Reabilitarea judecatoreasca si reabilitarea de drept – totul despre

Reabilitarea judecatoreasca si reabilitarea de drept se gasesc in centrul sistemului de justitie in care cetateanul este impins spre un comportament social, prin care sa respecte drepturile si libertatile celorlalti.

reabilitarea judecatoreasca

Reabilitarea judecatoreasca cat si reabilitarea de drept reprezinta cauze ce înlătură consecințele condamnării, constand intr-o procedura in care sunt respectate litera si spiritul drepturilor si libertatilor fundamentale.

  • Intr-o lume in care se dovedeste ca acuzatorul comite din cele mai diverse infractiuni, uneori fiind dispus sa falsifice materialul probator pentru a obtine cu orice pret condamnarea;
  • Intr-o tare unde persoanele condamnate printr-o hotarare judecatoreasca ( denumite penalii de categoria nou formata – penibili ) inca sunt marginalizate si stigmatizate;
  • Intr-un sistem socio politic ce se considera unul care respecta drepturile si libertatilor cetatenilor sai, indiferent de cazier si infractiunile savarsite;

ai dreptul la Reabilitarea Judecatoreasca, la o viata normala ca orice alt cetatean, daca indeplinesti conditiile si cerintele prevazute de legislatie.

Reabilitarea de drept

Reabilitarea de drept in cazul persoanei juridice este prevazuta in art. 150 Codul Penal

Reabilitarea persoanei juridice are loc de drept dacă, în decurs de 3 ani de la data la care pedeapsa amenzii sau pedeapsa complementară a fost executată sau considerată ca executată, aceasta nu a mai săvârșit nicio altă infracțiune.

Termenul curge din momentul în care amenda a fost achitată integral sau executarea ei s-a stins în orice alt mod.

La împlinirea termenului de 3 ani, dacă persoana condamnată nu a mai săvârșit o altă infracțiune, organul care a autorizat înființarea persoanei juridice și organul care a înregistrat persoana juridică vor șterge din oficiu mențiunile privind pedeapsa aplicată persoanei juridice

Reabilitarea de drept in cazul persoanei fizice este prevazuta in art. 165 Codul Penal

Reabilitarea de drept poate fi aplicata persoanei fizice în urmatoarele cazuri:

– condamnarea la pedeapsa amenzii,

– condamnarea la pedeapsa închisorii care nu depășește 2 ani

– condamnarea la pedeapsa închisorii a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere

Conditia pentru reabilitarea de drept vizeaza acea realitate in care în decurs de 3 ani condamnatul sa nu mai săvârșeasca o altă infracțiune.

Termenele se socotesc de la data când a luat sfârșit executarea pedepsei principale sau de la data când aceasta s-a prescris.

Pentru cei condamnați la pedeapsa amenzii, termenul curge din momentul în care amenda a fost achitată integral sau executarea ei s-a stins în orice alt mod.

La împlinirea termenului de 3 ani, dacă persoana condamnată nu a mai săvârșit o altă infracțiune, autoritatea care ține evidența cazierului judiciar va șterge din oficiu mențiunile privind pedeapsa aplicată condamnatului.

Reabilitarea judecatoreasca este reglementata special pentru persoanele fiizice

Articolul 166 Cod Penal reglementeaza termenele pentru reabilitarea judecatoreasca in situatia persoanei fizice

Condamnatul poate fi reabilitat, la cerere, de instanță, după împlinirea următoarelor termene:

a) 4 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, dar care nu depășește 5 ani;

b) 5 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depășește 10 ani;

c) 7 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani sau în cazul pedepsei detențiunii pe viață, comutată sau înlocuită cu pedeapsa închisorii;

d) 10 ani, în cazul condamnării la pedeapsa detențiunii pe viață, considerată executată ca urmare a grațierii, a împlinirii termenului de prescripție a executării pedepsei sau a liberării condiționate.

Condamnatul decedat până la împlinirea termenului de reabilitare poate fi reabilitat dacă instanța, evaluând comportarea condamnatului până la deces, apreciază că merită acest beneficiu.

In ce priveste calculul termenului de reabilitare pentru reabilitarea judecatoreasca, termenele se socotesc de la data când a luat sfârșit executarea pedepsei principale sau de la data când aceasta s-a prescris.

Condițiile pentru reabilitarea judecatoreasca sunt urmatoarele:

– completerea unei Cererii de reabilitare judecătorească

Cererea de reabilitare judecătorească se formulează de către condamnat, iar după moartea acestuia, de soț sau de rudele apropiate. Soțul sau rudele apropiate pot continua procedura de reabilitare pornită anterior decesului.

-Inregistrarea / expedierea cererii la instanta de executare.

Aceasta instanta reprezinta fie instanța care a judecat în primă instanță cauza în care s-a pronunțat condamnarea pentru care se cere reabilitarea, fie instanța corespunzătoare în a cărei circumscripție domiciliază condamnatul sau în care a avut ultimul domiciliu, dacă la data introducerii cererii domiciliază în străinătate )

 petentul nu a săvârșit o altă infracțiune în intervalul de timp prevăzut mai sus

achitarea integrala a cheltuielile de judecată și îndeplinirea obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când acesta dovedește că nu a avut posibilitatea să le îndeplinească sau când partea civilă a renunțat la despăgubiri.

ATENTIE LA ACESTE CONDITII IN CAZ DE REABILITARE JUDECATOREASCA

În caz de respingere a cererii de reabilitare, nu se poate introduce o nouă cerere decât după un termen de un an, care se socotește de la data respingerii cererii prin hotărâre definitivă.

Efectele produse de reabilitarea de drept sau reabilitarea judecatoreasca

 Reabilitarea de drept si reabilitarea judecatoreasca fac să înceteze decăderile și interdicțiile, precum și incapacitățile care rezultă din condamnare.

Reabilitarea nu are ca urmare obligația de reintegrare în funcția din care condamnatul a fost scos în urma condamnării ori de redare a gradului militar pierdut.

Reabilitarea de drept cat si reabilitarea judecatoreasca nu au efecte asupra măsurilor de siguranță.

Persoanele fizice si persoanele juridice, înscrise în cazierul judiciar sau cu privire la care s-au făcut notări provizorii, se scot din evidență daca a intervenit reabilitarea judecătorească sau reabilitarea de drept. 

Procedura pentru reabilitarea judecatoreasca

După fixarea termenului de soluționare a cererii de reabilitare se dispune citarea persoanei care a solicitat reabilitarea și a persoanelor a căror ascultare instanța o consideră necesară, se iau măsuri pentru aducerea dosarului în care s-a pronunțat condamnarea și se solicită copia fișei cazierului judiciar al condamnatului.

La termenul fixat, în ședință nepublică, instanța ascultă persoanele citate prezente, concluziile procurorului și ale petiționarului și verifică dacă sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru admiterea reabilitării.

Dacă înainte de soluționarea cererii de reabilitare față de condamnat a fost pusă în mișcare acțiunea penală pentru altă infracțiune, examinarea cererii se suspendă până la soluționarea definitivă a acelei cauze.

Când condamnatul sau persoana care a făcut cererea de reabilitare dovedește că nu i-a fost cu putință să achite despăgubirile civile și cheltuielile judiciare, instanța, apreciind împrejurările, poate dispune reabilitarea sau poate să acorde un termen pentru achitarea în întregime sau în parte a sumei datorate. Termenul nu poate depăși 6 luni. În caz de obligație solidară, instanța fixează suma ce trebuie achitată, în vederea reabilitării, de condamnat sau de urmașii săi. Drepturile acordate părții civile prin hotărârea de condamnare nu se modifică prin hotărârea dată asupra reabilitării.

Sentinta prin care instanța rezolvă cererea de reabilitare este supusă contestației în termen de 10 zile de la comunicare, care se soluționează de instanța ierarhic superioară. Judecarea contestației la hotărârea primei instanțe se face în ședință nepublică, cu citarea petentului. Participarea procurorului este obligatorie. Decizia instanței prin care se soluționează contestația este definitivă.

Reabilitarea judecătorească va fi anulată când, după acordarea ei, s-a descoperit că cel reabilitat mai săvârșise o infracțiune care, dacă ar fi fost cunoscută, ar fi condus la respingerea cererii de reabilitare.

Model de cerere privind Reabilitarea judecatoreasca

Domnule Preşedinte,

Subsemnatul __________, domiciliat în __________,

Solicit reabilitarea judecătorească

privind condamnarea la _________, pentru săvârşirea infracţiunii de __________, pronunţată de _________ prin hotărârea definitivă nr. ____/______

Motivele cererii sunt următoarele ____________

Îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 494 şi următoarele C. proc. pen. şi art. 133-135 şi următoarele C. pen.

În susţinerea cererii, anexez: __________

Data,                                                                                   Semnătura,

___________                                                                  ___________

Domnului Preşedinte al _______________

 

Un Avocat specializat in Drept Penal iti reaminteste ca ai dreptul la Reabilitarea Judecatoreasca, la o viata normala ca orice alt cetatean, daca indeplinesti conditiile si cerintele prevazute de legislatie.


Cabinet de Avocatura Velicu & Asociatii       Mobil 0729108050      Tel 031 420 83 64     avocat@velicu.eu

  • Informatii utile
5
Sending
User Review
0 (0 votes)