Egalitatea armelor in duelul judiciar penal este istoria unei lupte pentru respectarea demnității umane și reprezintă tocmai forma care îmbracă principiul fundamental al egalității omului în fața legii.
Principiul egalitatea armelor in duelul judiciar penal, creat pe cale pretoriană, impune ca fiecărei părţi să i se ofere o posibilitate rezonabilă de a-şi prezenta cauza în astfel de condiţii care să nu o plaseze într-o situaţie net dezavantajoasă în raport cu adversarul ei. Jurisprudența C.E.D.O. va prezenta o „autoritate de lucru interpretat” în fața instanțelor naționale în privința aplicării articolului privind echitatea procesului prevăzut de lege ferenda în sistemul intern.
1. Considerații introductive și diacronice privind Egalitatea armelor in duelul judiciar penal
Egalitatea armelor in duelul judiciat penal, actualmente, este o garanție cu statut de principiu cu aplicare în procesul penal și care a fost creat pe cale jurisprudențială de Comisia Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale(denumită în continuare Curtea) și Curtea Europeană a Drepturilor Omului(denumită în continuare Curtea) prin interpretarea articolului 6, paragraful 1, în rezolvarea cazurilor de încălcare a Convenției.
1.1. Originea principiului Egalitatea armelor in duelul judiciar penal
O cercetare impune o tratare completă plecând de la condițiile obiective care au generat adoptarea acestui principiu.
În ceea ce privește denumirea principiului, folosind metoda istorică de studiere a fenomenului procesual, consider că aceasta provine de la precursorul actualului duel judiciar din procesul penal. Cu alte cuvinte, rezultă din sângerosul duel judiciar (iudicium duelli) al Europei catolice a secolului al XII-lea, când a fost atât de popular.
În lunga sa viață, începând cu secolul al VI-lea și până târziu, la începutul secolului al XX-lea, când a fost interzisă expres prin lege, acea formă a duelului judiciar presupunea lupta reală dintre doi indivizi stabilită de autoritatea publică sau cel puțin permisă și care era însoțită de anumite norme și limite.[1] Armele folosite erau în funcție de perioada de timp și de țara unde duelul avea loc.Atât într-un proces penal, cât și într-o cauză civilă, acest duel cunoștea o importanță fără măsură.Chiar și normele laice recunoșteau duelul judiciar, în sensul că îl prezentau drept „judecata lui Dumnezeu” și, pentru mult timp, chiar singura judecată.[2] Popoarele germanice au reglementat prin legi acest procedeu judiciar.[3] Conform legilor acestor popoare, lupta era considerata ca mijloc prin care s-ar demonstra vina sau nevinovăția litiganților sau acuzatorilor.[4]Duelul judiciar avea o putere mai mare și o greutate mai puternică chiar și decât mărturia sau jurământul în acele secole de existență și, în numeroase cazuri, reprezenta mijlocul unic spre descoperirea adevărului și soluționarea litigiului. Adversarii, în unele teritorii, puteau lupta și prin reprezentanți, dar ce respectau cu siguranță era faptul ca armele să fie strict egale, adică amandoi combatanții să aibă ori numai arme de foc, ori numai săbii sau doar brațele curate. În cazul armelor de foc, egalitatea exista chiar și în privința numărului de gloanțe. Toată procedura se desfășura deosebit de strict și în baza unui principiu bine stabilit: egalitatea în drepturi.
Așadar, istorisirea principiului egalității armelor este de fapt prezentarea unei lupte pentru respectarea demnității umane, respectare care diferă în funcție de nivelul de civilizație al epocii când se face uz de el. Aici avem în vedere două sensuri ale noțiunii de luptă. Primul sens privește exact confruntarea fizică la care am făcut referire mai sus și al doilea se referă la lupta pentru respectarea demnității umane de către autoritățile statale.[5]
Într-o epocă de modernizare accelerată a României, de sincronizare cu mentalităţile, moravurile şi modelele Europei Occidentale, tinerii intelectuali reveneau de la studii din Paris, Berlin sau Viena, aducând cu ei drept „armă” nu doar „beţişorul de promenadă”, ci şi pistolul sau spada de duel.[6]Pe măsură ce această luptă a fost interzisă expres prin lege, duelul armat a căpătat puternice conotații extrajudiciare. Chiar și după ce a fost interzis, în mrejele duelului extrajudiciar au căzut intelectuali români de mare valoare care au mers pe ideea falsă a onorabilității și a demnității acestui tip de confruntare. Acum nu mai mult de 150 de ani s-au consumat duelurile dintre Nicolae Bălcescu și Christian Tell, Vasile Mălinescu și Dimitrie Bolintineanu, Mihail Balș și Ernest Vârnav, Nicolae Filipescu și G. Em. Lahovari.[7]
1.2. Evoluția principiului
Pe măsură ce sângerosul duel judiciar este scos în afara legilor, epoca modernă cunoaște un nou conținut al duelului judiciar, duel caracterizat de drepturi legale și garanții cu valoare de principii procesuale care garantează respectarea celor dintâi.
Motivul este că, în urma dezvoltării științelor sociale, cercetarea normelor de drept procesual penal s-a concretizat în elaborarea unor concepte fundamentale, reguli de bază, principii care au avut la bază o logică juridică riguroasă și o rațiune avansată din punct de vedere intelectual. Mai mult decât atât, onoarea unei societăți civilizate, a unui stat de drept reclama organizarea unui proces care să permită fiecărui acuzat să se apere după principii democratice de funcționare a unei anchete, a unei instrucții și, în orice caz, a unei instanțe judiciare.[8] Semantic vorbind, „duelul judiciar” a evoluat și a căpătat un nou conținut.
Scopul acestor schimbări l-a reprezentat necesitatea tragerii la răspundere penală a adevăratului vinovat de săvârșirea unei infracțiuni în urma unei proceduri care să-l indice dincolo de orice dubiu, astfel încât nicio persoană vinovată să nu fie condamnată.
În dreptul constituţional modern, posibilitatea pentru cetăţean de a face apel la tribunal, pentru a-şi realiza drepturile şi interesele sale legitime înseamnă instituirea de drepturi-garanţii.
În urma celebrei Revoluții franceze de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, s-a conturat principiul egalității persoanelor în fața legii, când s-au desființat, cel puțin formal, privilegiile de clasă. Declarația drepturilor omului și a cetățeanului din anul 1789 proclamă că oamenii se nasc și rămân liberi în fața legii. Astfel, în baza dreptului la apărare, practica jurisdicţională franceză a creat necesitatea unei proceduri juste şi echitabile care să garanteze un echilibru în drepturile părţilor. Principiul a fost preluat de toate legislațiile democratice, devenind o cerință a statului de drept.[9] Tradițional, egalitatea armelor reprezintă forma care îmbracă tocmai acest principiu al egalității în materia dreptului procesual.[10]
Acest echilibru a fost obținut și sub efectul atracției internaționale a procesului penal de drepturile fundamentale ale omului care presupun egalitatea în drepturi în procesul penal, ca și în orice alt proces.[11]
Astfel, pe parcursul timpului, deși conceptul de duel s-a păstrat, totuși s-au schimbat armele (a se citi mijloacele procesuale).
Egalitatea de poziții între acuzare și apărare este o trăsătură caracteristică a modelului procedural acuzatorial. Astfel, procesul corespunde idealului configurării unui triunghi, care are la bază acuzarea și apărarea, în poziția opusă, pe un plan de egalitate de capacități și drepturi procesuale și având la vârf judecătorul.[12]
2. Egalitatea armelor in duelul judiciar penal : garanția procesului echitabil.
Din jurisprudența Curții rezultă că acest principiu, deși nu se regăsește reglementat in terminis în C.E.D.O., este circumscris noțiunii de proces echitabil.[13]
Comisia și Curtea, prin hipertrofia dreptului de la art. 6 par. 1 din Convenție, au transformat dreptul la un proces echitabil într-un veritabil drept substanțial.[14]
Însă nu Convenția a fost primul tratat internațional care a reglementat echitatea procesului penal. Primul pact internaţional care consacră, în mod complet şi expres dreptul la un proces echitabil, este Declaraţia universală a drepturilor omului.[15]Dispoziţiile art. 10 din acest document conturează regula cunoscută sub noţiunea de proces echitabil. Așa cum am menționat, la nivel european, necesitatea procesului echitabil este menționată în dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale[16], care prevăd la par. 1, într-un mod sensibil diferit, acelaşi drept.Motivația acestui articol a fost necesitatea asigurării unui echilibru între cei care susțin învinuirea și cei chemați să răspundă din punct de vedere penal, a unor garanții procesuale care constituie cerințe ale unui proces echitabil.[17]Această tendinţă spre idealul de echitate şi justiţie, precum şi spre armonie şi cooperare în societate este de esenţa oricăror norme juridice.[18]
Dreptul la un proces echitabil este înscris și în art. 8 al Convenției intramericane a drepturilor omului, precum și în art. 7 par. 1 lit a)-d) al Cartei africane a drepturilor omului și a popoarelor și oferă garanții asemănătoare celor cuprinse în Convenția europeană.[19]
În dicționarul de procedură penală, se consideră că în reglementarea procesuală, echitatea reprezintă o deplină egalitate a tuturor participanților la procesul penal.[20]Însuși termenul „echitate” provine de la cuvântul latinesc „aequitas”.[21]
2.1. Apariția principiului Egalitatea armelor in duelul judiciar penal
Revenind la contextul european, această garanție a egalității armelor ridicată la nivel de principiu se aplică întregului proces penal, așa cum a arătat Comisa/Curtea prin multele hotărâri în care a fost invocată încălcarea art. 6 din C.E.D.O. Instanțele europene au arătat că deși, articolul invocat nu face referire expresă la garanția sau principiul aşa-zisei „egalităţi a armelor”, totuşiau considerat prin interpretare că el comandă stabilirea pe tot parcursul procesului a unui ansamblu de reguli de procedură destinate instaurării unui echilibru între părţile în proces.[22]
Principiul egalităţii armelor a fost menționat pentru prima dată de către Comisie în anul 1958, iar prima condamnare pentru nerespectarea acestui drept a fost pronunţată prin Hotărârea din 16 iulie 1971.[23]
S-a decis că nu există o violare a art. 6 dacă în cadrul procedurii din fața Curții Supreme austriece, rolul procurorului general se rezumă la a pune mențiune „de acord” pe raportul magistratului raportor. Cu douăzeci de ani mai târziu, în 1991, în urma evoluției considerabile a drepturilor apărării şi, implicit, a principiului egalităţii armelor, Curtea a ajuns la o concluzie radical diferită.[24] Asta și pentru că noțiunea însăși de „proces echitabil” a cunoscut o evoluție notabilă în jurisprudența sa, marcată în special de importanța atribuită aparențelor și de sensibilizarea crescândă a opiniei publice cu privire la garanțiile unei bune justiții.[25]Astfel, a statuat că „deși nu există nicio îndoială asupra obiectivităţii cu care Parchetul de pe lângă Curtea de casaţie şi justiţie se achită de funcţiile sale, opinia sa nu ar putea trece drept neutră din punctul de vedere al părţilor în instanţă. Recomandând admiterea sau respingerea recursului unui acuzat, magistratul Ministerului Public devine aliatul sau adversarul acestuia”.
2.2. Reglementare și aplicare în dreptul intern pentru Egalitatea armelor in duelul judiciar penal
Din ansamblul reglementării modului de desfășurare a procesului penal rezultă că respectarea principiului egalității armelor între acuzare și apărare este intrisec sistemului de drept român.[26] Codul de procedură penală român adoptat în 1968 a reprezentat încă de la început o acordare a mai multor garanții pentru realizarea drepturilor fundamentale ale omului.Imediat după evenimentele din 1989, dreptul procesual penal a cunoscut o puternică tendință de apropiere a procesului penal de drepturile fundamentale prevăzute de Convenție[27] și Declarația universală a drepturilor omului îmbrățișându-le ca izvor de drept intern cu o natură supralegislativă și care se aplică cu precădere față de legile interne în caz de neconcordanță.
Principiul „egalitatea armelor” reprezintă regula conform căreia fiecare parte a unui proces penal să beneficieze de o posibilitate rezonabilă de a-și expune cauza în fața instanței în condiții care să nu o dezavantajeze în mod semnificativ în raport cu/de partea adversă.[28]
Acest principiu într-o formă restrânsă își poate regăsi expresia în cuprinsul art. 6 par. 3 lit. d) din Convenție („dreptul să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării și să obțină citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării”), fiind văzut ca o garanție specială pentru respectarea dreptului la un proces echitabil.[29] Legiuitorul român a transpus în dreptul intern o parte din această aplicare concretă a principiului egalității armelor prin modificarea Codului de procedură penală prin Legea 356/2006. Art 322 din Codul de procedură, așa cum a fost modificat, stabilește obligația instanței de a înștiința la începutul cercetării judecătorești pe inculpat, cu privire la dreptul de a adresa întrebări martorilor, experților și de a da explicații în tot cursul cercetării judecătorești.[30]
Articolul 11 din Constituția României, după revizuirea din 2003, prevede că tratatele ratificate de Parlament fac parte din dreptul intern și se aplică cu prioritate în caz de conflict cu celelalte dispoziții din dreptul intern. Din caracterul prioritar al Convenției asupra tuturor legilor interne (inclusiv asupra Constituției) rezultă necesitatea ca instanțele judecătorești din România să-și fundamenteze hotărârile nu numai pe baza dispozițiilor din legea internă, ci și pe baza prevederilor Convenției.[31] În acest mod, toate dispoziţiile referitoare la dreptul unui proces echitabil conţinute de convenţiile internaţionale de orice fel se regăsesc în dreptul intern şi beneficiază de un regim special, în raport cu dispoziţiile acestuia din urmă.
2.3. Subiecții procesuali cărora se adresează Egalitatea armelor in duelul judiciar penal
Printre părțile și persoanele în direcția cărora își produce efecte acest principiu se află procurorul, inculpatul (sau coinculpatul), partea civilă și chiar experții.
Trebuie menționat că acest principiu nu se aplică în raportul dintre părți și tribunal. La această concluzie a ajuns Curtea prin soluționarea unei cauze în care se invoca încălcarea art. 6 prin necomunicarea nici reclamantului, și nici pârâtului a observațiilor unui tribunal cantonal cu privire la calea de atac promovată de una dintre părți în fața unei jurisdicții independente. Observăm ca o condiție sine qua non, cerința ca instanța să fie independentă. În schimb, principiul are ca destinatari nu doar părțile procesului care se află pe poziții adverse, ci și Ministerul Public. În cauza Stankiewitz contra Poloniei, C.E.D.O. s-a pronunțat la 6 aprilie 2006 în sensul că, deși Ministerul Public, prin reprezentanții săi, acționează pentru protejarea ordinii publice, aceasta nu justifică ab initio crearea pentru procuror a unei situații privilegiate.
Dat fiind că procesul penal este înainte de toate un proces între stat și acuzat, cele două valori care trebuie conciliate sunt, pe de o parte, interesul general sau ordinea publică și, pe de altă parte, libertățile individului.[32] Astfel că echilibrul trebuie să existe între prerogativele, competențele reprezentantului statului (procurorul) care exercită acțiunea penală și posibilitatea exercitării dreptului la apărare. Este de necontestat faptul că acest principiu vine în apărarea persoanelor acuzate, întrucât acestea au fost victima numeroaselor abuzuri din partea acuzatorului de-a lungul timpului. Cu alte cuvinte, părțile trebuie să aibă şanse egale de a-şi susţine cauza şi niciuna dintre părţi nu ar trebui să se bucure de vreun avantaj substanțial faţă de partea adversă.[33]Comisia Europeană a Drepturilor Omului, în raportul său din 1958 (cazul Szwabowicz c. Suedia), a precizat că orice parte la o acţiune trebuie să aibă o posibilitate rezonabilă de a-şi exprima cazul său în instanţa de judecată în condiţii care nu creează un semnificativ dezavantaj, comparativ cu cealaltă parte. Tot în acea perioadă de timp, în altă cauză, Comisia a tratat procurorul ca pe o „parte adversă” care avea interese contrare cu cele ale acuzaţilor, având în vedere că, în cursul judecării apelului, procurorul a urmărit agravarea situaţiei acestora, solicitând pronunţarea unei sancţiuni mai severe.[34]Aici s-a constat o violare a exigențelor egalității armelor procedurale în situația în care legea austriacă nu permitea participarea și expunerea orală a argumentelor în fața instanței de apel decât a reprezentantului parchetului, nu și a inculpatului sau a avocatului. Trebuie subliniat că nici acuzaţii, nici apărătorii acestora nu au avut dreptul de a participa la judecarea căii de atac.
Acest principiu presupune egalitatea acuzatului și cu partea civilă. În acest sens, Curtea Europeană, în cauza Forum Maritime c. României soluționată la 4 octombrie 2007, a reținut că părților civile (inclusiv avocatului acestora) nu le era garantat în faza urmăririi penale dreptul de a asista la audierea martorilor sau a învinuiților/inculapților efectuate de procuror, și nici dreptul de acces la dosarul de urmărire penală, neputând astfel să ia la cunoștință de probele administrate.[35]
2.4. Întinderea efectelor principiului Egalitatea armelor in duelul judiciar penal. Aplicarea și în faza adiacentă a măsurilor preventive.
Așa cum am arătat, principiul egalității armelor presupune egalitate de poziții pentru părți în cadrul formei evoluate a duelului judiciar din procesul penal. Această confruntare de mijloace procesuale are loc în faza urmăririi penale și în faza judecății.
E necesar să avem în vedere și măsurile procesuale preventive (arestarea preventivă) ca activitate adiacentă față de activitatea principală de rezolvare a cauzei penale. Pentru respectarea principiului, accesul la dosar pentru apărare trebuie să fie efectiv pentru a putea să combată în mod util fundamentele argumentelor pe care Parchetul se bazează atunci când solicită necesitatea luării măsurii arestării preventive din timpul urmăririi penale.[36] În faza urmăririi penale, necesitatea respectării principiului egalității armelor face ca luarea măsurii arestării preventive să fie hotărâtă de un alt organ judiciar decât cel care exercită funcția procesual penală și care poate doar să propună această privare de libertate.[37]
În privința momentului procesual privind verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive din sistemul procesual român (art. 300 Cod. proc. pen.), în cursul judecății, în doctrină există părerea solid prezentată conform căreia acesta reprezintă o transpunere pe plan național a garanțiilor procesuale care implică și principiul egalității armelor.[38]
În literatura de specialitate s-a subliniat că principiul egalităţii armelor nu are menirea de a garanta o egalitate matematică între părţi, acest principiu nu impune ca pentru fiecare martor propus de procuror şi admis de către instanţă să se admită unul şi avocatului apărării. Cu alte cuvinte, egalitatea garantată nu trebuie să fie perfectă, ci este suficient ca principiul să prezinte posibilitatea pentru destinatarii acestei garanții a apelării la aceleași mijloace procesuale. Egalitatea de mijloace procesuale nu trebuie şi nu poate fi evaluată secvenţial, pentru fiecare etapă sau treaptă a procedurii specifice acelei relaţii litigioase, ci în ansamblul procedurii, care, tocmai prin evoluţia ei în etape sau trepte, poate oferi remedii ori soluţii complementare sau complinitorii în raport cu etapele sau treptele anterioare.[39]De aceea, judecătorul naţional are o marjă largă de apreciere în ceea ce priveşte oportunitatea citării unui martor al apărării, cu condiţia ca martorii acuzării să fie convocaţi cu respectarea aceloraşi condiţii.
3. Reglementarea din noul Cod de procedură penală.
Deși, până acum, legiuitorul român nu a creat în sânul Codului de procedură penală un articol preliminar care să cuprindă toate principiile europene, așa cum a procedat legea franceză din 15 iunie 2000, totuși modificările și completările aduse Codului de procedură penală au vizat sincronizarea unor dispoziții existente cu exigențele internaționale în privința echității procesului.
3.1. Autoritatea lucrului interpretat.
Articolul privind „procesul echitabil” din noul cod va fi interpretat în dreptul nostru intern prin hotarărârile emise de C.E.D.O.. Cu alte cuvinte, jurisprudența C.E.D.O., va prezenta o „autoritate de lucru interpretat” în fața instanțelor naționale în privința aplicării articolului privind echitatea procesului din viitorul cod de procedură penală.[40] Asta pentru că România, ca stat parte la Convenție, trebuie să aibă în vedere prevederile constituționale și autoritatea proprie a jurisprudenței Curții care constituie standardul în interpretarea și aplicarea Convenției.
Pentru că legiuitorul român a preferat să se inspire în mod semnificativ din legislația penală franceză, merită menționat că tocmai din anul 2000 a fost inserat în codul de procedură penală francez un articol în care e regăsită garanția procesului echitabil.
Apariția principiului echitabil al procesului în legislația noastră este normală și pentru că una din funcțiile procedurii penale o reprezintă reglementarea garanțiilor procesual penale privind realizarea drepturilor ce revin participanților la procesul penal.
3.2. Aplicarea principiului Egalitatea armelor in duelul judiciar penal de lege ferenda.
Toate acestea prefigurează direcția de lege ferenda pe care legiuitorul o are în vedere și astfel că „egalitatea armelor” este prevăzută în mod indirect de art. 7 din noul Cod de procedură penală, indirect pentru că articolul respectiv transpune cel puțin în parte conținutul art. 6 paragr. 1 din Convenție.[41]Echitatea va ajunge să caracterizeze normele procesual penale și, implicit, procesul penal, prin asigurarea unui echilibru între interesul societății și al celorlalte persoane, în primul rând acuzatul. Noul Cod de procedură penală[42] a fost redactat având ca sursă legislația penală străină și acte normative adoptate pe plan european sau internațional, despre care am menționat mai sus.Observăm că formarea în prezent a principiilor fundamentale ale procesului penal este sub influența unui deziderat de importanță majoră, și anume realitatea integrării europene pe plan juridic, inclusiv pe plan procesual penal.[43] Motivația este completată de perfecționarea continuă a statului de drept în România.Putem vedea cum procedura penală română se modernizează, cu pași mai mari sau mai mici, în numele unor principii europene de justiție și cum procesele penale desfășurate în fața jurisdicțiilor române devin comparabile cu procesele penale din alte state, ale căror sisteme de justiție au avut o evoluție mai inspirată și mai orientată spre scop.[44]
Raportat la procesul penal clasic, observăm o notabilă evoluție a procedurii penale sub influența jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului. Ea face ca procedura care reglementează procesul penal să fie mai dinamică decât însuși dreptul penal. Evocarea influenței C.E.D.O. asupra legislației și jurisprudenței din România a devenit, astfel, o obișnuință.
4. Alte aspecte în jurul acestui principiu-garanție
În sistemul nostru de drept, principiul există în anumite momente-cheie ale procesului, cum ar fi în legătură cu obligaţia pentru procuror de informare a acuzatului, adică posibilitatea părţilor din cadrul unui proces penal de a cunoaşte şi de a putea face observaţii cu privire la toate probele aduse sau la observaţiile cuprinse în dosar, inclusiv cu privire la susţinerile terţilor sau cele depuse de o altă persoană cu o calitate procesuală. Sub influența art. 6 din Convenție, s-a instituit în sarcina organului juiciar a obligației aducerii la cunoștință învinuitului a motivelor luării măsurilor preventive și a învinuirii.
Conform art. 92 din noul Cod de procedură, avocatul are dreptul de a solicita consultarea dosarului pe tot parcursul procesului penal, astfel existența instituției, care până nu demult era cu titlu de excepție, devine regulă, și anume posibilitatea acuzatului de a studia dosarul de urmărire penală în tot timpul fazei urmăririi penale.
În ceea ce privește proba cu expertiza, Curtea impune statelor ca acuzatul să aibă posibilitatea să solicite instanței dezbaterea contradictorie a raportului de expertiză, inclusiv prin a obține audierea unei persoane care să combată raportul.[45] Mai mult de atât, părțile au dreptul să ceară numirea unui expert recomandat de fiecare dintre ele care să participe la efectuarea expertizei.
4.1. Relația cu principiul contradictorialității și dreptul la apărare.
Acest principiu presupune în aplicare o legătură strânsă cu principiile contradictorialității și ale dreptului la apărare, întrucât toate sunt înglobate în noțiunea mai largă a procesului echitabil.[46]
În cauza Makhfi c. Franței, Curtea Europeană a constatat încălcarea principiului Egalitatea armelor in duelul judiciar penal și a dreptului la apărare al reclamantului prin susținerea pledoariei de către avocatul apărării la orele 5 dimineața în urma a 15 ore de ședință, în condițiile în care acuzarea și partea civilă își susținuseră concluziile mult mai devreme.[47]
Cu alte cuvinte, art. 6 al Convenţiei trebuie înţeles în sensul existenței concrete a posibilității de a asigura respectarea principiilor fundamentale ale oricărui proces, şi anume principiul contradictorialităţii şi principiul dreptului la apărare, ambele garantând egalitatea deplină a părţilor în proces. Aceasta pentru că, pe de o parte, procedura poate să rămână justă și echilibrată doar dacă recunoaște principiul respectării dreptului la apărare și, pe de altă parte, învinuitul/inculpatul poate să combată probele în acuzare doar aducându-i-se la cunoștință aceste probe sau chiar fiind administrate în prezența sa. Legătura există și cu principiul legalității, pentru că încălcarea unuia dintre principiile de mai sus duce, pe cale de consecință, la nerespectarea principiului legalității.
În privința contradictorialității, cu titlu de exemplu, se consideră că exercitarea dreptului de a interoga martorii acuzării poate ajuta organul jurisdicţional în verificarea credibilităţii martorului, contribuind la procesul de aflare a adevărului. Într-un sistem procesual de tip inchizitorial, această justificare nu poate fi susţinută cu aceeaşi forţă ca într-un sistem procesual de tip acuzatorial. Totuşi, nu poate fi contestat faptul că, indiferent de sistemul procesual care este aplicabil într-un anumit stat, dreptul inculpatului de a interoga martorii acuzării este considerat un element fundamental al principiului egalităţii armelor. Concluzia este că respectarea dreptului la un proces echitabil şi a principiului egalităţii armelor impun ca martorii acuzării să fie audiaţi şi interogaţi în faţa instanţei de judecată, în cadrul unei şedinţe publice. Totuși există și diferențe în privința ariei de acoperire a celor două garanții-principii. De exemplu, dezechilibrul în comunicarea informațiilor utile și pertinente cauzei este sancționată pe baza principiului egalității armelor, pe când necomunicarea unor asemenea informații ambelor părți este privită ca o încălcare a principiului contradictorialității, chiar dacă, în unele cauze soluționate de Curte, această distincție nu reiese întotdeauna clar.[48]
Legătura egalității armelor cu principiul dreptului la apărare se manifestă pregnant în privința asistenței juridice obligatorii, când învinuitul sau inculpatul nu și-a ales un apărător. În acest caz, conform art. 171, alin. 4) din Cod. proc. pen., se iau măsuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu care va fi numit de către baroul de avocați competent. Astfel, baroul, prin avocatul desemnat, este obligat să asigure o asistență judiciară efectivă, și nu una formală. Într-o situație ca cea din urmă, Curtea de la Strasbourg a statuat că tribunalul poate fi îndreptățit să ia măsuri pentru asigurarea unei bune apărări în cazul în care petentul se plânge de o asistență juridică inadecvată.[49]
4.2. Poziția procurorului din sala de judecată aduce atingere principiului?
În ceea ce privește tendința consolidării acestui principiu, una din piedici o reprezintă poziționarea procurorului în sala unde se judecă cauza sau propunerea de arestare preventivă. În majoritatea sălilor de judecată din imobilele instanțelor din România, procurorul își are locul la același nivel alături de completul de judecată (sau judecătorul), undeva în dreapta acestuia și chiar stau la aceeași catedră în unele clădiri foarte slab dotate. Situația există în condițiile în care însăși denumirea de „parchet„ provine de la faptul că procurorii ocupau loc pe parchet alături de reprezentanții părților iar nu pe estradă.[50] Mai mult de atât, judecătorii obișnuiesc să intre și să iasă din sală alături de reprezentanții Ministerului Public pe aceeași ușă (alta decât cea pe care intră justițiabilii). Aceasta, raportat și la latura psihologică pe care duelul judiciar o are[51], aduce atingere garanțiilor unui proces echitabil care i se cuvin de drept acuzatului în cadrul procesului penal prin faptul că în conștiința acestuia din urmă, diferența dintre procurorul acuzator și completul de judecată începe să dispară, inculpatul/învinuitul observănd în persoana judecătorului un al doilea acuzator. Încrederea în judecãtorul echitabil care va aplica normele abundente, schimbãtoare și nesigure, este singura care poate calma neliniștea în fața lumii necunoscute a normelor juridice.[52]
5. Concluzii.
Pentru a înțelege rolul, conținutul și mai ales traiectoria principiului Egalitatea armelor in duelul judiciar penal , trebuie să-i identificăm adevărata origine. În cadrul duelului judiciar, încă din sec. al-VI-lea, avem o egalitate asupra armelor folosite. Deși, acestea din urmă s-au schimbat pe parcursul timpului, observăm că egalitatea s-a menținut sub forma unei idei diriguitoare către asigurarea echilibrului între părțile duelului.Odată identificat acest aspect privind originea, observăm nu numai rolul de arbitru al instanței în cadrul duelului judiciar penal, dar și rolul de garant pe care instanța îl are în vederea respectăriiechilibrului procesual.
Deși trăim într-o eră a unei tot mai pronunțate legiferări a aspectelor din viața publică și privată, observăm că principiul egalității armelor încă nu cunoaște o dispoziție legală în principalul izvor al materiei în lumina căreia curge procesul penal, și anume Codul de procedură penală român. Ce este cert este că tendințele actuale privesc modificarea actualului cod, tendință susținută de realitățile politice, economice și sociale ale unei societăți în tranziție și de perfecționarea continuă a statului de drept, de necesitatea asigurării tuturor garanțiilor procesuale.
Consider că alături de alți autori[53] legiuitorul poate să aibă în vedere, într-o reglementare viitoare, conținutul de sine stătător al principiului Egalitatea armelor in duelul judiciar penal, așa cum am arătat, un principiu căruia jurisprudența C.E.D.O. îi acordă o deosebită importanță.
În acest fel, procedura penală română va dobândi veritabile trăsături noi și va asigura concilierea între interesul general și interesele individuale sau particulare.
Un avocat specializat in Penal in Bucuresti va lupta cu aceleasi arme cu organele de urmarire penala
Un avocat penalist, care crede cu tarie in ceea ce face, nu va evita un conflict cu procurorul pentru a cauta o solutie in dosarul penal. Te poate interesa si urmatorul articol:
- https://velicu.eu/termenul-de-plangere-la-cedo-de-6-sase-luni/
- https://velicu.eu/cauzele-justificative-achita-condamna-inculpatul/
Bibliografie
- Antoniu G., Volonciu N., Zaharia N., Dicționar de procedură penală, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1988
- Antoniu G., Codul de procedură penală, texte, jurisprudență, hotărâri C.E.D.O., ediția 1, Ed. Hamangiu, București, 2006
- Bîrsan C., Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Editura All Beck, vol I, 2005
- Bogdan D., Selegan M., Drepturi și libertăți fundamentale în jurisprudența C.E.D.O., Ed. All Beck, 2005
- Burgelin J. Fr., Le parquet, institution francaise, Un faux probleme accusatoire contre inquisitoire, 2004
- Crișu Anastasiu, Drept procesual penal, Ediția a 3-a, Editura Hamangiu, 2011
- Dabu Valerică, Despre dreptul și arta apărării, Regia Autonomă Monitorul oficial, 1994
- Dongoroz V., Explicații teoretice ale Codului de Procedură penală român. Partea generală, vol. V, Editura All Beck, 2003,
- Eremia Mihail, Justiția, dreptul și echitatea, în Analele Universității București – seria Drept, anul 2001, p.3-12
- Ferenț Ioan, Disertație istorico-juridică, Duelul judiciar între 500 și 1234, 1909, editura Universității Al. I. Cuza, Iași, 2010
- Griga I., Drept procesual penal, partea generală,teorie jurisprudență și aplicații practice, Editura Oscar Print, București, 2004
- Jidovu Nicu, Drept procesual penal, Ediția a 2-a, Editura C.H. Beck, 2007
- Mateuț Gheorghiță, Tratat de procedură penală, Partea generală, vol. I, edit. C.H. Beck, 2007
- Neagu V. I., Tratat de procedură penală, Editura „Pro”, București, 1997
- Neagu I.,Tratat de procedură penală, editura Universul Juridic, București, ed. a II a, 2010
- Oişteanu Andrei, “Duelul la români” în revista România literară (nr. 21, 1 iunie 2005, şi nr. 22, 8 iunie)
- Patulea Vasile, Proces echitabil, Institutul român pentru drepturile omului, București, 2007
- Pop Tr., Drept procesual pena, partea generalăl, vol. I, editura Tipografia Națională
- Revista de Drept Penal nr. 1/2004, p. 58-117
- Revista de Drept Penal nr. 3/2006, p. 9-35
- Revista Pandectele Române nr. 6/2011
- Ștefănescu B., Garanțiile juridice ale respectării legii procesual penale în activitatea de judecată, Editura Hamangiu, 2010.
- Tănăsescu S. E, Principiul egalității în dreptul românesc, Editura All Beck, București, 1999
- Theodoru Gh., Moldovan L., Tratat de procedură penală, 1979, Editura Didactică și Pedagogică, București
- Theodoru Gh., Tratat de procedură penală, ed. a 2 a, Ed. Hamangiu, București, 2008
- Udroiu N., Predescu N., Convenția Europeană a Drepturilor Omului și dreptul procesual român, C.H. Beck, 2007, p. 656-711
- Volonciu N., Tratat de procedură penală, partea generală, vol. I, Ed. Paideea, București, 1993
- Zarafiu Andrei, Arestarea preventivă. Reglementare. Doctrină. Jurisprudență., Ed. C.H. Beck, 2010
- Zarafiu Andrei, Legea nr. 202/2010. Procedură penală.Comentarii și soluții, Ed. C.H. Beck
[1] A se vedea I. Ferenț, Disertație istorico-juridică. Duelul judiciar între 500 și 1234, 1909. Republicată. Editura Universității Alexandru Ioan Cuza, Iași, 2010, p. 29.
[2]Ibidem, p. 39.
[3] Pentru mai multe informații, a se vedea Dongoroz V., Kahane S., Antoniu. G., Bulai. C., Iliescu N., Explicații teoretice ale Codului de procedură penală român. Partea generală, Vol. V, Academia Română, Editura All. Beck, p.
[4] I. Ferenț, op.cit , p. 31.
[5] A se vedea C. Bîrsan, Convenția europeană a drepturilor omului. Comentariu pe articole, Vol I, Editura All Beck, 2005, p. 19.
[6] A. Oişteanu, “Duelul la români” în România literară (nr. 21, 1 iunie 2005, şi nr. 22, 8 iunie 2005).
[7]Ibidem.
[8] G. Mateuț, Tratat de procedură penală. Partea generală, vol. I, Editura C.H. Beck, 2007, p. 2.
[9] N. Jidovu, Drept procesual penal, ediția 2, editura C.H. Beck, București, 2007, p. 49.
[10] S. E. Tănăsescu, Principiul egalității în dreptul românesc, Editura All Beck, București, 1999, p. 247.
[11] Prof. univ. dr. Gheorghiță Mateuț, Codul de procedură penală, partea generală, într-o perspectivă europeană, în RDP , nr. 1/2004.
[12] G. Mateuț, Tratat de procedură penală. Partea generală, vol. I, Editura C.H. Beck, 2007, p 136.
[13] C. Bîrsan, op.cit, p. 506.
[14]Ibidem, p. 51.
[15] Actul a fost adoptat de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite în data de 10 decembrie 1948.
[16] Acest act a intrat în vigoare la data de 3 septembrie 1953.
[17]D. Isadora, Dreptul la un proces echitabil (lucrare de disertație nepublicată).
[18] M. C. Eremia, „Jusiția, dreptul și echitatea”, în AnaleleUniversității București, seria Drept, 2001.
[19] C. Bîrsan, op.cit, p. 396.
[20] G. Antoniu, N. Volonciu, N. Zaharia, Dicționar de procedură penală, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1988, p. 97.
[21] G. Guţu, Dicţionar latin-român, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2003: „1. corespondenţă exactă a părţilor; egalitate, proporţionalitate; 2. echitate, spirit de drept; 3. calm, moderaţie”.
[22]Conf. univ. dr. Florin Bucur Vasilescu, www.ccr.ro/default.aspx?page=publications/buletin/1/vasilescu”.
[23] Vezi Pataki şi Dunshirn v. Austria, nr. 596/59, 19 decembrie 1960, nr. 789/60, 15 martie 1961.
[24] Vezi Borgers v. Belgia, no. 12005/86, 30 octombrie 1991, § 24, seria A nr. 214.
[25]V. Pătulea, Proces echitabil. Institutul român pentru drepturile omului, titlul VII, p. 116, București, 2007
[26] M. Udroiu, O. Predescu, Protecția europeană a drepturilor omului și procesul penal român, Editura C.H. Beck, p. 658
[27] România a ratificat Convenția în iunie 1994
[28] A se vedea nota 190 din D. Bogdan, M. Selegan, Drepturi și libertăți fundamentale în jurisprudența C.E.D.O.
[29]Idem, p. 397.
[30] B. Ștefănescu, Garanțiile juridice ale respectării legii procesual penale în activitatea de judecată, Ed. Hamangiu, p.776.
[31] G. Mateuț, Tratat de procedură penală, partea generală, vol. I, edit. C.H. Beck, 2007, p. 51.
[32]Ibidem, p. 8.
[33] Vezi Feldbrugge c. Țările de Jos, 29 mai 1986, seria A nr. 99, p. 16, § 44.
[34] Vezi Ofner şi Hopfinger v. Austria, no. 524/59, 617/59, Raportul din 23 noiembrie 1962.
[35] M. Udroiu, O. Predescu, Protecția europeană a drepturilor omului și procesul penal român, Ed. C.H.Beck, p. 657.
[36] A. Zarafiu, Arestarea preventivă, Ed. C.H.Beck, 2010, p.237.
[37]Ibidem, p. 288.
[38]Ibidem, p.350.
[39] Prezentarea făcută de prof. univ. dr.Ion Deleanu la revista Pandectele Române, nr. 6/2011.
[40] G. Mateuț, Tratat de procedură penală. Partea generală, vol. I, Editura C.H. Beck, 2007, fila X.
[41] Art. 7: „Organele judiciare au obligaţia de a desfăşura urmărirea penală şi judecata cu respectarea garanţiilor procesuale şi a drepturilor părţilor şi ale subiecţilor procesuali astfel încât să fie constatate la timp şi în mod complet faptele care constituie infracţiuni, nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală”.
[42]adoptat în anul 2010 prin Legea
[43] A. Crișu, Drept procesual penal, ediția a 3-a, Editura Hamangiu, 2011, p. 59.
[44] G. Mateuț, Tratat de procedură penală, partea generală, vol. I, Editura C.H. Beck, 2007, fila IX.
[45] Vezi Bönisch v. Austria, 8658/79, 6 mai 1985, Seria A nr. 092 şiMantovanelli c. Frantei, 21497/93, 18 martie 1997, Raport1997-II, nr. 32.
[46] G. Mateuț, op.cit., p. 238.
[47] M. Udroiu, O. Predescu, Protecția europeană a drepturilor omului și procesul penal român, Editura C.H. Beck, p. 658.
[48] C. Bîrsan, op.cit.,p. 513.
[49] Vezi Artico c. Italiei, 13 mai 1980, seria A, nr. 37, Vezi Kamasinki c. Austriei, 19 decembrie 1989 par.74.
[50] J. Fr. Burgelin, Le parquet, institution francaise, Un faux probleme accusatoire contre inquisitoire, 2004, p. 74.
[51] A. Zarafiu , Arestarea preventivă. Reglementare. Doctrină. Jurisprudenţă, p. 292.
[52] M. C. Eremia, op.cit., p. 9.
[53] V. I. Neagu, Tratat de procedură penală, Ed. „Pro”, București, 1997, p. 65 și Mateuț, op. cit., Tratat, p. 237.
Visitor Rating: 5 Stars