Dreptul angajatului in 2022 – Drepturile angajatului la privat

In cele care urmeaza vom prezenta drepturile angajatului la privat, conform legislatiei in vigoare in 2022.

Evident ca avem in vedere ca dreptul angajatului sa fie exercitat in consens cu obligatia corelativa dreptului respectiv, simbioza esentiala pentru buna desfasurare a activitatii.

Poprire cont ilegala| Contestatia la poprire cont persoana fizica

Drepturile angajatului la privat sunt , in principal, următoarele :

1. Dreptul angajatului la salarizare pentru munca depusă

Articolul 39 Codul Muncii Pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani.

Poprirea Contului debitorului poate avea efectul „Fata Morgana” pentru Recuperatorul de Creante

• art. 159 – 172 C. Muncii;

Retinerea din Salariu e Abuziva fara validarea popririi

Articolul 159 (1) Salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă.(2) Pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani.(3) La stabilirea și la acordarea salariului este interzisă orice discriminare pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenență națională, rasă, culoare, etnie, religie, opțiune politică, origine socială, handicap, situație sau responsabilitate familială, apartenență ori activitate sindicală.

Diferenta dintre salariul brut si salariul net si legatura cu poprirea

• Legea nr. 200/2006 privind constituirea si utilizarea Fondului de garantare pentru plata creantelor salariale

Articolul 2 Din Fondul de garantare se asigură plata creanțelor salariale ce rezultă din contractele individuale de muncă și din contractele colective de muncă încheiate de salariați cu angajatorii împotriva cărora au fost pronunțate hotărâri judecătorești definitive de deschidere a procedurii insolvenței și față de care a fost dispusă măsura ridicării totale sau parțiale a dreptului de administrare, denumiți în continuare angajatori în stare de insolvență.

Articolul 14 (1) Suma totală a creanțelor salariale suportate din Fondul de garantare nu poate depăși cuantumul a 3 salarii medii brute pe economie pentru fiecare salariat. (2) Salariul avut în vedere la alin. (1) este salariul mediu brut pe economie comunicat de Institutul Național de Statistică în luna în care s-a deschis procedura insolvenței.

• Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice –

Articolul 2 Domeniul de aplicare (1) Dispozițiile prezentei legi se aplică: a) personalului din autorități și instituții publice, respectiv Parlamentul, Administrația Prezidențială, autoritatea judecătorească, Guvernul, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, unitățile teritoriale, autorități ale administrației publice locale, alte autorități publice, autorități administrative autonome, precum și instituțiile din subordinea acestora, finanțate integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale; b) personalului din autorități și instituții publice finanțate din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale; c) personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii; d) persoanelor care sunt conducători ai unor instituții publice în temeiul unui contract, altul decât contractul individual de muncă; e) persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică.

(2) Dispozițiile prezentei legi nu se aplică personalului din Banca Națională a României, Autoritatea de Supraveghere Financiară, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei și Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații. (3) Intră în categoria personalului din sectorul bugetar personalul încadrat pe baza contractului individual de muncă, personalul care ocupă funcții de demnitate publică numite sau alese și personalul care ocupă funcții asimilate funcțiilor de demnitate publică, magistrații, precum și personalul care beneficiază de statute speciale, inclusiv funcționarii publici și funcționarii publici cu statut special.

• Codul fiscal

Articolul 51 Cotele de impozitare:

(4) În sensul prezentului titlu, prin salariat se înțelege persoana angajată cu contract individual de muncă cu normă întreagă, potrivit Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Condiția se consideră îndeplinită și în cazul microîntreprinderilor care:a) au persoane angajate cu contract individual de muncă cu timp parțial dacă fracțiunile de normă prevăzute în acestea, însumate, reprezintă echivalentul unei norme întregi;b) au încheiate contracte de administrare sau mandat, potrivit legii, în cazul în care remunerația acestora este cel puțin la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plata.

• H.G. 846/2017 pt stabilirea salariului min brut pe tara garantat in plata

Articolul 1 Începând cu data de 1 ianuarie 2018, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, sumă stabilită în bani care nu include sporuri și alte adaosuri, se stabilește la 1.900 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 166,666 ore, în medie, pe lună, în anul 2018, reprezentând 11,40 lei/oră;

2. Dreptul angajatului la repaus zilnic și săptămânal art. 111-158 C. Muncii

Articolul 135 (1) Salariații au dreptul între două zile de muncă la un repaus care nu poate fi mai mic de 12 ore consecutive.(2) Prin excepție, în cazul muncii în schimburi, acest repaus nu poate fi mai mic de 8 ore între schimburi.

Articolul 137 (1) Repausul săptămânal este de 48 de ore consecutive, de regulă sâmbăta și duminica.(2) În cazul în care repausul în zilele de sâmbătă și duminică ar prejudicia interesul public sau desfășurarea normală a activității, repausul săptămânal poate fi acordat și în alte zile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern.(3) În situația prevăzută la alin. (2) salariații vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă sau, după caz, prin contractul individual de muncă.(4) În situații de excepție zilele de repaus săptămânal sunt acordate cumulat, după o perioadă de activitate continuă ce nu poate depăși 14 zile calendaristice, cu autorizarea inspectoratului teritorial de muncă și cu acordul sindicatului sau, după caz, al reprezentanților salariaților.(5) Salariații al căror repaus săptămânal se acordă în condițiile alin. (4) au dreptul la dublul compensațiilor cuvenite potrivit art. 123 alin. (2).

Articolul 142 (2) În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariații beneficiază, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.

Articolul 144 (1) Dreptul la concediu de odihnă anual plătit este garantat tuturor salariaților.(2) Dreptul la concediu de odihnă anual nu poate forma obiectul vreunei cesiuni, renunțări sau limitări.

Articolul 147 (1) Salariații care lucrează în condiții grele, periculoase sau vătămătoare, nevăzătorii, alte persoane cu handicap și tinerii în vârstă de până la 18 ani beneficiază de un concediu de odihnă suplimentar de cel puțin 3 zile lucrătoare.(2) Numărul de zile lucrătoare aferent concediului de odihnă suplimentar pentru categoriile de salariați prevăzute la alin. (1) se stabilește prin contractul colectiv de muncă aplicabil și va fi de cel puțin 3 zile lucrătoare.

Articolul 152 (1) În cazul unor evenimente familiale deosebite, salariații au dreptul la zile libere plătite, care nu se includ în durata concediului de odihnă.(2) Evenimentele familiale deosebite și numărul zilelor libere plătite sunt stabilite prin lege, prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern.

Articolul 153 (1) Pentru rezolvarea unor situații personale salariații au dreptul la concedii fără plată.(2) Durata concediului fără plată se stabilește prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern.

Articolul 154 (1) Salariații au dreptul să beneficieze, la cerere, de concedii pentru formare profesională.(2) Concediile pentru formare profesională se pot acorda cu sau fără plată.

• H.G. 38/2008 privind organizarea timpului de munca al persoanelor care efectueaza activitati mobile de transport rutier;

Articolul 4 (1) În cursul unei săptămâni, timpul total de lucru al persoanelor care efectuează activităţi mobile de transport rutier poate fi de cel mult 48 de ore. Durata maximă a timpului de lucru săptămânal poate fi prelungită până la maximum 60 de ore, cu condiţia ca, pentru orice perioadă de 4 luni consecutive, media timpului de lucru săptămânal să nu depăşească 48 de ore.(2) În cazul lucrătorilor mobili care muncesc pentru mai mulţi angajatori, timpul de lucru este suma orelor lucrate de persoana respectivă pentru toţi angajatorii. Angajatorul va cere lucrătorului mobil în cauză o evidenţă în scris a timpului lucrat pentru alt/alţi angajator/angajatori. Lucrătorul mobil va furniza în scris această informaţie.

Articolul 5 Persoanele care efectuează activităţi mobile de transport rutier pot lucra cel mult 6 ore consecutive fără pauză. Timpul de lucru va fi întrerupt de pauze de cel puţin 30 de minute dacă timpul total de lucru este de 6 până la 9 ore şi, respectiv, de cel puţin 45 de minute dacă timpul total de lucru depăşeşte 9 ore. Pauzele pot fi împărţite în perioade de minimum 15 minute fiecare.

• Legea nr. 31/1991 privind stabilirea duratei timpului de munca sub 8 ore pe zi pt salariatii care lucreaza in conditii deosebite – vatamatoare, grele sau periculoase;

Articolul 1 (1) Salariaţii care desfăşoară efectiv şi permanent activitatea în locuri de muncă cu condiţii deosebite – vătămătoare, grele sau periculoase – beneficiază de reducerea duratei timpului de muncă sub 8 ore pe zi, în condiţiile prevăzute de prezenta lege. (2) Reducerea duratei timpului de muncă în condiţiile prezentei legi nu afectează salariul şi vechimea în munca.

Articolul 3 (2) Durata reducerii timpului de muncă şi normalizarea personalului care beneficiază de program de muncă sub 8 ore pe zi se stabilesc prin negocieri între patroni şi sindicate sau, după caz, reprezentanţii salariaţilor.

• O.U.G. 96/2003 privind protectia maternitatii la locurile de munca;

Articolul 13 În baza recomandării medicului de familie, salariata gravidă care nu poate îndeplini durata normală de muncă din motive de sănătate, a sa sau a fătului său, are dreptul la reducerea cu o pătrime a duratei normale de muncă, cu menținerea veniturilor salariale, suportate integral din fondul de salarii al angajatorului, potrivit reglementărilor legale.

Drepturile gravidelor la locul de munca in anul 2022

• H.G. 600/2007 privind protectia tinerilor la locul de munca;

Articolul 14 (1) Între două zile de muncă, ţinerii beneficiază de o perioadă minimă de repaus de 12 ore consecutive.(2) Între două zile de muncă, copiii încadraţi în muncă conform art. 5 alin. (2) şi (3) beneficiază de o perioadă minimă de repaus de 14 ore consecutive.(3) Ţinerii beneficiază de o perioadă de repaus săptămânal de două zile consecutive, de regulă sâmbata şi duminica.

• Ordinul 870/2004 al ministrului sanatatii pt aprobarea Regulamentului privind timpul de munca, organizarea si efectuarea garzilor in unitatile publice din sectorul sanitar;

• Legea nr. 91/2014 privind acordarea unui zile lucratoare libere pe an pentru ingrijirea sanatatii copilului;

Articolul 2 (1) Liberul se acordă la cererea unuia dintre părinți, la alegere, respectiv a reprezentantului legal al copilului, justificat ulterior cu acte doveditoare din partea medicului de familie al copilului, din care să rezulte controlul medical efectuat. (2) Cererea părintelui, respectiv a reprezentantului legal al copilului va fi depusă cu cel puțin 15 zile lucrătoare înainte de vizita la medic și va fi însoțită de o declarație pe propria răspundere că în anul respectiv celălalt părinte sau reprezentant legal nu a solicitat ziua lucrătoare liberă și nici nu o va solicita. (3) În cazul în care, în urma unor verificări efectuate de către angajator, se constată că ambii părinți au solicitat liberul contrar legii, va fi anulată posibilitatea ulterioară de a mai beneficia, vreodată, de prevederile legii.

3. Dreptul angajatului la concediu de odihnă anual

• O.U.G. 158/2005 privind concediile si indemnizatiile de asigurari sociale de sanitate;

Articolul 3^1Pentru a beneficia de concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, persoanele prevăzute la art. 1 ( Articolul 1(1) Persoanele asigurate pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate în sistemul de asigurări sociale de sănătate, denumite în continuare asigurați, au dreptul, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, pe perioada în care au domiciliul sau reședința pe teritoriul României, la concedii medicale și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, dacă: A. realizează venituri din desfășurarea unei activități în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu, act de detașare sau a unui statut special prevăzut de lege, precum și alte venituri asimilate salariilor, cu respectarea prevederilor legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte; B. realizează în România veniturile prevăzute la lit. A, de la angajatori din state care nu intră sub incidența legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte; C. beneficiază de indemnizație de șomaj, potrivit legii.(2) Se pot asigura în sistemul de asigurări sociale de sănătate, pentru a beneficia de concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, persoanele fizice, altele decât cele prevăzute la alin. (1), pe bază de contract de asigurare pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate.(3) Modelul și conținutul contractului prevăzut la alin. (2) sunt reglementate în normele de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.(4) Contractul de asigurare pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate prevăzut la alin. (2) constituie titlu de creanță și devine titlu executoriu la data la care creanța bugetară este scadentă, conform legii.(5) Persoanele prevăzute la alin. (2), care au calitatea de pensionari, nu sunt asigurate conform prezentei ordonanțe de urgență, cu excepția pensionarilor de invaliditate gradul III și a pensionarilor nevăzători, care desfășoară activități independente definite potrivit Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Codul fiscal.)  trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: a) să îndeplinească stagiul minim de cotizare prevăzut de prezenta ordonanță de urgență;b) să prezinte adeverința de la plătitorul de indemnizații din care să reiasă numărul de zile de concediu de incapacitate temporară de muncă avute în ultimele 12 luni, cu excepția urgențelor medico-chirurgicale sau a bolilor infectocontagioase din grupa A;

Articolul 7 Stagiul minim de asigurare pentru acordarea drepturilor prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a)-d)  ( Articolul 2 (1) Concediile medicale și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, la care au dreptul asigurații, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, sunt: a) concedii medicale și indemnizații pentru incapacitate temporară de muncă, cauzată de boli obișnuite sau de accidente în afara muncii; b) concedii medicale și indemnizații pentru prevenirea îmbolnăvirilor și recuperarea capacității de muncă, exclusiv pentru situațiile rezultate ca urmare a unor accidente de muncă sau boli profesionale; c) concedii medicale și indemnizații pentru maternitate; d) concedii medicale și indemnizații pentru îngrijirea copilului bolnav;)   este de 6 luni realizate în ultimele 12 luni anterioare lunii pentru care se acordă concediul medical.

Articolul 9 Asigurații au dreptul la concediu și indemnizație pentru incapacitate temporară de muncă, fără condiții de stagiu de cotizare, în cazul urgențelor medico-chirurgicale, tuberculozei, bolilor infectocontagioase din grupa A, neoplaziilor și SIDA. Lista cuprinzând urgențele medico-chirurgicale, precum și bolile infectocontagioase din grupa A este stabilită prin hotărâre a Guvernului.

Articolul 13 (1) Durata de acordare a indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă este de cel mult 183 de zile în interval de un an, socotită din prima zi de îmbolnăvire.(2) Începând cu a 91-a zi, concediul se poate prelungi de către medicul specialist până la 183 de zile, cu aprobarea medicului expert al asigurărilor sociale.  (3) Durata de acordare a concediului și a indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă este mai mare în cazul unor boli speciale și se diferențiază după cum urmează: a) un an, în intervalul ultimilor 2 ani, pentru tuberculoză pulmonară și unele boli cardiovasculare, stabilite de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, denumită în continuare CNAS, cu acordul Ministerului Sănătății; b) un an, cu drept de prelungire până la un an și 6 luni de către medicul expert al asigurărilor sociale, în intervalul ultimilor 2 ani, pentru tuberculoză meningeală, peritoneală și urogenitală, inclusiv a glandelor suprarenale, pentru SIDA și neoplazii, în funcție de stadiul bolii; c) un an și 6 luni, în intervalul ultimilor 2 ani, pentru tuberculoză pulmonară operată și osteoarticulară; d) 6 luni, cu posibilitatea de prelungire până la maximum un an, în intervalul ultimilor 2 ani, pentru alte forme de tuberculoză extrapulmonară, cu avizul medicului expert al asigurărilor sociale.

• O.U.G. 111/2010 privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copiilor;

Articolul 2 (1) Persoanele care, în ultimii 2 ani anteriori datei nașterii copilului, au realizat timp de cel puțin 12 luni venituri din salarii și asimilate salariilor, venituri din activități independente, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură, supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, denumite în continuare venituri supuse impozitului, beneficiază de concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, precum și de o indemnizație lunară. (2) Cuantumul indemnizației lunare prevăzute la alin. (1) este de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei nașterii copilului. Cuantumul minim al indemnizației lunare nu poate fi mai mic decât suma rezultată din aplicarea unui coeficient de multiplicare de 2,5 la valoarea indicatorului social de referință, iar cuantumul maxim al acesteia nu poate depăși valoarea de 8.500 lei. (5) Cele 12 luni prevăzute la alin. (1) pot fi constituite integral și din perioadele în care persoanele s-au aflat în una sau mai multe dintre următoarele situații: a) au beneficiat de indemnizație de șomaj, stabilită conform legii, sau au realizat perioade de stagiu de cotizare în sistemul public de pensii, în condițiile prevăzute de actele normative cu caracter special care reglementează concedierile colective; b) s-au aflat în evidența agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă, respectiv a municipiului București, în vederea acordării indemnizației de șomaj; c) au beneficiat de concedii și de indemnizații de asigurări sociale de sănătate prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările și completările ulterioare; d) au beneficiat de concedii medicale și de indemnizații pentru prevenirea îmbolnăvirilor și recuperarea capacității de muncă, exclusiv pentru situațiile rezultate ca urmare a unor accidente de muncă sau boli profesionale, în baza Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale, republicată; e) au beneficiat de pensie de invaliditate, în condițiile legii; f) se află în perioada de întrerupere temporară a activității, din inițiativa angajatorului, fără încetarea raportului de muncă, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare, potrivit legii; g) au beneficiat de concediu și indemnizație lunară pentru creșterea copilului; h) au beneficiat de concediu și indemnizație lunară pentru creșterea sau, după caz, pentru îngrijirea copilului cu handicap); i) au beneficiat de concediu fără plată pentru creșterea copilului; j) se află în perioada de 3 luni de la încetarea unui contract de muncă pe durată determinată și începerea unui alt contract de muncă pe durată determinată, așa cum este aceasta definită de Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare; k) au însoțit soțul/soția trimis/trimisă în misiune permanentă în străinătate; l) au efectuat sau efectuează serviciul militar pe bază de voluntariat, au fost concentrați, mobilizați sau în prizonierat; m) frecventează, fără întrerupere, cursurile de zi ale învățământului preuniversitar, inclusiv în cadrul programului “A doua șansă”, sau, după caz, universitar la nivelul studiilor universitare de licență ori de master, precum și ale învățământului postuniversitar la nivel de masterat, organizate potrivit legii, în țară sau în străinătate, într-un domeniu recunoscut de Ministerul Educației Naționale, cu excepția situației de întrerupere a cursurilor din motive medicale; n) au calitatea de doctorand, în condițiile prevăzute de Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare; o) se află în perioada cuprinsă între încheierea unei forme de învățământ preuniversitar și începerea, în același an calendaristic, a unei alte forme de învățământ preuniversitar, cursuri de zi, organizate potrivit legii, frecventate fără întrerupere; p) se află în perioada cuprinsă între absolvirea cursurilor de zi ale învățământului preuniversitar, organizat potrivit legii, și începerea învățământului universitar, cursuri de zi, în același an calendaristic; q) se află în perioada cuprinsă între încheierea unei forme de învățământ universitar, cursuri de zi, cu sau fără examen de licență sau de diplomă, și începerea, în același an calendaristic, a unei alte forme de învățământ universitar, cursuri de zi, organizate potrivit legii, frecventate fără întrerupere; r) se află în perioada cuprinsă între încheierea unei forme de învățământ universitar, la nivelul studiilor universitare de licență sau de master, precum și ale învățământului postuniversitar la nivel de masterat, cursuri de zi, și începerea, în același an calendaristic, a unei alte forme de învățământ universitar la nivelul studiilor universitare de licență sau de master, cursuri de zi, organizate potrivit legii, frecventate fără întrerupere; s) se află în perioada cuprinsă între încheierea unei forme de învățământ postuniversitar, cursuri de zi, și începerea, în același an calendaristic, a unei alte forme de învățământ postuniversitar, cursuri de zi, organizate potrivit legii, frecventate fără întrerupere; t) se află în perioada de 60 de zile de la finalizarea cursurilor învățământului obligatoriu sau, după caz, de la absolvirea cursurilor de zi ale învățământului preuniversitar, universitar la nivelul studiilor universitare de licență sau de master și postuniversitar la nivel de masterat, organizate potrivit legii, cu sau fără examen de absolvire, în vederea angajării ori, după caz, trecerii în șomaj, calculate începând cu data de 1 a lunii următoare finalizării studiilor; u) au beneficiat de concediu fără plată pentru a participa la cursuri de formare și perfecționare profesională din inițiativa angajatorului sau la care acesta și-a dat acordul, organizate în condițiile legii; v) se află în perioada cuprinsă între absolvirea cursurilor de zi ale învățământului medical superior, organizat potrivit legii, cu examen de licență organizat în prima sesiune, și începerea primului rezidențiat după absolvire. (6) În vederea acordării drepturilor prevăzute la alin. (1), persoanele care au realizat activități profesionale în statele membre ale Uniunii Europene sau în alte state care aplică prevederile Regulamentului (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială și ale Regulamentului (CE) nr. 987/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 septembrie 2009 de stabilire a procedurii de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială, denumit în continuare Regulament, beneficiază de totalizarea perioadelor de activitate realizate în aceste state în condițiile prevăzute de acesta.

Articolul 22 (2) Perioada concediului pentru creșterea copilului prevăzut la art. 2 alin. (1) constituie vechime în muncă și în serviciu, precum și în specialitate și se are în vedere la stabilirea drepturilor ce se acordă în raport cu acestea, cu respectarea prevederilor Legii nr. 200/2004 privind recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificările și completările ulterioare.

• H.G. 250/1992 privind concediul de odihna si alte concedii ale salariatilor din administratia publica, din regiile autonome cu specific deosebit si din unitatile bugetare;

Articolul 6 (1) Concediul de odihnă se efectueaza în fiecare an calendaristic, integral sau fractionat. (2) Concediul de odihnă poate fi fractionat, la cererea salariatului, cu condiția ca una dintre fractiuni sa nu fie mai mica de 15 zile lucratoare.

Articolul 7 (1) Pe durata concediului de odihnă, salariații au dreptul la o indemnizatie calculată în raport cu numărul de zile de concediu inmultite cu media zilnica a salariului de baza, sporului de vechime și, după caz, indemnizatiei pentru functia de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecarei luni calendaristice în care se efectueaza zilele de concediu de odihnă. (2) Media zilnica a veniturilor prevăzute la alin. (1) se stabileste în raport cu numărul zilelor lucratoare din fiecare luna în care se efectueaza zilele de concediu. (3) Pentru salariații incadrati cu fractiuni de norma, indemnizatia de concediu de odihnă se calculeaza avindu-se în vedere veniturile prevăzute la alin. (1), cuvenite pentru fractiunea sau fractiunile de norma care se iau în calcul. (4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplică și în cazul efectuării concediului restant din anul 1991. (5) Indemnizatia de concediu de odihnă se plateste cu cel puțin 5 zile inaintea plecarii în concediu.

Articolul 10 (1) Programarea concediilor de odihnă va fi modificata, la cererea salariatului, în urmatoarele cazuri: a) salariatul se afla în concediu medical; b) salariata cere concediu de odihnă înainte sau în continuarea concediului de maternitate; c) salariatul este chemat sa indeplineasca indatoriri publice; d) salariatul este chemat sa satisfaca obligații militare, altele decit serviciul militar în termen; e) salariatul urmeaza sau trebuie să urmeze un curs de calificare, recalificare, perfectionare sau specializare, în tara ori în strainatate; f) salariatul are recomandare medicală pentru a urma un tratament intr-o statiune balneoclimaterica, caz în care data începerii concediului de odihnă va fi ce indicată în recomandarea medicală; g) salariata se afla în concediu platit pentru ingrijirea copilului în vârsta de până la 1 an.(2) Programarea concediului de odihnă poate fi modificata de conducerea unității, dacă salariatul solicita acest lucru.

Articolul 13 (1) Concediul de odihnă cuvenit salariatilor detasati la unele unități se acordă de unitatile la care acestia își desfășoară activitatea. (2) Salariații detasati la o alta unitate având sediul în alta localitate au dreptul la rambursarea cheltuielilor de transport dus și intors, din localitatea unde sunt detasati în localitatea unde se afla unitatea la care sunt angajați, pentru cazul în care concediul se efectueaza în timpul detașării.

Articolul 18 (1) În afara concediului de odihnă, prevăzut la art. 1, salariații din administratia publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitatile bugetare, care presteaza muncii grele, periculoase sau vatamatoare, ori lucreaza în locuri de muncă în care exista astfel de condiții, stabilite potrivit Legii nr. 31/1991, au dreptul în fiecare an calendaristic la un concediu de odihnă suplimentar, cu o durată cuprinsa între 3-10 zile lucratoare.(2) Salariații nevazatori și cei incadrati în grade de invaliditate beneficiaza de drepturile de concediu de odihnă suplimentar prevăzute la art. 2 alin. (2) și (3) din Legea nr. 6/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariatilor.(3) Concediile de odihnă acordate potrivit art. 1 din aceasta hotărâre se cumuleaza cu cele stabilite la alin. (1) sau, după caz, la alin. (2) din prezentul articol.

Articolul 24 (1) În afara concediului de odihnă, salariații din administratia publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitatile bugetare au dreptul la zile de concediu platit, în cazul urmatoarelor evenimente familiale deosebite: a) căsătoria salariatului – 5 zile; b) nasterea sau căsătoria unui copil – 3 zile; c) decesul sotului sau al unei rude de până la gradul II a salariatului – 3 zile. (2) Concediul platit, prevăzut la alin. (1), se acordă, la cererea solicitantului, de conducerea unității. Indemnizatiile cuvenite se stabilesc potrivit art. 7 alin. (1).

Articolul 25 (1) Salariații din administratia publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitatile bugetare au dreptul la concedii fără plata, a caror durata însumată nu poate depăși 90 de zile lucratoare anual, pentru rezolvarea urmatoarelor situații personale: a) susținerea examenului de bacalaureat, a examenului de admitere în instituțiile de invatamint superior, curs seral sau fără frecventa, a examenelor de an universitar, cit și a examenului de diploma, pentru salariații care urmeaza o formă de invatamint superior, curs seral sau fără frecventa; b) susținerea examenului de admitere la doctorat, a examenelor de doctorat sau a tezei de doctorat, în cazul salariatilor care nu beneficiaza de burse de doctorat; c) prezentare la concurs în vederea ocuparii unui post în alta unitate. (2) Salariații au dreptul la concedii fără plata, fără limita prevăzută la alin. (1), în urmatoarele situații: a) ingrijirea copilului bolnav în vârsta de peste 3 ani, în perioada indicată în certificatul medical; în acest drept beneficiaza atit mama salariata, cit și tatal salariat, dacă mama copilului nu beneficiaza, pentru aceleasi motive, de concediu fără plata; b) tratamentul medical efectuat în strainatate pe durata recomandata de medic, dacă cel în cauza nu are dreptul, potrivit legii, la indemnizatia pentru incapacitate temporara de muncă, precum și pentru insotirea sotului sau, după caz, a sotiei ori a unei rude apropiate – copil, frate, sora, parinte, pe timpul cit acestia se afla la tratament în strainatate – , în ambele situații cu avizul obligatoriu al Ministerului Sănătății. (3) Concedii fără plata pot fi acordate și pentru interese personale, altele decit cele prevăzute la alin. (1) și (2), pe durate stabilite prin acordul părților.

Articolul 26 (1) Pe durata concediilor fără plata, persoanele respective își păstrează calitatea de salariat. (2) Concediile fără plata acordate în condițiile art. 25 alin. (1) lit. a) nu afectează vechimea în munca.

• Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor – art. 79;

Articolul 79 (1) Judecătorii și procurorii beneficiază anual de un concediu de odihnă plătit de 35 de zile lucrătoare.(2) Judecătorii și procurorii au dreptul la concedii de studii de specialitate plătite pentru participarea la cursuri sau alte forme de specializare organizate în țară sau în străinătate, pentru pregătirea și susținerea examenului de capacitate și de doctorat, precum și la concedii fără plată, potrivit Regulamentului privind concediile judecătorilor și procurorilor.(3) Judecătorii și procurorii au dreptul la concedii medicale și la alte concedii, în conformitate cu legislația în vigoare. (6) Judecătorii și procurorii au dreptul la închirierea locuințelor de serviciu. Locuințele de serviciu aflate în proprietatea sau administrarea Ministerului Justiției și unităților subordonate, precum și cele aflate în proprietatea sau în administrarea Ministerului Public nu pot fi cumpărate de judecători, procurori sau orice alți salariați ai acestor instituții.(7) În cazul pensionării pentru limită de vârstă, titularul contractului de închiriere prevăzut la alin. (6) și, după caz, soțul ori soția acestuia își păstrează drepturile locative pe tot parcursul vieții.(8) Judecătorii și procurorii în activitate sau pensionari, precum și soțul sau soția și copiii aflați în întreținerea acestora beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, în condițiile respectării dispozițiilor legale privind plata contribuției la asigurările sociale (9) Condițiile de acordare în mod gratuit a asistenței medicale, a medicamentelor și protezelor sunt stabilite prin hotărâre a Guvernului. Aceste drepturi nu au caracter salarial și nu se impozitează.

• Legea nr. 360/2002 privind Statutul politistului – art. 28;

Articolul 28  (1) Polițistul are dreptul la: a) salariu lunar, potrivit legii; b) ajutoare și alte drepturi bănești, ale căror cuantumuri se stabilesc prin lege; c) uniforma, echipament specific, alocații pentru hrana, asistență medicală și psihologică, proteze, precum și medicamente gratuite, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului; d) locuința de intervenție, de serviciu, socială sau de protocol, după caz, în condițiile legii; e) concedii de odihna, concedii de studii și învoiri plătite, concediu fără plată, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului; f) concedii medicale pentru: caz de boala, prevenirea îmbolnăvirilor, refacerea și întărirea sănătății, accidente produse în timpul și din cauza serviciului; concedii de maternitate, pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 3 ani, îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, precum și în alte situații, în condițiile stabilite prin lege; g) bilete de odihna, tratament și recuperare, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului; h) pensii, în condițiile stabilite prin lege; i) indemnizații de instalare, de mutare, de delegare sau de detașare, precum și decontarea cheltuielilor de cazare, în condițiile stabilite prin lege; j) decontarea cheltuielilor de transport în cazul deplasării în interesul serviciului, mutării în alte localități și o data pe an pentru efectuarea concediului de odihna, precum și în alte situații, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului; k) încadrarea activității în condiții deosebite, speciale sau alte condiții de muncă, potrivit legii; l) portul permanent al armamentului din dotare sau achiziționat personal, în condițiile legii;m) asigurarea despăgubirilor de viață, sănătate și bunuri, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului; n) tratament medical în străinătate pentru afecțiuni contractate în timpul exercitării profesiei, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului; o) decontarea cheltuielilor de asistență juridică ocazionate de procedurile judiciare, penale și/sau civile, inițiate împotriva sa, pentru fapte săvârșite în exercitarea atribuțiilor de serviciu, precum și în situația în care este victimă a unor fapte de ultraj, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului afacerilor interne; (2) Armamentul dobândit personal se deține după pensionare pe baza permisului obținut, în condițiile legii.

• O.G. nr. 80/2003 privind concediul de odihna annual si alte concedii ale presedintilor si vicepresedintilor consiliilor judetene, precum si ale primarilor si viceprimarilor;

Articolul 2 Concediul de odihnă anual cuvenit potrivit prezentei ordonanţe se poate efectua în maximum trei fracţiuni, din care una este de cel puţin 15 zile lucrătoare.

Articolul 5 Preşedintele şi vicepreşedinţii aceluiaşi consiliu judeţean, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti, primarul şi viceprimarul, respectiv viceprimarii aceleiaşi unităţi administrativ-teritoriale, nu pot efectua concediul de odihnă anual simultan.

Articolul 8 (1) Preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti, primării şi viceprimarii efectuează concediul de odihnă anual în fiecare an.(2) În cazuri excepţionale, cu aprobarea consiliului judeţean, Consiliului General al Municipiului Bucureşti, respectiv a consiliului local, persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) pot efectua concediul de odihnă anual şi în anul următor.(3) Concediul de odihnă anual al persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1) poate fi întrerupt în mod excepţional dacă interesele colectivităţii locale impun prezenta acestora în unitatea administrativ-teritorială. În asemenea situaţii, inlocuitorul desemnat îl va înştiinţa de îndată pe preşedinte, pe primarul general, respectiv pe primar, iar concediul de odihnă anual al acestuia se întrerupe. La încetarea cauzelor care au determinat întreruperea concediului de odihnă anual, acesta va fi reluat, durata lui prelungindu-se cu perioada cat a fost întrerupt.

4. In ce priveste Drepturile angajatului la privat, un rol esential actual il detine Dreptul angajatului la egalitate de șanse și de tratament => art. 16 Co. Ro. (egalitatea in drepturi);

Codul. Muncii: Articolul 5 (1) În cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii. (2) Orice discriminare directă sau indirectă față de un salariat, bazată pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenență națională, rasă, culoare, etnie, religie, opțiune politică, origine socială, handicap, situație sau responsabilitate familială, apartenență ori activitate sindicală, este interzisă. (3) Constituie discriminare directă actele și faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferință, întemeiate pe unul sau mai multe dintre criteriile prevăzute la alin. (2), care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării drepturilor prevăzute în legislația muncii. (4) Constituie discriminare indirectă actele și faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la alin. (2), dar care produc efectele unei discriminări directe.

Cum opriti Hartuirea la locul de munca si hartuirea sexuala

• O.G. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare ;

Articolul 1 (1) În România, stat de drept, democratic și social, demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane reprezintă valori supreme și sunt garantate de lege.

(2) Principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate în special în exercitarea următoarelor drepturi: a) dreptul la un tratament egal în fața instanțelor judecătorești și a oricărui altui organ jurisdicțional; b) dreptul la securitatea persoanei și la obținerea protecției statului împotriva violențelor sau maltratărilor din partea oricărui individ, grup sau instituție; c) drepturile politice, și anume drepturile electorale, dreptul de a participa la viața publică și de a avea acces la funcții și demnități publice; d) drepturile civile, în special: (i) dreptul la libera circulație și la alegerea reședinței; (ii) dreptul de a părăsi țara și de a se întoarce în țară; (iii) dreptul de a obține și de a renunța la cetățenia română; (iv) dreptul de a se căsători și de a-și alege partenerul; (v) dreptul de proprietate; (vi) dreptul la moștenire; (vii) dreptul la libertatea de gândire, conștiință și religie; (viii) dreptul la libertatea de opinie și de exprimare; (ix) dreptul la libertatea de întrunire și de asociere; (x) dreptul de petiționare; e) drepturile economice, sociale și culturale, în special: (i) dreptul la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare; (ii) dreptul de a înființa sindicate și de a se afilia unor sindicate; (iii) dreptul la locuință; (iv) dreptul la sănătate, la îngrijire medicală, la securitate socială și la servicii sociale; (v) dreptul la educație și la pregătire profesională; (vi) dreptul de a lua parte, în condiții de egalitate, la activități culturale și sportive; f) dreptul de acces la toate locurile și serviciile destinate folosinței publice.

(3) Exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoanele aflate în situații comparabile. (4) Orice persoană fizică sau juridică are obligația să respecte principiile enunțate la alin. (2).

Articolul 3 Dispozițiile prezentei ordonanțe se aplică tuturor persoanelor fizice sau juridice, publice sau private, precum și instituțiilor publice cu atribuții în ceea ce privește: a) condițiile de încadrare în muncă, criteriile și condițiile de recrutare, selectare și promovare, accesul la toate formele și nivelurile de orientare, formare și perfecționare profesională; b) protecția și securitatea socială; c) serviciile publice sau alte servicii, accesul la bunuri și facilități; d) sistemul educațional; e) asigurarea libertății de circulație; f) asigurarea liniștii și ordinii publice; g) alte domenii ale vieții sociale.

• Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de sanse intre femei si barbati;

Articolul 7  (1) Prin egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați în relațiile de muncă se înțelege accesul nediscriminatoriu la: a) alegerea ori exercitarea liberă a unei profesii sau activități; b) angajare în toate posturile sau locurile de muncă vacante și la toate nivelurile ierarhiei profesionale; c) venituri egale pentru muncă de valoare egală; d) informare și consiliere profesională, programe de inițiere, calificare, perfecționare, specializare și recalificare profesională, inclusiv ucenicia; e) promovare la orice nivel ierarhic și profesional; f) condiții de încadrare în muncă și de muncă ce respectă normele de sănătate și securitate în muncă, conform prevederilor legislației în vigoare, inclusiv condițiile de concediere; g) beneficii, altele decât cele de natură salarială, precum și la sistemele publice și private de securitate socială; h) organizații patronale, sindicale și organisme profesionale, precum și la beneficiile acordate de acestea; i) prestații și servicii sociale, acordate în conformitate cu legislația în vigoare.

(2) În conformitate cu prevederile alin. (1), de egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați în relațiile de muncă beneficiază toți lucrătorii, inclusiv persoanele care exercită o activitate independentă, precum și soțiile/soții lucrătorilor independenți care nu sunt salariate/salariați sau asociate/asociați la întreprindere, în cazul în care acestea/aceștia, în condițiile prevăzute de dreptul intern, participă în mod obișnuit la activitatea lucrătorului independent și îndeplinesc fie aceleași sarcini, fie sarcini complementare.

(3) Prevederile prezentei legi se aplică tuturor persoanelor, funcționari publici și personal contractual din sectorul public și privat, inclusiv din instituțiile publice, cadrelor militare din sectorul public, precum și celorlalte categorii de persoane al căror statut este reglementat prin legi speciale.

5. Dreptul angajatului la securitate și sănătate în muncă

art. 175-191 C. Muncii;

Articolul 175 (1) Angajatorul are obligația să asigure securitatea și sănătatea salariaților în toate aspectele legate de muncă.(2) Dacă un angajator apelează la persoane sau servicii exterioare, aceasta nu îl exonerează de răspundere în acest domeniu.(3) Obligațiile salariaților în domeniul securității și sănătății în muncă nu pot aduce atingere responsabilității angajatorului.(4) Măsurile privind securitatea și sănătatea în muncă nu pot să determine, în niciun caz, obligații financiare pentru salariați.

Articolul 179 Angajatorul are obligația să asigure toți salariații pentru risc de accidente de muncă și boli profesionale, în condițiile legii.

Articolul 180 (1) Angajatorul are obligația să organizeze instruirea angajaților săi în domeniul securității și sănătății în muncă.(2) Instruirea se realizează periodic, prin modalități specifice stabilite de comun acord de către angajator împreună cu comitetul de securitate și sănătate în muncă și cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanții salariaților.(3) Instruirea prevăzută la alin. (2) se realizează obligatoriu în cazul noilor angajați, al celor care își schimbă locul de muncă sau felul muncii și al celor care își reiau activitatea după o întrerupere mai mare de 6 luni. În toate aceste cazuri instruirea se efectuează înainte de începerea efectivă a activității. (4) Instruirea este obligatorie și în situația în care intervin modificări ale legislației în domeniu.

Articolul 186 Angajatorii au obligația să asigure accesul salariaților la serviciul medical de medicină a muncii.

• Legea nr. 319/2006 – a securitatii si sanatatii in munca;

Articolul 1 (1) Prezenta lege are ca scop instituirea de măsuri privind promovarea îmbunătățirii securității și sănătății în munca a lucrătorilor. (2) Prezenta lege stabilește principii generale referitoare la prevenirea riscurilor profesionale, protecția sănătății și securitatea lucrătorilor, eliminarea factorilor de risc și accidentare, informarea, consultarea, participarea echilibrata potrivit legii, instruirea lucrătorilor și a reprezentanților lor, precum și direcțiile generale pentru implementarea acestor principii.

Articolul 2 Convențiile internaționale și contractele bilaterale încheiate de persoane juridice române cu parteneri străini, în vederea efectuării de lucrări cu personal român pe teritoriul altor tari, vor cuprinde clauze privind securitatea și sănătatea în munca.

Articolul 6 (1) Angajatorul are obligația de a asigura securitatea și sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă. (2) În cazul în care un angajator apelează la servicii externe, acesta nu este exonerat de responsabilitățile sale în acest domeniu. (3) Obligațiile lucrătorilor în domeniul securității și sănătății în munca nu aduc atingere principiului responsabilității angajatorului.

• H.G. 1425/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii 319/2006;

• Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de munca si boli profesionale;

Articolul 1 Asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale reprezintă o asigurare de persoane, face parte din sistemul de asigurări sociale, este garantată de stat și cuprinde raporturi specifice prin care se asigură protecția socială a salariaților împotriva diminuării sau pierderii capacității de muncă și decesului acestora ca urmare a accidentelor de muncă și a bolilor profesionale.

Articolul 2 Asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale garantează un ansamblu de servicii și prestații în beneficiul persoanelor asigurate, în vederea: a) promovării sănătății și a securității în muncă și prevenirii accidentelor de muncă și a bolilor profesionale; b) diminuării și compensării consecințelor accidentelor de muncă și ale bolilor profesionale.

Articolul 20 Asigurații au dreptul la prestații medicale pentru investigarea, diagnosticarea, reabilitarea stării de sănătate, precum și recuperarea capacității de muncă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Articolul 22 (1) Asigurații au dreptul la servicii medicale corespunzătoare leziunilor și afecțiunilor cauzate prin accidente de muncă sau boli profesionale, după cum urmează: a) asistență medicală de urgență la locul accidentului, în mijloacele de transport specializate și în unitățile spitalicești, precum și transportul aferent; b) tratament medical ambulatoriu, analize medicale și medicamente, prescrise de medic; c) servicii medicale în spitale sau în clinici specializate pentru boli profesionale; d) tratament de recuperare a capacității de muncă în unități de specialitate; e) servicii de chirurgie reparatorie; f) cure balneoclimaterice; g) investigații de specialitate și analize de laborator, necesare în vederea stabilirii caracterului de profesionalitate al bolilor.

Articolul 32 (1) Asigurații beneficiază de o indemnizație pe perioada în care se află în incapacitate temporară de muncă în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale.

Articolul 39 (1) Asigurații care, datorită unei boli profesionale sau unui accident de muncă, nu își mai pot desfășura activitatea la locul de muncă anterior manifestării riscului asigurat pot trece temporar în alt loc de muncă.

Articolul 56 (1) Angajatorii au obligația de a asigura informarea, participarea și colaborarea angajaților pentru adoptarea și aplicarea măsurilor de prevenire a accidentelor de muncă și a bolilor profesionale. (2) Angajații au obligația de a participa la acțiuni privind adoptarea unor măsuri de securitate și sănătate în muncă, atunci când sunt solicitați în acest scop de către angajatori.

Articolul 60 Angajații au dreptul, fără ca acest lucru să atragă consecințe asupra lor, de a sesiza Inspecția Muncii, asigurătorul sau comitetele de sănătate și securitate în muncă asupra neluării de către angajator a unor măsuri de prevenire a accidentelor de muncă și a bolilor profesionale.

• Legea 108/1999 privind infiintarea si organizarea Inspectiei Muncii;

• H.G. 355/2007 privind supravegherea sanatatii lucratorilor;

Articolul 1 Prezenta hotărâre stabileşte cerinţele minime pentru supravegherea sănătăţii lucrătorilor faţă de riscurile pentru securitate şi sănătate, pentru prevenirea îmbolnăvirii lucrătorilor cu boli profesionale cauzate de agenţi nocivi chimici, fizici, fizico-chimici sau biologici, caracteristici locului de muncă, precum şi a suprasolicitării diferitelor organe sau sisteme ale organismului în procesul de muncă.

Articolul 2 În sensul prezentei hotârâri, supravegherea sănătăţii lucrătorilor reprezintă totalitatea serviciilor medicale care asigură prevenirea, depistarea, dispensarizarea bolilor profesionale şi a bolilor legate de profesie, precum şi menţinerea sănătăţii şi a capacităţii de muncă a lucrătorilor.

6. Dreptul angajatului la acces la formarea profesională

• O.G. 192/2000 privind formarea profesionala a adultilor;

Art.2
(1) Adultii au drepturi egale de acces la formare profesionala, fara discriminari pe criterii de varsta, sex, rasa, origine etnica, apartenenta politica sau religioasa. Programele de formare profesionala se pot realiza atat in limba romana, cat si in limbile minoritatilor nationale sau intr-o limba de circulatie internationala.
(2) Societatile reglementate de Legea societatilor nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, companiile si societatile nationale, regiile autonome si alte unitati aflate sub autoritatea administratiei publice centrale sau locale, unitatile si institutiile finantate din fonduri bugetare si extrabugetare, denumite in continuare angajatori, vor lua toate masurile sa asigure conditii salariatilor pentru a avea acces la formare profesionala. Drepturile si obligatiile ce revin angajatorilor si salariatilor in perioada in care salariatii participa la programele de formare profesionala vor fi prevzute in contractul colectiv sau, dupa caz, in contractul individual de munca.
(3) Persoanele aflate in cautarea unui loc de munca pot participa, in conditiile legii, la programele de formare profesionala organizate de Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca sau de alti furnizori de formare profesionala autorizati, in conditiile legii.

• H.G. 522/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.G. 129/2000 privind formarea profesionala a adultilor;

• Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor – art. 20;

Articolul 20 (1) Absolvenții Institutului Național al Magistraturii sunt obligați să îndeplinească timp de 10 ani funcția de judecător sau de procuror.(2) În cazul în care un absolvent al Institutului Național al Magistraturii este eliberat din funcție înainte de expirarea perioadei de 10 ani, din inițiativa sa ori din motive care îi sunt imputabile, el este obligat să restituie bursa de auditor de justiție și cheltuielile de școlarizare efectuate cu formarea sa, proporțional cu timpul rămas până la împlinirea termenului prevăzut la alin. (1).

• Decizia nr. 5/2015 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Completul de RIL;

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 6 alin. (7¹) din Ordonanța Guvernului nr. 12/2008 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 179/2008, respectiv art. 18 alin. (8) din Ordonanța Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu completările ulterioare, prin raportare la art. 38 și art. 159 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sintagma “cheltuieli de personal” nu include salariile primite de medicul rezident pentru munca desfășurată în perioada rezidențiatului, iar drepturile salariale încasate nu pot fi restituite cu titlu de cheltuieli ocazionate de pregătirea profesională, în situația în care medicul rezident nu își respectă obligația asumată de a continua raporturile de muncă pentru o anumită perioadă cu spitalul în care a desfășurat programul de rezidențiat, chiar dacă o atare clauză ar fi prevăzută în actul adițional la contractul individual de muncă, încheiat în condițiile art. 196 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

• Legea nr. 335/2013 privind efectuarea stagiului pentru absolventii de invatamant superior;

Articolul 1 (1) Prezenta lege reglementează modalitatea de efectuare a stagiului pentru absolvenții de învățământ superior, în scopul: a) asigurării tranziției absolvenților de învățământ superior de la sistemul de educație la piața muncii; b) consolidării competențelor și abilităților profesionale pentru adaptarea la cerințele practice și exigențele locului de muncă în vederea integrării în muncă; c) dobândirii de experiență și vechime în muncă; d) dobândirii de vechime în specialitate, după caz. (2) Durata perioadei de stagiu este de 6 luni, cu excepția profesiilor pentru care există reglementări speciale. (3) Angajatorii care optează pentru organizarea de stagii pentru absolvenții de învățământ superior sunt obligați să respecte prevederile prezentei legi.

Articolul 23 Stagiarul are următoarele drepturi: a) să beneficieze de coordonarea și sprijinul mentorului; b) să i se stabilească un program de activități corespunzător postului, al cărui nivel de dificultate și complexitate să crească gradual pe parcursul perioadei de stagiu; c) să beneficieze de evaluare obiectivă; d) să i se asigure timpul necesar pregătirii individuale, în scopul consolidării competențelor și dobândirii deprinderilor practice necesare practicării ocupației; e) să i se asigure, prin grija angajatorului, accesul la sursele de informare utile perfecționării sale și care să-i permită consolidarea cunoștințelor; f) să participe la formele de pregătire profesională organizate pentru stagiari; g) să primească raportul de evaluare și certificatul/adeverința de finalizare a stagiului; h) să conteste referatul de evaluare al comisiei de evaluare, dacă este cazul.

• Legea nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de munca;

Articolul 1 (1) Ucenicia reprezintă formarea profesională realizată la locul de muncă în baza unui contract de ucenicie. (2) Programul de formare profesională prin ucenicie la locul de muncă constituie parte integrantă a contractului de ucenicie.

Articolul 6 (1)  Contractul de ucenicie este un contract individual de muncă de tip particular, încheiat pe durată determinată, în temeiul căruia o persoană fizică, denumită ucenic, se obligă să se pregătească profesional și să muncească pentru și sub autoritatea unei persoane juridice sau fizice denumite angajator, care se obligă să îi asigure plata salariului și toate condițiile necesare formării profesionale.

(6) Obligațiile suplimentare ale angajatorului sunt: a) să asigure ucenicului toate drepturile pe care i le conferă un contract de muncă încheiat pe durată determinată proporțional cu timpul lucrat; b) să asigure ucenicului pregătirea practică necesară calificării în care ucenicul se formează profesional; c) să asigure ucenicului accesul la pregătirea teoretică și practică corespunzătoare programului de formare profesională, finalizat cu certificat de calificare profesională a adulților, în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților, republicată, cu modificările și completările ulterioare; d) să asigure finanțarea programului de formare profesională a ucenicului, dacă acest program nu este finanțat din alte surse.

• H.G. 855/2013 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii 279/2005;

• Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca;

Articolul 48^1 (1) În scopul prevenirii șomajului și consolidării locurilor de muncă prin creșterea și diversificarea competențelor profesionale ale persoanelor încadrate în muncă, angajatorilor care organizează, în baza planului anual de formare profesională, programe de formare profesională pentru proprii angajați, derulate de furnizori de servicii de pregătire profesională, autorizați în condițiile legii, se acordă, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, o sumă reprezentând 50% din cheltuielile cu serviciile de formare profesională organizate pentru un număr de cel mult 20% din personalul angajat.

Articolul 63 (1) Persoanele în căutarea unui loc de muncă pot participa la programe de formare profesională care să le asigure creșterea și diversificarea competentelor profesionale în scopul asigurării mobilității și reintegrării pe piața muncii. (2) Programele de formare profesională asigura, conform legii, inițierea, calificarea, recalificarea, perfecționarea și specializarea persoanelor în căutarea unui loc de muncă. (3) Formarea profesională a persoanelor în căutarea unui loc de muncă se face ținându-se seama de cerințele de moment și de perspectiva ale pieței muncii și în concordanță cu opțiunile și aptitudinile individuale ale persoanelor respective. (4) Formele prin care se realizează formarea profesională a persoanelor în căutarea unui loc de muncă sunt: cursuri, stagii de practică și specializare, precum și alte forme, în condițiile legii.

7. Dreptul angajatului la informare și consultare

art. 17-18 C. Muncii

Articolul 17 (1) Anterior încheierii sau modificării contractului individual de muncă, angajatorul are obligația de a informa persoana selectată în vederea angajării ori, după caz, salariatul, cu privire la clauzele esențiale pe care intenționează să le înscrie în contract sau să le modifice. (2) Obligația de informare a persoanei selectate în vederea angajării sau a salariatului se consideră îndeplinită de către angajator la momentul semnării contractului individual de muncă sau a actului adițional, după caz. (3) Persoana selectată în vederea angajării ori salariatul, după caz, va fi informată cu privire la cel puțin următoarele elemente: a) identitatea părților; b) locul de muncă sau, în lipsa unui loc de muncă fix, posibilitatea ca salariatul să muncească în diverse locuri; c) sediul sau, după caz, domiciliul angajatorului; d) funcția/ocupația conform specificației Clasificării ocupațiilor din România sau altor acte normative, precum și fișa postului, cu specificarea atribuțiilor postului; e) criteriile de evaluare a activității profesionale a salariatului aplicabile la nivelul angajatorului; f) riscurile specifice postului; g) data de la care contractul urmează să își producă efectele; h) în cazul unui contract de muncă pe durată determinată sau al unui contract de muncă temporară, durata acestora; i) durata concediului de odihnă la care salariatul are dreptul; j) condițiile de acordare a preavizului de către părțile contractante și durata acestuia; k) salariul de bază, alte elemente constitutive ale veniturilor salariale, precum și periodicitatea plății salariului la care salariatul are dreptul; l) durata normală a muncii, exprimată în ore/zi și ore/săptămână; m) indicarea contractului colectiv de muncă ce reglementează condițiile de muncă ale salariatului; n) durata perioadei de probă. (4) Elementele din informarea prevăzută la alin. (3) trebuie să se regăsească și în conținutul contractului individual de muncă. (5) Orice modificare a unuia dintre elementele prevăzute la alin. (3) în timpul executării contractului individual de muncă impune încheierea unui act adițional la contract, anterior producerii modificării, cu excepția situațiilor în care o asemenea modificare este prevăzută în mod expres de lege sau în contractul colectiv de muncă aplicabil. (6) La negocierea, încheierea sau modificarea contractului individual de muncă, oricare dintre părți poate fi asistată de terți, conform propriei opțiuni, cu respectarea prevederilor alin. (7). (7) Cu privire la informațiile furnizate salariatului, prealabil încheierii contractului individual de muncă, între părți poate interveni un contract de confidențialitate.

Articolul 18 (1) În cazul în care persoana selectată în vederea angajării ori salariatul, după caz, urmează să își desfășoare activitatea în străinătate, angajatorul are obligația de a-i comunica în timp util, înainte de plecare, informațiile prevăzute la art. 17 alin. (3), precum și informații referitoare la: a) durata perioadei de muncă ce urmează să fie prestată în străinătate; b) moneda în care vor fi plătite drepturile salariale, precum și modalitățile de plată; c) prestațiile în bani și/sau în natură aferente desfășurării activității în străinătate; d) condițiile de climă; e) reglementările principale din legislația muncii din acea țară; f) obiceiurile locului a căror nerespectare i-ar pune în pericol viața, libertatea sau siguranța personală; g) condițiile de repatriere a lucrătorului, după caz. (2) Informațiile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) și c) trebuie să se regăsească și în conținutul contractului individual de muncă. (3) Dispozițiile alin. (1) se completează prin legi speciale care reglementează condițiile specifice de muncă în străinătate.

• art. 243 C. Muncii;

Articolul 243 (1) Regulamentul intern se aduce la cunoștința salariaților prin grija angajatorului și își produce efectele față de salariați din momentul încunoștințării acestora. (2) Obligația de informare a salariaților cu privire la conținutul regulamentului intern trebuie îndeplinită de angajator. (3) Modul concret de informare a fiecărui salariat cu privire la conținutul regulamentului intern se stabilește prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau, după caz, prin conținutul regulamentului intern. (4) Regulamentul intern se afișează la sediul angajatorului.

• Legea nr. 467/2006 privind stabilirea cadrului general de informare si consultare a salariatilor;

Articolul 5 (1) Angajatorii au obligația sa informeze și sa consulte reprezentanții angajaților, potrivit legislației în vigoare, cu privire la: a) evoluția recenta și evoluția probabila a activităților și situației economice a întreprinderii; b) situația, structura și evoluția probabila a ocupării forței de muncă în cadrul întreprinderii, precum și cu privire la eventualele măsuri de anticipare avute în vedere, în special atunci când exista o amenințare la adresa locurilor de muncă; c) deciziile care pot duce la modificări importante în organizarea muncii, în relațiile contractuale sau în raporturile de muncă, inclusiv cele vizate de legislația română privind procedurile specifice de informare și consultare în cazul concedierilor colective și al protecției drepturilor angajaților, în cazul transferului întreprinderii. (2) Informarea se face într-un moment, într-un mod și cu un conținut corespunzătoare, pentru a permite reprezentanților angajaților sa examineze problema în mod adecvat și sa pregătească, dacă este cazul, consultarea. (3) Consultarea are loc: a) într-un moment, într-un mod și cu un conținut corespunzătoare, pentru a permite reprezentanților angajaților sa examineze problema în mod adecvat și sa elaboreze un punct de vedere; b) la un nivel relevant de reprezentare a conducerii și a reprezentanților angajaților, în funcție de subiectul discutat; c) pe baza informațiilor furnizate de angajator, în conformitate cu prevederile art. 3 lit. e) și a punctului de vedere pe care reprezentanții angajaților au dreptul sa îl formuleze; d) astfel încât să permită reprezentanților angajaților să se intalneasca cu angajatorul și să obțină un răspuns motivat la orice punct de vedere pe care îl pot formula; e) în vederea negocierii unui acord privind deciziile care se încadrează în obligațiile angajatorului, prevăzute la alin. (1) lit. c).

• Legea nr. 156/2000 privind protectia cetatenilor romani care lucreaza in strainatate;

Articolul 2 (1) Prezenta lege reglementează condițiile de funcționare, precum și procedura de înregistrare a persoanelor juridice care își desfășoară activitatea pe teritoriul României ca agenți de plasare a forței de muncă în străinătate. (2) Serviciile specializate de plasare a forței de muncă realizate pe teritoriul României de către un agent de plasare a forței de muncă în străinătate constau în informarea, consilierea și medierea cetățenilor români în vederea angajării acestora în străinătate. (3) Serviciile prevăzute la alin. (2) sunt furnizate de către agenții de plasare a forței de muncă înființați pe teritoriul României sau de către alți furnizori de servicii de plasare a forței de muncă stabiliți pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, altul decât România, sau al Spațiului Economic European, înregistrați în condițiile prevăzute de prezenta lege ori, după caz, supuși procedurii de notificare.

H.G. 384/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 156/2000 privind protectia cetatenilor romani care lucreaza in strainatate;

8. Dreptul angajatului de a lua parte la determinarea și ameliorarea condițiilor de muncă și a mediului de muncă; – vezi Dreptul la Sanatate si Securitate in munca

9. Dreptul angajatului la protecție în caz de concediere;

• Decizia nr. 8/2014 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie , Completul de RIL;

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 78 din Codul muncii cu referire la art. 75 alin. (1) din același cod, neacordarea preavizului cu durata minimă prevăzută de art. 75 alin. (1) din Codul muncii, republicat, respectiv cu durata cuprinsă în contractele colective sau individuale de muncă, dacă aceasta este mai favorabilă angajatului, atrage nulitatea absolută a măsurii de concediere și a deciziei de concediere.

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 76 lit. b) din Codul muncii, raportat la dispozițiile art. 78 din același cod, lipsa din cuprinsul deciziei de concediere a mențiunii privind durata preavizului acordat salariatului nu este sancționată cu nulitatea deciziei și a măsurii concedierii atunci când angajatorul face dovada că i-a acordat salariatului preavizul cu durata minimă prevăzută de art. 75 alin. (1) din Codul muncii sau cu durata prevăzută în contractele colective sau individuale de muncă, în ipoteza în care aceasta este mai favorabilă angajatului.

Aici, te poate interesa si urmatorul articol:

• https://velicu.eu/concediere-legala-vs-concediere-ilegala-in-2020/

10 Dreptul angajatului la negociere colectivă și individual =>

art. 41 Constitutia Romaniei (dreptul la negocieri colective)

Articolul 41 Munca și protecția socială a muncii (1) Dreptul la munca nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupației, precum și a locului de muncă este libera. (2) Salariații au dreptul la măsuri de protecție socială. Acestea privesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țara, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale, formarea profesională, precum și alte situații specifice, stabilite prin lege. (3) Durata normală a zilei de lucru este, în medie, de cel mult 8 ore. (4) La munca egala, femeile au salariu egal cu bărbații. (5) Dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate.

• art. 6 alin. (2) si art. 229-230 C. Muncii;

Articolul  6 (2) Tuturor salariaților care prestează o muncă le sunt recunoscute dreptul la negocieri colective, dreptul la protecția datelor cu caracter personal, precum și dreptul la protecție împotriva concedierilor nelegale.

Articolul 229 (1) Contractul colectiv de muncă este convenția încheiată în formă scrisă între angajator sau organizația patronală, de o parte, și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă. (2) Negocierea colectivă la nivel de unitate este obligatorie, cu excepția cazului în care angajatorul are încadrați mai puțin de 21 de salariați. (3) La negocierea clauzelor și la încheierea contractelor colective de muncă părțile sunt egale și libere. (4) Contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților.

Articolul 230 Părțile, reprezentarea acestora, precum și procedura de negociere și de încheiere a contractelor colective de muncă sunt stabilite potrivit legii.

• Legea Dialogului Social nr. 62/2011 – art. 1 lit. b) pct. (iii), lit. i)-m), q)-t) si Titlul  VII “Negocierile colective de munca”, respectiv art. 127-153;

Articolul 1 În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații: b) dialog social – procesul voluntar prin care partenerii sociali se informează, se consultă și negociază în vederea stabilirii unor acorduri în probleme de interes comun; (iii) negociere colectivă – negocierea dintre angajator sau organizația patronală și sindicat ori organizația sindicală sau reprezentanții angajaților, după caz, care urmărește reglementarea relațiilor de muncă ori de serviciu dintre cele două părți, precum și orice alte acorduri în probleme de interes comun; i) contract colectiv de muncă – convenția încheiată în formă scrisă între angajator sau organizația patronală și reprezentanții angajaților, prin care se stabilesc clauze privind drepturile și obligațiile ce decurg din relațiile de muncă. Prin încheierea contractelor colective de muncă se urmărește promovarea și apărarea intereselor părților semnatare, prevenirea sau limitarea conflictelor colective de muncă, în vederea asigurării păcii sociale;

j) acord colectiv – convenția încheiată în formă scrisă între organizațiile sindicale ale funcționarilor publici sau ale funcționarilor publici cu statut special, reprezentanții acestora și reprezentanții autorității ori instituției publice;

k) unitate – persoana juridică care angajează nemijlocit forță de muncă;

l) grup de unități – formă de structurare în vederea negocierii colective la acest nivel. Se poate constitui din două sau mai multe unități care au același obiect principal de activitate conform codului din Clasificarea activităților din economia națională, denumit în continuare cod CAEN;Companiile naționale, regiile autonome, instituțiile sau autoritățile publice pot constitui grupuri de unități dacă au în componență, în subordine ori în coordonare alte persoane juridice care angajează forță de muncă;

m) depozitar al contractului colectiv de muncă – autoritatea publică competentă să înregistreze contractul colectiv de muncă;

q) părți îndreptățite să negocieze un contract colectiv de muncă – angajatori, organizații patronale sau organizații sindicale care întrunesc condițiile legale pentru a participa la negocierea unui contract colectiv de muncă;

r) sectoare de activitate – sectoarele economiei naționale care se stabilesc de către Consiliul Național Tripartit și se aprobă prin hotărâre a Guvernului;

s) recunoaștere reciprocă – acordul voluntar prin care partenerii își recunosc unul altuia legitimitatea în vederea stabilirii unui demers comun;

t) reprezentativitate – atribut al organizațiilor sindicale sau patronale dobândit potrivit prevederilor prezentei legi, care conferă statutul de partener social abilitat să își reprezinte membrii în cadrul dialogului social instituționalizat;

Articolul 127 Organizarea și desfășurarea negocierilor colective, precum și încheierea contractelor colective de muncă sunt reglementate prin prezenta lege.

Articolul 128 (1) Contractele colective de muncă se pot negocia la nivel de unități, grupuri de unități și sectoare de activitate. (2) Criteriul de apartenență la sectoarele de activitate este cel al obiectului principal de activitate înregistrat la registrul comerțului, conform codului CAEN. (3) Unitățile din același sector de activitate definite prin apartenența la aceeași diviziune, grupă sau clasă, conform codului CAEN, se pot constitui voluntar în grupuri de unități, în vederea negocierii contractelor colective la nivelul respectiv. Angajatorii care intenționează să negocieze contract colectiv de muncă la nivel de grup de unități pot constitui în mod voluntar grupul de unități, atât prin hotărâre judecătorească de constituire, cât și prin proces-verbal sau orice altă convenție scrisă între părți. (4) Fac parte din contractele colective de muncă și convențiile dintre părțile semnatare ale acestora prin care se soluționează conflictele colective de muncă, precum și hotărârile arbitrale în această materie, începând cu data pronunțării acestora. Hotărârile arbitrale se transmit depozitarului contractului colectiv de muncă pentru înregistrare.

Articolul 129 (1) Negocierea colectivă este obligatorie numai la nivel de unitate, cu excepția cazului în care unitatea are mai puțin de 21 de angajați. (2) Inițiativa negocierii aparține angajatorului sau organizației patronale. (3) Angajatorul sau organizația patronală inițiază negocierea colectivă cu cel puțin 45 de zile calendaristice înaintea expirării contractelor colective de muncă sau a expirării perioadei de aplicabilitate a clauzelor stipulate în actele adiționale la contractele colective de muncă. (4) În cazul în care angajatorul sau organizația patronală nu inițiază negocierea, aceasta va începe la cererea scrisă a organizației sindicale reprezentative sau a reprezentanților angajaților, în termen de cel mult 10 zile calendaristice de la comunicarea solicitării. (5) Durata negocierii colective nu poate depăși 60 de zile calendaristice decât prin acordul părților. (6) Contractele colective de muncă pot să prevadă renegocierea periodică a oricăror clauze convenite între părți.

11.Dreptul angajatului de a participa la acțiuni colective

• Legea Dialogului Social nr. 62/2011 – art. 181-207;

Articolul 181  Prin grevă se înțelege orice formă de încetare colectivă și voluntară a lucrului într-o unitate.

Articolul 182 Greva poate fi declarată numai dacă, în prealabil, au fost epuizate posibilitățile de soluționare a conflictului colectiv de muncă prin procedurile obligatorii prevăzute de prezenta lege, numai după desfășurarea grevei de avertisment și dacă momentul declanșării acesteia a fost adus la cunoștința angajatorilor de către organizatori cu cel puțin două zile lucrătoare înainte.

Articolul 183 (1) Hotărârea de a declara greva se ia de către organizațiile sindicale reprezentative participante la conflictul colectiv de muncă, cu acordul scris a cel puțin jumătate din numărul membrilor sindicatelor respective. (2) Pentru angajații unităților în care nu sunt organizate sindicate reprezentative, hotărârea de declarare a grevei se ia de către reprezentanții angajaților, cu acordul scris a cel puțin unei pătrimi din numărul angajaților unității sau, după caz, ai subunității ori compartimentului. (3) Hotărârea de a declara greva, cu dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute la alin. (1), se comunică în scris angajatorului, în termenul prevăzut la art. 182.

12.Dreptul angajatului de a constitui sau de a adera la un sindicat

art. 41 Co. Ro. (dreptul la negocieri /colective); art. 39 Co. Ro. (libertatea intrunirilor); art. 40 Co. Ro. (dreptul de asociere);

Articolul 39 Libertatea întrunirilor Mitingurile, demonstrațiile, procesiunile sau orice alte întruniri sunt libere și se pot organiza și desfășura numai în mod pașnic, fără nici un fel de arme.

Articolul 40 Dreptul de asociere (1) Cetățenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate și în alte forme de asociere.(2) Partidele sau organizațiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranității, a integrității sau a independentei României sunt neconstituționale. (3) Nu pot face parte din partide politice judecătorii Curții Constituționale, avocații poporului, magistrații, membrii activi ai armatei, polițiștii și alte categorii de funcționari publici stabilite prin lege organică. (4) Asociațiile cu caracter secret sunt interzise.

Articolul 41 Munca și protecția socială a muncii (1) Dreptul la munca nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupației, precum și a locului de muncă este libera. (2) Salariații au dreptul la măsuri de protecție socială. Acestea privesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țara, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale, formarea profesională, precum și alte situații specifice, stabilite prin lege. (3) Durata normală a zilei de lucru este, în medie, de cel mult 8 ore. (4) La munca egala, femeile au salariu egal cu bărbații. (5) Dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate.

Poprirea salariului tau e anulabila oricand in anul 2022

Te pot interesa si urmatoarele articole:

• https://velicu.eu/telemunca-in-2020-drepturi-obligatii-si-amenzi-pentru-telesalariati/
• https://velicu.eu/demisia-fara-preaviz-si-demisia-cu-preaviz/
• https://velicu.eu/diferenta-dintre-salariul-brut-si-salariul-net-si-legatura-cu-poprirea/
• https://velicu.eu/deducerea-personala-in-2022-iti-aduce-un-salariu-mai-mare/

1. Alte drepturi prevăzute de lege sau de contractele colective de muncă aplicabile.

COMPLETEAZA FORMULARUL PENTRU A BENEFICIA DE O CONSULTATIE 

Cabinet de Avocatura Daniel Velicu & Asociatii

0729108050

avocat@velicu.eu