Un Avocat Democratizeaza Primaria, reprezentata de Judecator si Doctor

Ca Avocat specializat in constructii, am predat o Lectie de democratie dlui Primar Daniel Florea si dlui Viceprimar Tiganus. Printr-un act profund democratic, i-am educat pe dl Judecator si pe Doctorul de la Urbanism, cei mai importanti functionari din Sectorul 5.

avocat specializat in constructii

Observand “starea Justitiei ”, mi-am adus aminte de un episod din 2017, in care o Autorizatie de construire ilegala a scos la suprafata cartea de vizita adevarata a dlui Primar Daniel Florea (#Refresh5) si, totodata, skilurile unui Avocat specializat in constructii, pe fondul in care operatiunile ilicite sunt coordonate de dl viceprimar Tiganus, fost sef al politistilor.

Daca ar exista o implicare constanta, precum cea mai jos descrisa, chiar si in cazul unui alt grav abuz in urbanism, instantele ar “beneficia” de scaderea gradului de incarcare.

Justitia este sau ar trebui sa reprezinte ultimul resort, sa fie exercitata in cazul in care au fost epuizate toate celelalte cai pentru a combate un abuz.

Desi un Avocat specializat in constructii teoretic castiga din necesitatea actionarii Tribunalelor, ca cetatean, ca locuitor al Sectorului 5 si, in definitiv, ca sofer, nu pot decat sa fiu trist cand aflu de asemenea fenomene ilicite.

Ai probleme cu traficul din Bucuresti?

Ai vrea sa cunosti una din cauzele pentru care unele parti din oras sunt blocate la anumite ore din zi?

Te intereseaza sa cunosti de ce nu sunt locuri de parcare suficiente in acest oras?

Observi si tu ca si mine ca nu e normal sa ne certam cu vecinii pentru un amarat loc de parcare in timp ce functionarii din Primarie construiesc imperii din afaceri ilegale prin afectarea parcajelor ?

Nu ti se pare si tie absurd sa fim obligati sa platim taxe pentru un loc de parcare, in timp ce ilegalistii din Primarie autorizeaza abuziv Blocuri (construite de clanuri de interlopi in asociere cu functionari ?) peste locurile de parcare obligatorii, autorizate si receptionate de aceiasi functionari?

 

In schimb, spatiile verzi urbane si locurile de joaca pentru copii (unul chiar la cativa metri distanta de locatia mai jos amintita) obligatorii pentru normala dezvoltare fizica a copiilor, autorizate si receptionate de Primaria Sector 5, se transforma in locuri de parcare prin ordinul dat de aceleasi personaje sinistre – culmea ironiei un judecator (Daniel Florea) si un Politist, doctor in securitate nationala ( Viceprimar Tiganus ).

Ce poate fi mai incantator si memorabil pentru activitatea sociala a acestor personaje decat autorizarea unei intelegeri fratesti intre subordonatii din Primarie si clanurile de interlopi ?!

autorizatia de construire ilegala

Cum au reusit dl Primar Daniel Florea si Viceprimarul sa imbogateasca din pix gruparea de interlopi Chiroaica in asociere cu . . . doi importanti si vechi angajati din aceeasi Primarie Sector 5

Citez pe dl Primar Daniel Florea : “Nu pot sa dau bani pentru un moft ”, cuvintele expuse la refuzul de a-i ajuta pe amaratii carora blocul le-a ars in anul 2018, tocmai din cauza abuzurilor (create prin inactiune de data aceasta) din Urbanism .

In schimb, dl Primar Daniel a autorizat cel mai grav abuz din cele pe care le-am putut auzi in urbanism in ultimii ani, beneficiarii fiind interlopi in asociere cu DOI IMPORTANTI FUNCTIONARI din cadrul Primariei Sector 5.

Clanurile Chilimbar si Zorila s-au asociat cu seful celei mai mari piete din Sectorul 5 si directorul de la Achizitii Publice, din cadrul aceleiasi Primarii Sector 5, sa construiasca abuziv si nelegal un bloc de cinci niveluri cu o valoare de piata de peste 500.000 Euro. 

Carevasazica, interlopii s-au asociat exact cu cei care ar trebui sa-i limiteze pe cei dintai, in vederea imbogatirii fara justa cauza, afectand dreptul locatarilor din Sector 5 la un mediu urban echilibrat.

Nasii faradelegii, demna de filmele cu gangsteri din Hollywood, sunt judecatorul Daniel Florea si doctorul in Securitate Nationala, Viceprimar Tiganus, coordonatorul departamentului de Urbanism.

Pentru terenul din Str. Sergent Turturică nr. 59A-61 Sector 5, dl judecator si dl doctor au autorizat implicit si afectarea a nu mai putin de 46 parcaje construite in anul 2014 prin autorizarea blocului de cinci niveluri.

Aceste doua personaje au emis în beneficiul gruparii ZORILA- CHIROAICA, asociati cu seful de piata si directorul pe achizitii publice – din Primaria Sector 5 Autorizația de construire 229- T / 26.06.2017.

Insa, probabil ca nu s-au asteptat ca vecinii sa reactioneze in cel mai pur mod democratic, ajutati de un Avocat specializat in Constructii. 

 

Cum am evitat demararea lucrarilor, adica un dezastru social, moral si urbanistic? Fara mascati si perchezitii, fara catuse si abuzuri ale altor organe, doar in prezenta unui Avocat specializat in constructii

Totusi, nu trebuie sa fi un Avocat specializat in constructii pentru a-ti da seama ca prezenta speta contine un abuz urbanistic fara precedent.

Aspecte tehince / informații publice anterioare.

Pentru terenul în suprafață de 1.000 mp, cu adresa în Strada Sergent Turturică nr. 61-63, Sector 5, București, Primarul, Secretarul Feurdean Cornelia Cristina și Arhitectul șef au emis succesiv Autorizațiile de construire nr. 368/19.08.2014 (P+2+M) și nr. 455/17.10.2014 (P+ 3+ Mansardă dublă ? ( mansarda dubla este inventia Arhitectului Sef si a Secretarului, folosita in mod frecvent pentru a imbogati fara justa cauza toate gruparile de interlopi din Sectorul 5).

Autorizațiile au fost folosite în vederea construirii unui imobil P+5 (ultimele două niveluri fiind mansardă doar în acte) cu funcțiunea de locuire colectivă într-o zonă cu vecinătăți – clădiri Parter iar clădirile de vizaviz fiind de același tip – Parter.

“Investitorii blocului din 2014” au fost TĂTARU (interpus al interlopului ZORILA) și CHIROAICA CHILIMBAR, care au vândut toate cele 49 de imobile (apartamente cu 3 camere, 2 camere și garsoniere), receptionate oficial de functionari din Primaria Sector 5 fara ca blocul sa fie finalizat, lipsind instalatia de curent electric si LIFTUL ?! 

Vanzatorii puteau incheia cel mult o Promisiune de Vanzare pentru un bun viitor intrucat blocul vandut nu era finalizat.

Din cauza acestor lipsuri pe atat de grave pe atat de stupide “noii” proprietari au obligat interlopii la daune de 70.000 lei.

 

Motivele pentru care Autorizația de construire 229- T / 26.06.2017 reprezinta abuzul anului in Bucuresti, conform celor identificate de un Avocat specializat in constructii

  • Dl viceprimar Tiganus, dl Judecator Daniel Florea si echipa sa de superspecialisti este posibil să fi omis efectuarea Parcelării din 24.09.2014, asupra terenului construit, dezmembrare efectuată în scopul evident de a se construi o altă clădire pe terenul cu cele 46 de locuri de parcare, teren doar aparent neocupat.

  • Lotul nr. 2, în suprafață de 618 mp, spatele blocului edificat in 2014, obținut în urma parcelării, beneficiază de o interdicție de construire întrucât a fost supus construcției (1.949 mp) ce a epuizat CUT Maxim de 1.9.

  • În documentația cadastrală, în spatele imobilului P+5, amintit mai sus, pe întreaga suprafață a lotului 2, sunt nu mai puțin de 46 de locuri de parcare ! Locurile de parcare ale oamenilor ce au cumparat apartamentele.

  • Același lot nr. 2 – str. Sergent Turturică, nr. 61, Sectorul 5 este descris ca având locuri de parcare și în temeiul Certificatului de Urbanism nr..722-T/25.08.2014, document emis de Primaria Sector 5.

  • Prin Alipirea din data de 25.09.2014 a fost deschisă Carte Funciara în care terenul în suprafață de 898 mp beneficiază de drept, prin efectul Legii 350/2001, și de dispozițiile privind modul de calcul și valoarea coeficienților CUT și POT ale parcelei construite și alipite dar și de interdicția de construire în ce privește cele 46 de locuri de parcare. 

  • Deși lotul nr. 2, cu adresa poștală provizorie str. Serg. Turturică nr. 61, a fost alipit cu terenul alăturat nr 59A, era imposibil să se construiasca un (ALT) bloc de locuințe cu volumetria aprobată prin Autorizația nr. 229- T / 26.06.2017.

  • Autorizația din 2017 a fost emisă cu încălcarea prevederilor anexei nr 2 din Legea 350/2001 potrivit cărora dacă o construcție este edificată pe o parte de teren dezmembrată dintr-un teren deja construit, indicatorii urbanistici se calculează în raport cu ansamblul terenului inițial, adăugându-se suprafața planșeelor existente la cele ale noii construcții.

viceprimar tiganus

Rolul unui Avocat specializat in Constructii in evitarea unui dezastru urbanistic

Nu ma intereseaza politica dar mi-as dori sa existe o opozitie concreta si efectiva la acest tip de abuzuri ce afecteaza direct viata locuitorilor din Bucuresti. Singurele reactii notabile sesizate de mine in Sectorul 5 au fost cele ale doamnei Cristina Coroblea.

E adevarat ca pentru a obtine acele constatari asupra ilegalitatii autorizatiei de construire am parcurs zeci de ore legislatia aferenta.

Mai mult, cunosc si inteleg mai mult decat oricine legislatia.

Pe de alta parte, pentru acest succes “ am pregatit terenul ” prin alt demers – obligarea Primariei la publicarea listei cu autorizatiile de construire si certificatele de urbanism pe site-ul propriu.

Acest demers judiciar a trecut prin mana celui mai reputat judecator de la Sectia a II contencios din cadrul Tribunalului Bucuresti, asupra caruia ne vom opri cu alta ocazie.

Imediat ce am identificat Autorizatia de construire pe site-ul Primariei Sector 5 am redactat Plangerea Prealabila, semnata de zeci de persoane afectate.

Printr-un act democratic, am salvat cele 46 de locuri de parcare de un bloc ce valora 500.000 Euro, bani ce ar fi ajuns in buzunarul unui sef de piata si a directorului de la achizitii publice, asociati cu clanurile de interlopi.

Imediat ce a fost primita plangerea si zecile de semnaturi, Primaria a eliminat Autorizatia 229- T / 26.06.2017 din lista Publica de pe site.

Probabil dl Viceprimar Tiganus, fost politist de elita in Sectorul 5, a dispus ca raspunsul la plangere sa contina expresia “Primaria Sector 5 NU a emis Autorizatia 229- T / 26.06.2017, desi tot orasul a vazut autorizatia pe site-ul Primariei.

Autorizatia a disparut in buzunarul beneficiarilor abuzului (seful de piata si directoarea pe achizitii publice), adica angajatii Primariei, subordonati direct Primarului si Viceprimarului.

La revenirea pe care am facut-o, dl Viceprimar pretinde ca ar fi emis Autorizatia dar nu ar fi comunicat-o beneficiarilor ?!  Adica au semnat autorizatia, nu au spus la nimeni, nici macar colegilor cu care se intalnesc pe holurile Primariei, insa au publicat-o pe site ?

Cert e ca functionarii de la Primarie si-au recunoscut vina implicit iar blocul NU s-a mai edificat. Totusi intrebarea ce se naste e in directia increderii in actul de administrare pe care Primarul il efectueaza prin intermediul corpului sau “de specialitate”. Cate astfel de abuzuri s-au comis in perioada mandatului domnului Primar Daniel Florea ? https://velicu.eu/uzucapiunea-de-30-de-ani-sau-uzucapiunea-din-vechiul-cod-civil/ 

Cum se naste un Avocat specializat in Constructii

Reamintesc cele inserate in prefata lucrarii personale de dl Prof. Univ. dr. Mircea Dutu Avocat, Membru al Asociației Internaționale de Dreptul Urbanismului (Paris) 

Realizând o radiografie a jurisprudenței relevante în materia autorizațiilor de urbanism (lato sensu) lucrarea Regimul juridic al institutiilor din dreptul urbanismului datorată tânărului avocat Daniel Velicu reprezintă un reușit și util instrument de analiză și informare asupra acestui domeniu de tot mai larg interes, iar prin concluziile degajate prefigurează noi piste de dezvoltare viitoare. Ea ilustrează rolul creator al jurisprudenței și necesitatea unor abordări novatoare, deopotrivă în planul reglementărilor legale și considerațiilor doctrinare, în privința cărora timpul nu pare a mai avea răbdare.

Jurisprudenta a avut un avant spectaculos in urbanism constructii din cauza fraudelor tot mai vizibile si mai numeroase.

Pe fondul in care acesti escroci, interlopi si functionari, sunt protejati de Inspectoratul de Stat in Constructii si de Politia Nationala, rolul unui Avocat specializat in constructii devine primordial.

Cinste lor, cinste abuzatorilor din Primaria Sector 5 – felicitari dlui Viceprimar Tiganus, seful politistilor, doctor in securitate nationala.

Despre episodul II, vezi aici:

Despre alt abuz – marca Primaria Sector 5, dar in alt domeniu, gasiti AICI


Cabinet de Avocatura Daniel Velicu & Asociatii

0729108050

avocat@velicu.eu