Printre Drepturile pasagerilor transportului aerian din Uniunea Europeana se numara si drepturi la despagubiri pentru zbor anulat.
Acest drept se poate exercita pentru anulare a zborurilor, indiferent ca este vorba de compania Blue Air, Wizz Air ori Tarom.
„Anulare” înseamnă neefectuarea unui zbor programat anterior și pentru care s-a făcut cel puțin o rezervare.
Dreptul la despagubiri a fost creat initial pe cale jurisprudentiala, ulterior Comisia Europeana imbracand despagubirile in caz de zbor anulat intr-un act normativ, cu putere de lege pentru Statele membre.
Care este legea ce stabileste despagubiri pentru zbor anulat
Asadar, Regulamentul (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 februarie 2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor a reglementat dreptul la despagubiri pentru zbor anulat.
Dreptul la despagubiri pentru zbor anulat ofera un nivel ridicat de protecție a pasagerilor prin stabilirea unor norme comune privind compensarea și asistența acordată pasagerilor în eventualitatea anulării zborurilor.
Cand se aplica despagubirile pentru zbor anulat
Pentru a beneficia de acest drept consacrat la nivelul Uniuniii Europene, zborul anulat trebuie sa vizez un aeroport situat pe teritoriul unei țări a UE în care se aplică tratatele UE.
Totusi, dreptul se aplica si pasagerilor care pleacă de pe un aeroport situat într-o țară din afara UE către un aeroport situat pe teritoriul unei țări a UE în care se aplică tratatele CE, în cazul în care transportatorul aerian de operare al zborului este transportator din UE (ex. Blue Air).
Începând cu 1 ianuarie 2021, normele UE privind drepturile pasagerilor care utilizează transportul aerian nu se aplică în cazurile de refuz la îmbarcare, anulare sau întârziere a zborurilor din Regatul Unit către UE dacă zborul este operat de un transportator din Regatul Unit sau de un alt transportator din afara UE, chiar dacă ați rezervat zborul înainte de această dată. Cu toate acestea, normele UE continuă să se aplice și după 1 ianuarie 2021 în cazul în care zborul dumneavoastră din Regatul Unit către UE este operat de un transportator din UE, cu excepția cazului în care ați primit deja compensații în temeiul legislației Regatului Unit.
UE înseamnă, în acest context, cele 27 de state membre, inclusiv Guadelupa, Guyana Franceză, Martinica, Réunion, Mayotte, Saint-Martin (Antilele Franceze), Azore, Madeira și Insulele Canare (dar nu și Insulele Feroe). Normele UE se aplică, de asemenea, zborurilor către și dinspre Islanda , Norvegia și Elveția.
ATENTIE! condiția esentiala este ca pasagerii să aibă o rezervare confirmată pentru zborul respectiv. „Rrezervare” înseamnă că pasagerul posedă un bilet sau un alt document doveditor, care indică faptul că rezervarea a fost acceptată și înregistrată de operatorul de transport aerian sau de operatorul de turism.
Despagubirile nu se aplică pasagerilor care călătoresc:
- gratuit;
- la un tarif redus, care nu este disponibil direct sau indirect publicului. Cu toate acestea, despagubirile se acorda pasagerilor care posedă bilete emise de un operator de transport aerian sau un operator de turism în cadrul unui program de fidelizare a clientelei sau al unui alt program comercial.
- nu se aplică în cazurile în care un pachet de servicii turistice este anulat din alte motive decât anularea zborului.
In ce constau despagubirile pentru zbor anulat
În cazul anulării unui zbor, pasagerilor în cauză trebuie să li se ofere:
- dreptul la deservire (mese și băuturi răcoritoare, cazare hotelieră, transportul dintre aeroport și locul cazării, posibilitatea de a efectua apeluri telefonice gratuite sau de a trimite gratuit două mesaje prin telex, fax sau e-mail);
- dreptul la rambursarea costului biletului în termen de șapte zile, la un zbor de retur la punctul de plecare inițial sau la redirecționarea spre destinația lor finală;
- dreptul la o compensație în valoare de:
-250 EUR pentru toate zborurile de 1.500 km sau mai puțin;
-400 EUR pentru toate zborurile în interiorul UE de peste 1 500 km și pentru toate celelalte zboruri cuprinse între 1 500 și 3 500 km;
-600 EUR pentru toate zborurile care nu intră sub incidența punctelor precedente.
Pentru stabilirea distanței se ia în considerare ultima destinație unde pasagerul urmează să sosească după ora prevăzută datorită refuzului la îmbarcare sau anulării zborului.
ATENTIE! Dreptul la despagbiri se poate cumula cu returnarea pretului biletului si reprezinta un drept minim, adica valoarea despagubirilor poate fi majorata, dar doar in Justitie.
Cand nu se pot cere Despăgubirile pentru zbor anulat
- Informarea pasagerului cu cel putin 14 zile inainte de data zborului
Compensația se plătește în cazul în care pasagerul nu a fost informat cu privire la anulare cu suficient timp în prealabil.
Aici, ma refer mai exact la cazul în care pasagerii sunt informați despre această anulare cu cel puțin două săptămâni înainte de ora de plecare prevăzută.
Sarcina dovedirii faptului că pasagerul a fost într-adevăr informat despre anularea zborului, cu indicarea momentului precis, revine operatorului efectiv de transport aerian.
- In cazul în care sunt informați despre această anulare într-un termen cuprins între două săptămâni și șapte zile înainte de ora de plecare prevăzută și li se oferă o redirecționare care să le permită să plece cu cel mult două ore înainte de ora de plecare prevăzută și să ajungă la destinația finală în mai puțin de patru ore după ora de sosire prevăzută;
- In cazul în care sunt informați despre această anulare cu mai puțin de șapte zile înainte de ora de plecare prevăzută și li se oferă o redirecționare care să le permită să plece cel târziu cu o oră înainte de ora de plecare prevăzută și să ajungă la destinația finală în mai puțin de două ore după ora de sosire prevăzută.
2. Anularea zborului din cauza unei circumstante extraordinare. Cu toate acestea, nu este necesar să se plătească dacă transportatorul poate dovedi că anularea este cauzată de circumstanțe extraordinare care nu ar fi putut fi evitate chiar dacă s-ar fi luat toate măsurile rezonabile. Mai concret, problema este urmarea unor evenimente care, prin natura sau prin originea lor, nu sunt inerente exercitării normale a activităţii operatorului de transport aerian vizat și scapă de sub controlul efectiv al acestuia. In acest caz, cel mai recent exemplu vizeaza criza sanitara ce a generat restrictii de calatorie.
Despagubirile pentru zbor anulat pot fi reduse ?
Da, despagubirile pot fi reduse la 50 % din valoarea mai sus mentionata atunci când pasagerilor li se oferă redirecționarea spre destinația finală cu un zbor alternativ, a cărui oră de sosire nu depășește ora de sosire prevăzută a zborului rezervat inițial:
(a) cu două ore, pentru toate zborurile de 1 500 kilometri sau mai puțin sau
(b) cu trei ore, pentru toate zborurile intracomunitare de peste 1 500 kilometri și pentru toate celelalte zboruri cuprinse între 1 500 și 3 500 kilometri sau
(c) cu patru ore, pentru toate zborurile care nu intră sub incidența literei (a) sau (b)
In oricare din aceste 3 trei cazuri, operatorul efectiv de transport aerian poate reduce cu 50 % compensația privind despagubirile pentru zbor anulat.
Cum primesti despagubirile dupa ce este anulat zborul
Despagubirea se plătește în numerar, prin transfer bancar electronic, ordin de plată bancar sau
cec bancar sau, cu acordul scris al pasagerului, în bonuri de călătorie și/sau alte servicii.
Este necesara sesizarea companiei aeriene in scris. Pasagerii care consideră că au motive întemeiate pentru a depune o plângere împotriva unei companii aeriene privind anularea unui anumit zbor, trebuie mai întâi să adreseze această plângere companiei aeriene care operează zborul respectiv.
Noi recomandam un model de plangere ca acesta:
În cazul în care compania aeriană nu vă răspunde în termen de 6 săptămâni de la primirea plângerii dumneavoastră sau în cazul în care nu sunteți satisfăcut de răspunsul respectiv, prezentul formular (se poate utiliza o copie a formularului original trimis companiei aeriene) trebuie trimis Judecatoriei in raza careia domiciliati .
Ne dorim ca Romania sa devina o tara sigura, unde sa te poti dezvolta social, profesional si spiritual. Ajutandu-te si pe tine, vom face un pas mic dar important, in drumul spre o tara mai curata, mai sigura.
Avocat drd. Velicu Daniel – Cabinet de Avocatura Velicu & Asociatii
- Prezentul articol face parte dintr-un blog juridic, fiind destinat informarii publice. Informatiile expuse aici, cat si in restul site-ului, sunt efectul exprimarii opiniei profesionale personale in legatura cu notiuni si institutii juridice, ce prezinta un real interes public. Orice terta persoana va putea folosi informatiile expuse aici prin asumarea propriei sale raspunderi.