara autorizarea desfasurarii unei asemenea activitati la nivelul Romaniei.
Directiva 2014/65/UE impune prin art. 5 – Cerința de autorizare alin 1) ca fiecare stat membru impune ca furnizarea de servicii de investiții și/sau exercitarea activităților de investiții ca ocupație sau activitate obișnuită cu titlu profesional să facă obiectul unei autorizări prealabile în conformitate cu prezentul capitol.
Raportat la interesul public pe care o prezinta activitatea de creditare, orice modificare in privinta drepturilor consumatorului sunt obligatorii atat pentru contractele de credit ce vor fi incheiate dar si pentru cele in vigoare, atat pentru executarile silite incepute anterior intrarii in vigoare cat si pentru cele viitoare.
Reamintim ca domeniul protectiei consumatorilor constituie, in conformitatea cu jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene motiv imperativ de interes general.
Normele Uniunii Europene sunt de imediata aplicare, indiferent de data cesiunii creantei.
Activitatea efectuata de execuror ulterior datei Ianuarie 2024 este ilegala, acest moment fiind in fapt un act de dispozitie esential pentru investitia: solicitarea sumei ce reprezinta profitul intimatei creditoare.
Conform art. 207 Cod.civil, intitulat desfășurarea activităților autorizate, in cazul activităților care trebuie autorizate de organele competente, dreptul de a desfășura asemenea activități se naște numai din momentul obținerii autorizației respective, dacă prin lege nu se prevede altfel.
Sanctiunea actelor de executare silita este prevazuta la alin. 2) din cadrul art. 207 Cod Civil : Actele și operațiunile săvârșite fără autorizațiile prevăzute de lege sunt lovite de nulitate absolută, iar persoanele care le-au făcut răspund nelimitat și solidar pentru toate prejudiciile cauzate, independent de aplicarea altor sancțiuni prevăzute de lege.
Ce ai de facut in cazul in care esti hartuit de Invest Capital LTD?
Raspunsul la intrebarea de mai sus vizeaza diversele ipoteze, noi stim 4 patru tipuri de situatii posibile.
- Daca ai primit o citatie de la Judecatorie, pe o procedura judiciara precum Cererea de valoare redusa, trebuie sa te aperi.
Ai dreptul de a invoca implinirea prescriptiei extinctive a dreptului de creanta si alte motive de aparare.
Pentru a obtine respingerea actiunii introduse de Investcapital lTD, sta trebuie sa formulati intampinare in scris, cat timp nu sunteti de acord sa le achitati debitul.
Uite si un model de intampinare in acest articol.
- Daca esti executat silit de InvestCapital LTD si afli pentru prima data de existenta unei pretinse datorii la aceasta firma, poti anula executarea si, implicit, si datoria.
Noi suntem specializati in executarea silita, asa ca poti gasi un model contestatie la executare si motive posibile, nu mentiunea ca iti recomand sa nu demarezi singur procedurile.
ATENTIE! Executarea silita generata de un imprumut bancar poate fi contestata oricand, in acest caz contestatia fiind imprescriptibila !
Conform art. 13 Alin. (8) LEGEA nr. 193/2000 (**republicată**) privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, prin derogare de la art. 713 al. 2) Cod.proc.civ., instanța de executare are posibilitatea de a examina în cadrul contestației la executare, la cererea consumatorului sau din oficiu, dacă clauzele dintr-un contract încheiat între un profesionist și un consumator ce constituie titlu executoriu au caracter abuziv, o astfel de contestație la executare fiind imprescriptibilă.
- Chiar daca esti debitor urmarit silit in cadrul unei executari mai vechi, poti stopa executarea silita.
De exemplu, imediat dupa primirea unui act de la executorul judecatoresc, se poate contesta la Judecatorie executarea, contestatie prin care sa invoci si motivele mai sus prezentate.
Alta varianta ar fi sa ceri dosarul de executare, si apoi sa – l trimiti spre analiza unui avocat specializat sau chiar sa ceri unui avocat sa se ocupe de aceasta procedura simpla si rapida, ce dureaza maxim 5 cinci zile.
Noi analizam zilnic, cel putin trei dosare de executare, in care creditor urmaritor silit este InvestCapital LTD.
Uite modelul de cerere si procedura de obtinere a actelor:
- Daca cunosti ca firma aceasta InvestCapital LTD pretinde un drept de creanta de la tine, mai ales o creanta izvorata dintr-un contract de credit si nu esti debitor urmarit silit in cadrul unei executari active
Si in acest caz, frecvent intalnit, am solutii pentru tine.
Poti obtine de la instanta o hotarare judecatoreasca de constatare a implinirii prescriptiei dreptului de a cere executarea silita, astfel sa previi o eventuala viitoare executare silita din partea InvestCapital ltd.
Toate demersurile initiate de InvestCapital LTD, precum cereri de chemare in judecata, executari silite mobiliare sau / si imobiliare, sunt ilegal demarate
Va oferim cateva exemple recente, in care am aparat cu succes clientii nostrii
ERGA ELENA – la Avocat Velicu Daniel
INVESTCAPITAL LTD, PRIN REPREZ.SPARL GĂNŢOI, FURCULIŢĂ ŞI ASOCIAŢII, CU SEDIUL PROCESUAL ALES LA CAB.AV.GĂNŢOI, FURCULIŢĂ ŞI ASOCIAŢII

21.02.2024 : Solutia pe scurt: Admite contestaţia la executare, formulată de contestatoarea ERGA ELENA, în contradictoriu cu intimata INVEST CAPITAL LTD. Anulează procesul-verbal de sechestru auto din data de 27 octombrie 2023, emis în dosarul de executare nr. 999/2015 al B.E.J. „Copaci Vasile Dorel”.
2. InvestCapital ltd si KRUK pierd alt proces, in urma apelului formulat la Tribunalul Ialomita
, pe o executare abuziva demarata de BEJ Mireag Magdalena.

2 oct 2024: Admite contestaţia la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Feteşti, judeţul Ialomiţa, la data de 24.03.2022, sub număr unic de dosar 1078/229/2022, formulată de contestatorul OLBOŞANU VIOREL, în contradictoriu cu intimata-creditoare INVESTCAPITAL LTD. Anulează Încheierea nr. 294/2022 din Camera de Consiliu din data de 02.03.2022 privind încuviinţarea executării silite, pronunţată de Judecătoria Feteşti, judeţul Ialomiţa, în Dosarul nr. 576/229/2022. Anulează toate actele de executare silită efectuate împotriva contestatorului în Dosarul de executare silită nr. 191/2022 al Biroului Executorului Judecătoresc Mireag Magdalena.
3. Clauzele abuzive din toate contractele de credit, precum cele ale BCR, au ajuns la firma de cutie postala din Malta
https://portal.just.ro/195/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=19500000000040639&id_inst=195

4. INVEST CAPITAL LTD a demarat si obtinut executarea silita efectiva si concreta a unor octogenari, sotii Stoica, tinte ale sistemului mafiot din Romania.
InvestCapital, prin Kruk Romania, m-a inspirat in a propune modificarea legislatiei executarilor silite, raportat la prescriptia dreptului de a cere executarea silite, sanctiune ce afecteaza toate executarile demarate de aceste firme de recuperare a creantelor.
Avand noroc cu copiii, sotii Stoica au contestat executarea cu ajutorul subsemnatului.
Aparand pe cel executat silit abuziv de InvestCapital, sunt catalogat avocatul sicanatoriu in exercitarea diligentelor unui bun profesionist, in apararea clientilor mei in raport cu KRUK, InvestCapital.
La primirea contestatiei, firma de apartament din Polonia – InvestCapital ltd, cu sediul scriptic in Malta, recunoaste ca actioneaza abuziv si nelegal in Romania.
Si, totusi, daca sotii Stoica nu ar fi avut ajutorul copiilor, ce i-au ajutat sa conteste executarea?
Sotii ar fi pierdut casa, ar fi ramas fara niciun bun, ar fi fost aruncati in strada de executorii judecatoresti, platiti de KRUK?

Termenul de prescriptie de 3 trei ani se implinise in anul 2012, adica acum 12 ani.
Toate astea s-au petrecut cu ajutorul instantei de executare, ce nu detine in legislatia procesual civila dreptul sau obligatia de a cerceta daca s-a implinit prescriptia in procedura incuviintarii executarii silite. Haideti sa schimbam paradigma executarilor silite abuzive.
InvestCapital LTD solicita prin intampinare admiterea contestatiei la executare si anularea executarii demarate anterior de ea insasi.
Fara precedent in jurisprudenta nationala, firma asta ce detine mii de creante afectate de prescriptie, recunoaste ca executa silit abuziv si nelegal in Romania si ca eu i-as sicana pe ei.
Asadar, eu sunt avocatul care sicaneaza firma INVESTCAPITAL LTD, infiintata de KRUK, ce desfasoara in mod direct si total o activitate ilegala in Romania.
InvestCapital fura bunurile oamenilor (imobile, autovehicule, banii din conturi si parte din salarii), ce nu contesta executarile silite.
Dar, modul de actiune al acestei firme in Romania, unul miselesc si lipsit de scrupule, atitudine recunoscuta in instanta, e de-a dreptul revoltator iar legea executionala instiga la aceasta activitate abuziva.
Adica, tu creditor, ce te pretinzi diligent si responsabil, mergi la executor si ceri executarea silita a unor oameni lipsiti de aparare cu o creanta prescrisa acum 15 ani?
Tu INVESTCAPITAL, firma tip srl, ce ai obtinut din Romania peste 100.000.000 euro din executari silite abuzive si practici inselatoare, astepti sa fie demarata executarea si cand vezi ca debitorii contesta abuzul, tu recunosti ca ai actionat abuziv, catalogandu-l pe avocatul sotilor Stoica (umila mea persoana) drept un avocat ce te sicaneaza prin motivarea contestatiei?!

Semnati propunerea legislativa privind schimbarea legii prescriptiei si dati mai departe prin share! Vreau sa opresc aceasta firma – InvestCapital LTD, actionez contra lor dincolo de cadrul procesual, interesul public avand prioritate.
In calitate de avocati specializati, luptam contra abuzului de putere, regasit din plin in activitatea bancilor, a IFN-urilor si a satelitilor – recuperatorii de creante. Ne dorim ca Romania sa devina o tara sigura, unde sa te poti dezvolta social, profesional si spiritual. Ajutandu-te si pe tine, vom face un pas mic dar important, in drumul spre o tara mai curata, mai sigura.
InvestCapital LTD este o firma de cutie postala, caci doar atat am gasit in Malta, in cladirea de tipul Coworking, cu inchirierea spatiilor pe zile.
KRUK a reinventat notiunea de firma de apartament.
Firma asta e ca o palma pe obrazul Uniunii Europene, ce are serioase lipsuri in perspectiva corectitudinii, din cauza stabilirii sediului, exclusiv scriptic, a firmelor in Malta.
InvestCapital ltd comite abuzuri pe banda rulanta, in biroul meu vei gasi aproape o mie de dovezi (executari silite anulate), iar Uniunea Europeana o premiaza cu beneficiul 0 taxe in Romania. Bravo!
Firma asta are capital social in valoarea de 1.000.000 euro, are sediul intr-o cutie postala, nu are angajati sau / si activitate la sediul dintr-o cladire ce se inchiriaza cu ziua in sistemul Coworking.

Firma aceasta detine sediul in San Ġwann, o localitate obscura de provincie, pe insula Malta, nici macar nu are sediul in capitala statului Malta.
InvestCapital LTD (KRUK) – firma de cutie postala, dar cu venituri de cateva sute de milioane de Euro, taxfree, only in Malta, cu sustinerea Uniunii Europene.
Problema e ca acei bani sunt obtinuti in Romania din afaceri necurate.
Avocat drd. Velicu Daniel – Cabinet de Avocatura Velicu & Asociatii
- Prezentul articol face parte dintr-un blog juridic, fiind destinat informarii publice. Informatiile expuse aici, cat si in restul site-ului, sunt efectul exprimarii opiniei profesionale personale in legatura cu notiuni si institutii juridice, ce prezinta un real interes public. Orice terta persoana va putea folosi informatiile expuse aici prin asumarea propriei sale raspunderi.
Sunt în aceasta situatie…..din 2013 la executor și de aproape 2 ani …a prelut KRUK….Zilele urmatoare urmeaza sa dea in executare…..Ce as putea face?
Cereti in scris de la executor copie xerox de pe toate actele din dosarul de executare.
In urma studierii actelor, poate gasesc portita prin care sa va salvez de eventuala executare abuziva.
Cu stima.
Avocat Velicu Daniel
Buna ziua, se mai poate face contestație la executare silită ,dosarul este sin 2016,este vorba de kruk.
Da, oricand putem actiona.
Pentru a va ajuta, am nevoie de contractul de credit si graficul de rambursare.
Avocat Velicu Daniel 0729108050 avocat@velicu.eu
Pentru a va ajuta, am nevoie de contractul de credit si graficul de rambursare.
Avocat Velicu Daniel 0729108050 avocat@velicu.eu
Buna ziua ! Va rog sa ma ajutati cu un sfat daca se poate .Am urm. problema :am cardul de salariu ppprit de la banca ratele mi le trage firma la care lucrez si totusi banca nu vrea sa deblocheze cardul in sensul in care ei nu au nici o treaba cu retinerea banilor .imi este foarte greu sa ma deplasez in fiecare luna de 2 ori la banca sa pierd timp pt asta m-ai ales acum in perioada asta cind nu ai voie sa mergi fara declaratie .am avut si probleme cu politia din cauza asta pt ca au spus ei ca asta nu este o urgenta si sa incerc sa rezolv cu banca dar din pacate nu reusesc sa vorbesc cu nimeni din partea bancii nu vrea nimeni sa ma lamureasca in privinta aceasta . imi este foarte greu sa ajung in timp util la banca au program scurt eu lucrez si din cauza asta ramin de multe ori cu banii neridicati .Va rog sa ma ajutati sa rezolv in vreun fel problema mea . Va multumesc .
Bună dimineața.
Cererea dosarului -Copie xeros de la Executor ,se poate cere și prin scris dar personal si nu de către avocat ?
Sau trebuie să mă prezint personal și faptic la.biroul executoresc ?
Vă mulțumesc.
Buna ziua ,ma numesc Toma Anca, am gasit aceste informatii pe portal Iasi 23540/245/2019 , nu stiu despre ce suma este vorba, dar cred ca este de la un contract de telefonie din 2012
Buna ziua! Sunt din Ploiești
am si eu o executare silita de catre investcapital ltd numar dosar 16493/281/2020 din data 28.08.2020.
Eu pe acest credit am dat in judecata o firma la care am lucrat pentru ca ei au luat banii. Am castigat procesul in dosarul numar 767/105/2015 datoria trebuie sa o plateasca administtorii firmei respective! Acum investcapital mi-au pus poprire pe salariu. Ce pot face? Unde trebuie sa merg?
Buna ziua. Poate un IFN sa blocheze un cont ?
Buna ziua!
In cazul in care este demarata o procedura de executare silita impotriva dvs, exista aceasta posibilitate. Insa, la momentul la care aflati despre acest lucru sau va este comunicat, de catre executorul judecatoresc, un act in acest sens, ne puteti contacta si va putem ajuta sa contestati masura de executare silita in termenul legal de 15 zile.
Toate cele bune!
Am un credit făcut în 2010 la CEC, din anul 2011 nu am mai achitat nicio rata, zilele astea am primit hârtie ca voi fi executat silit. Am mai multe întrebări și as dori sa stiu de ce nu sa prescris după 10 ani? Eu am domiciliul pe CI la adresa mamei, credeți ca mama va rămâne cu casa goala cu toate ca eu nu am nimic pe numele meu? Și ce șanse sunt sa mi sa puna proprie pe veniturile mele care le am în afara tarii?
Va multumesc
Buna ziua!
Ne puteti trimite actul primit de la executorul judecatoresc, in poza clara sau format scanat sau poze clare, pe wtps la nr de tel 0729 10 80 50 sau la adresa de email avocat@velicu.eu si incercam sa gasim soluctii la speta dvs.
Toate cele bune!
Buna seara parintii mei au primit o o hartie de la un executor judecatoresc cu executare silita pentru un credit in valoare de 7000 lei din care sa achitat timp de 2 ani acum somatia e pentru 9964 lei pentru mama si2690 pentru tatal meu
Va stam la dispozitie. Asteptam urgent actele de la dvs. Avocat Velicu Daniel avocat@velicu.eu
Am facut un imprumut de nevoi personale la Banca Romaneasca. Imprumutul trebuia restituit in 10 ani. Am platit radte timp de 5 ani dupa care nu am mai putut plati deoarece postul meu a fost desfiintat, si m-am inbolnavit de depresie fiind si internat. Am aflat cu stupoare ca datoria mea ramasese aceasi ca la inceput. Nu am facut practic decat sa le platesc dobanda, abia dupa 5 ani urmand sa platesc pentru imprumut. Cu ar trebui sa fac ca sa-mi scada si o parte a imprumutului?
Am avut un card de credit de 4000 lei la Cetelem, am platit sume uriașe apoi cu pandemia nu am mai putut plăti,mă executat silit mi-a pus poprire pe pensia de 1000 de lei pe caz de boala suma de 315 lei prin BRD unde am cardul de pensie și 79 lei prin casă de pensii, plus sechestru pe două mașini vechi de 20 ani.Ce pot face? Va rog un răspuns am văzut articolul dvs acum, ei îmi opresc bani din aprilie anul acesta
Imi puteti sa-mi spuneti daca are rost sa chinui daca angajatorul meu a primit a notificare de la executorul judecatoresc de a retine si trimite suma de 370 lej + 200 lej pentru investcapital LTD?
Suma datorata de 370 lej este din 2011 cand seful meu mi-a zis sa nu platesc, iar dateria a fost preluata de KRUK. Acum angajatorul actual a primit decizia, sa retina si trimita banii cu cheltuielile de executare in plus.
Multumesc pentru raspuns!
Cu stima,
Pal Robert
Bună ziua..am primit azi o citație pentru un dosar la judecătorie in care Investcapital ltd este reclamant iar eu pârâta pentru o datorie de acum 16 ani .Problema ma este că nu pot ajunge in tara dor pe 26 octombrie,cum as putea sa fac sa opresc asta?